Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să meargă chiar până la dublarea ajutorului său militar pentru Ucraina în acest an, până la 40 de miliarde de euro, dacă este necesar, indică un document de lucru al Serviciului european de acţiune externă (SEAE), consultat de agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
Documentul, o versiune actualizată a unei propuneri anterioare ce includea nevoile Ucrainei, fără a menţiona o cifră exactă, arată că fiecare stat membru UE participant la acest efort ar trebui să contribuie ”în concordanţă cu greutatea sa economică”.
În contextul incertitudinii legate de continuarea sprijinului oferit Ucrainei de către Washington, ţările UE şi-au exprimat dorinţa de a susţine Kievul în războiul lansat de Rusia în 2022, dar mai mulţi diplomaţi europeni de rang înalt afirmă că mai multe state membre se opun ţintelor fixate.
Documentul mai menţionează că UE a furnizat anul trecut ajutor militar de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina şi încurajează ţările membre să facă cel puţin acelaşi lucru în 2025, cu o ”amplitudine potenţială” de 40 de miliarde euro, în funcţie de nevoile Kievului. De asemenea, într-o primă etapă este prevăzută o decizie a UE privind furnizarea a 2 milioane de obuze de artilerie de calibru mare pentru armata ucraineană în acest an.
Propunerea SEAE va fi examinată de liderii statelor membre la Consiliul European din 20-21 martie.
sa speram ca vor avea parte de cat mai mult suport, Ucraina este scutul nostru
Corect !