Deutsche Welle: Cum a devenit homofobă Europa de Est

Pe vremea comunismului s-ar fi numit „o contradicţie secundară”. Dar homosexualitatea a devenit după 1989 prima fractură în relaţiile est-vest. Tocmai politicieni naţionalişti din ţările est-europene, care lăudau propriul popor drept contrapondere tolerantă la occidentul „intervenţionist” şi misionar, propagau acum ofensiv intoleranţă maximă. „Fii intolerant, fii normal”, scria pe pancartele partidului de extremă dreaptă din Bulgaria. Nu toţi adversarii homosexualilor ar fi spus asta atât de brutal, căci cine se autocalifică cu plăcere drept intolerant? Dar partidul respectiv a nimerit un punct nevralgic.

Intoleranţa nu este o însuşire răsăriteană şi mai ales homofobia nu este aşa ceva. În materie de orientare sexuală, în Europa de Est a domnit prin tradiţie mai multă toleranţă decât în Germania, de pildă, sau în Marea Britanie. Ţările vestice au fost cele care în perioada burgheză au pus în scenă marile scandaluri istorice privind „imoralitatea între bărbaţi”. În Anglia au fost cele legate de Oscar Wilde şi, în anii 1950, cele legate de Peter Wildeblood. În Germania imperială, cele avându-l în centru pe principele zu Eulenburg, iar în perioada nazistă pe liderul SA, Ernst Röhm, iar în anii 1980 cele legate de Kießling, un general al Bundeswehr.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Sfaturi despre cum să faci față meselor de Paște ca să nu îți afecteze dieta

4:31

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05:35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Pe vremuri estul era mai avansat

În Europa de Est această temă nu a fost niciodată considerată una atât de importantă. De exemplu în Polonia nu au existat pedepse penale pentru homosexuali de când ţara a redevenit independentă, în 1918, la fel cum nu au existat în Franţa sau Italia. În Uniunea Sovietică această temă i-a delimitat pe bolşevicii naţionalişti de reformatori şi revoluţionari. În timp ce Lenin a abolit pedepsele, Stalin le-a reintrodus. Comuniştii cehoslovaci au vrut să abroge pedepsele pentru homosexualitate deja din anii 1950, dar au trebuit să se supună unui ordin contrar de la Moscova. Deja din 1957 sexul între bărbaţi adulţi nu a mai fost considerat în defuncta RDG un delict penal. Acelaşi lucru s-a întâmplat în Ungaria începând din 1961 şi un an mai târziu în Cehoslovacia. În Marea Britanie acelaşi lucru s-a întâmplat abia în 1967, în RFG în 1969 şi în Austria în 1971.

Intolerant era nord-vestul

Dacă, istoric vorbind, a existat o linie de demarcaţie de-a lungul continentului în materie de toleranţă sexuală, aceasta a separat un est şi sud-vest tolerant de un nord-vest intolerant. După 1989, cu numeroasele sale reforme şi transformări, tema nu s-a bucurat la început de o atenţie specială. Când în anul 2000, UE a interzis discriminarea sexuală la locul de muncă, în Polonia catolică, guvernată pe atunci de evanghelicalul Jerzy Buzek, s-au înregistrat prime proteste mocnite. Dar împotrivirea constantă faţă de astfel de reglementări era la ordinea zilei în tabăra conservatoare peste tot în Europa, astfel că Polonia nu a constituit o excepţie.

Război cultural ambivalent

Ulterior însă controversa privind egalitatea în drepturi a homosexualilor şi lesbienelor, recunoaşterea în faţa legii a parteneriatelor între persoane de acelaşi sex, a căsătoriilor între homosexuali, s-a transformat într-un război cultural între est şi vest, cu mare potenţial de mobilizare. A fost primul de după 1989. În mod paradoxal, conotaţiile politice au făcut această temă atât de „sexy”, nu viceversa. Cultura pop a preluat acest subiect critic sau ironic. În Rusia, trupa de fete „t.A.T.u.” a cochetat cu asociaţiuni homosexuale, în Serbia interpreta Marija Šerifović a câştigat cu această temă Song Contest-ul, devenind un idol naţional. Puţin mai târziu ţara a avut chiar o şefă de guvern lesbiană. Pentru Serbia aceasta a fost ocazia pentru a exprima ambivalenţă. Prin astfel de lesbiene de notorietate se poate demonstra deschidere, fără a se zgândări prea tare dreapta patriarhală şi cultul pentru bărbaţii puternici.

Homosexualitate de import

Tensiunile există însă în continuare. Barurile pentru homosexuali şi lesbiene trebuie să se camufleze. Asociaţii ale homosexualilor şi militanţilor pentru drepturi civice luptă dârz peste tot în regiune pentru a putea organiza în cât mai multe oraşe parade ale homosexualilor. Fiecare paradă de acest gen este considerată o victorie, în ciuda atacurilor care au loc de fiecare dată. Unde este foarte greu sau chiar riscant să te declari homosexual, cum este cazul în unele ţări balcanice, politicieni sau diplomaţi occidentali mărşăluiesc câteodată în fruntea paradei, confirmând involuntar afirmaţia că homosexualitatea provine din vest, fiind străină de poporul autohton.

