Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cea mai veche amprentă umană de pe continentul american are o vechime de 15.600 de ani şi a fost descoperită la situl arheologic din Pilauco, în sudul Chile, au confirmat oamenii de ştiinţă pentru presa locală, potrivit Agerpres.
Această urmă de pas omenesc ar fi aparţinut unui bărbat cu o greutate de circa 70 de kilograme şi a fost descoperită în 2011.
O echipă de cercetători a lucrat de atunci la datarea cu precizie a acestei amprente.
„Au fost descoperite şi alte amprente umane pe continentul american, dar niciuna atât de veche. (Datarea) a fost posibilă graţie materialului organic vegetal (unde a fost descoperită), prin metoda cu carbon 14”, a declarat geologul Mario Pino pentru cotidianul El Austral de Osorno, citat de Agerpres.
Începând cu 2007, un grup de cercetători de la Universidad Austral din Chile a realizat săpături pe situl Pilauco, situat în oraşul Osorno, la peste 800 de kilometri sud de capitala Santiago.
Articolul continuă mai jos
Rezultatele cercetărilor acestora au fost publicate miercuri în revista ştiinţifică PLOS ONE.
În martie 2018, urme de paşi umani descoperite pe o insulă în largul coastei provinciei Columbia Britanică, în vestul Canadei, au fost datate ca având circa 13.000 de ani, acestea fiind cele mai vechi descoperite în America de Nord, potrivit unui studiu publicat la vrema respectivă tot în revista PLOS ONE.
Foto: Situl arheologic din Pilauco – sursa Academia din Chile
Deci dacii aveau un tunel ascuns pe sub Carpați, care ieșea direct în Chile.
Nici vorbă. De fapt dacii au inventat primii navetele spațiale
N-aveau cum, caci, dupa parerea unora, amprenta este mai veche cu circa 5-6.000 de ani decat momentul in care a aparut Lumea. 😐
„Urme de pasi”… ce poetic… dar daca spune si Carbonul 14…
Inca o dovada irefutabila ca omul provine din maimuta.
@mihaita: Sa vorbim calificat! 💡
Treaba asta cu maimuta singhereste pe unii in planurile si ambitiile lor; izbeste violent pe altii in lenea si obisnuintele lor de gandire. Omul nu se trage din maimuta, si asta zic cele mai bune teorii ale noastre. Nodul intregii chestiuni este ceva mai sus, mai exact in locul in care omul si maimuta au un stramos comun. Ceea ce este putin altceva, mai exact cu totul diferit. 😉
@Sanitar
Usor cu „este ceva mai sus” pentru ca multi se vor opri acolo si-ti vor explica de entitati care plutesc pe nori si de unul cu barba care a pus amprenta acolo ca sa ne testeze credinta.
Cat despre stramosul comun, crede-ma, unii nu au evoluat peste, sunt tot acolo. Dar nu am voie sa dau exemple ca sa nu imi iau ban sau ceva…
@ imi_pasa: Tocmai am verificat cu NASA si sus printre nori e doar I.S.S. si pe ea nu e niciun barbos. Ba, chiar mai rau, sunt si femei! 🙂
Arheologii mai tari decat cainii lupi.