Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Polițiști au descins marți la domiciliul unui tânăr de 25 de ani, din Constanța, după ce la sfârșitul lunii noiembrie a postat un mesaj pe Facebook în care amenința un ofițer de poliție.
După descindere, bărbatul a fost condus la audieri, fiind cercetat pentru ultraj.
În postare constănțeanul amenință un polițist că strânge date de la apropiați și îi îndeamnă să depună plângere împotriva lui.
”O p… de la Secția 5, că dacă merg eu acolo fac urât și mă leagă pe loc. Bă, dacă tot ești băiat și tot zici că de abia așteptăm să-l legăm pe Glonț și p… mea pe care îi bat și le mai fac una alta pe aici și oamenii nu vor să facă reclamații p… mea să nu dau în gardă și mergi să le zici, hai fă-le reclamație că de mult îl așteptăm, îl căutam, de mult timp vrem să-l prindem, b… p… în m… mă-tii de p… (…) De ce morții mă-tii nu vii peste mine? Dacă tot zici că vrei să mă prinzi de ce nu vii când ești liber, ca să nu mai fie ultraj, b…. p… în în copiii mă-ti și în morții mă-ti de schilod p…, că zici că ai taekwondo. Vino peste mine! Fără mandat îți înfig furci și topoare în inimă. Haide veniți la mine, dacă vreți. Când ești liber de ce nu vrei să vii?”, spune individul în postare.
Sursa foto: Captură video / Facebook
aceasta saliva bipeda ramasa in urma carnavalului radu mazare
La cum se exprima mare lucru daca Ciolacu nu il propune MINISTRU LA CULTURA sau purtator de cuvant la Camera Deputatilor. Oricum ar fi ar face un tandem reusit cu Sosoaca.
@Moromete
gresesti ! rau de tot !
la Ministerul educatiei ! acolo e nevoie de el ! la Cultura, ma rog, „Culte” e locul ocupat de DUamna Gabi, temporar detasata la Familie
te rog mai mare atentie cand „ievaluezi” aceasta „valoare” a Dobrogei !
Bietul de el….
Nu l-o fi durut tatuajul ăla din zona gatului????
Ps: cum o fi reușit să își păstreze bronzul de astă vara?
Baiatul asta reprezinta fidel romanul de rand: analfabet, primitiv, prost crescut si mandru de toate acestea
Are un viitor stralucit. Va ajunge cel putin primar, sau ceva prin parlament.
CV-ul este perfect.
Un adevarat patriot membru PSD.
Serios???
Tu ce esti? Roman de nerând? Te reprezintă si pe tine? Sau daca esti emigrat pe afara acum esti vreo valoare?
Prietene, ai comentat doar sa iti faci de lucru, mai bine făceai altceva.
Realitatea cu asemenea specimene ca cel din articol e ca, datorita sistemului legislativ corupt dar si a verigilor slabe ale acestuia, care sunt oamenii, normal, locul lui nu ar fi acasa… ci la „facultate”….
Bravo, domle ! Le zici bine !
ASTA VROIAM SI EU SA ZIC.
TREBUIE PEDEAPSA CU EXECUTARE, SA-I MAI TRECA FUMUL DE PROST
AURolacul de rând.
Sau taliban uSECUrici, lor le place sa-si insulte oponenții si se cred buricul Pământului.
@Motz
incearca sa tastezi original, ai tendinta sa tastezi copy paste ce ai tastat ieri, alaltaieri, etc
Alt gunoi social.
Asta-i ANTIFA sigur.
Dumnezeu nu exista, daca ar fi existat la ce bun ar fi creat asa ceva? ce folos aduce Universului ,societatii, omenirii acest individ? Care este rostul sau util?
deci de aia nu mai combate transul Oliviu zilele astea!
:)))))
Ami pare rău la domni polițiști
Ar trebui facut un recensamant al populatiei similare … recensamantul va dovedi statistic care e majoritatea covarsitoare.
Mâine-poimâine ăsta îi devine secretar lui Șoșoacă.
Nu avem autorități și lege, altfel nu ar fi avut tupeu. Asa se traduce democrația la romani.
Cu someri ratati din astia a mers Dragnea la DNA.
Distrusi, fara creier, hoti, cocalari agresivi.
Sa nu uite animalul sa ceara furca ca sa mature cusca in care l-au aruncat mascatii.
Pentru amenintarile din postare merita sa zacaa 2 ani la parnaie si o amenda zdravana.
Mi se scoală, mi se-ndoaie, mi se face ca la oaie
ASTA VROIAM SI EU SA ZIC.
TREBUIE PEDEAPSA CU EXECUTARE, SA-I MAI TRECA FUMUL DE PROST