O explicaţie psihologică

Care este miza chestiunii? În această dispută nu este nevoie de argumente. „Despre asta e vorba: dăinuirea poporului, demoralizarea armatei, ameninţarea căsătoriei. Dar toate acestea sunt raţionalizări”, afirmă sexologul berlinez Martin Dannecker. Prin căsătoriile homosexuale, cuplurile heterosexuale capătă chiar un plus de valoare. Dannecker explică homofobia şi cea actuală, răsăriteană, în termeni psihologici. În spatele adversităţii se află un „profund dubiu privind coerenţa valorilor”. În vremuri nesigure numai „natura” mai oferă certitudini de neclintit, cel puţin aparent. Pentru a conferi statului slab şi nesigur autoritate, cuvintele stat şi familie sunt mereu rostite într-o răsuflare.

Sexualitate „împotriva firii”

În realitate însă norma „naturală” invocată este considerată friabilă. Aceasta reiese din faptul că trebuie mereu făcut un efort pentru a-i da satisfacţie. Homosexualii şi alte minorităţi sexuale nu au dat dovadă, evident, de disciplina necesară. Dar de ce să faci un efort, dacă comportamentul corect, natural, se înţelege de la sine? Nimeni nu scapă de această contradicţie, din cei care militează pentru rolurile tradiţionale ale sexelor şi împotriva sexualităţii, „împotriva firii”. Dacă natura însăşi dictează totul atât de strict, aşa cum susţin homofobii, identităţile sexelor nu pot fi edulcorate de nicio realitate a vieţii, nicio paradă a homosexualilor şi nicio „propagandă homosexuală”. De fapt, ar avea toate motivele să privească cu detaşare întreg acest spectacol.

De unde provine ura?

Danecker spune că „homosexualii sunt urâţi fiindcă sunt asociaţi cu pasivitatea.” Nu doar la nivel personal numeroşi oameni fac în Europa de Est experienţa de a fi condamnaţi la pasivitate. Mai degrabă întreaga naţiune, cu care oamenii se identifică, au această soartă supărătoare. Naţiunii i se dau lecţii, i se impun constrângeri în relaţiile cu vestul, care se pune în scenă ca parte contributoare, donatoare. Naţiunea este astfel transformată în receptor pasiv, într-un cuvânt: în femeie.

Homosexualii permit „acest lucru”. De aici se aprinde întreaga ură. „Ei trădează întreaga stirpe”, explică Dannecker. În plus, declinul social pe care numeroşi oameni l-au suferit, este perceput ca o pierdere a potenţei.

Raţionalism negativ

Dannecker face o diferenţă între est şi vest nu numai în privinţa valului de homofobie de după anul 2000, ci şi în istoria tratamentului rezervat homosexualităţii. În vest, în Anglia şi Germania, după o lungă perioadă în care tema a fost privită ca o problemă, a avut loc un soi de „raţionalism negativ”. În loc de a fi condamnată în continuare ca un păcat, multă vreme s-a făcut încercarea de a psihopatologiza homosexualitatea, de a o prezenta ca o rătăcire sufletească sau nevroză. În mod tipic occidental s-a vrut descoperirea „motivelor” pentru care cineva era homosexual. „Dar nu s-a găsit nimic”, susţine Dannecker. Aşa că ultima soluţie a fost acceptarea.

Homosexualii – icoane eretice

În schimb în est, mai ales în Rusia, unde în tradiţia ortodoxă fapta este mai presus de „motivaţia interioară”, mai important decât ce simte cineva este fapta sa. Cu atât mai agresiv au reacţionat părţi largi ale societăţii la elementele demonstrativ, exhibiţionist şi pretins pedagogic ale mişcării pentru drepturile LGBT.  Chiar şi sociologul Igor Kon, un merituos militant pentru recunoaşterea homosexualilor în Rusia, s-a arătat iritat de paradele gay. „Unii şi-au adus aminte de brigăzile studenţeşti de propagandă din Uniunea Sovietică de altă dată, care voiau să-i înveţe pe ţărani cum se strânge recolta.” Toleranţa a devenit materie de predare şi homosexualii au devenit, la fel ca la paradele din occident, icoane – dar icoane eretice, satanice. Acceptanţă viitoare? Slabe speranţe.

Norbert Mappes-Niediek este de 30 de ani corespondent pentru Europa de Sud-Est al mai multor publicaţii germane. Noul său volum „Cerul împărţit al Europei. De ce occidentul nu înţelege estul” apare pe 15 februarie 2021 la editura Christoph Links din Berlin.