Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Deputatul USR Claudiu Năsui salută planurile UE care vizează facilitarea înfiinţării de întreprinderi, menţionând că acestea îi vor mai „salva puţin” pe români de birocraţie, transmite Agerpres.
„UE propune înfiinţarea unei firme în întregime digital, în maxim 48 de ore, şi, atenţie, fără capital social. Adică fix invers decât face România. Asta este o veste foarte bună pentru români, pentru că ne mai salvează puţin de birocraţii din statul român. Ne dă dreptul de a alege între modelele de firme propuse de statul român şi cele propuse de UE”, a scris Năsui, joi, pe pagina sa de Facebook.
El a amintit că, în urmă cu câteva luni, s-a opus măsurilor guvernamentale care vizau creşterea nivelului de birocraţie şi a capitalului social minim obligatoriu. Potrivit lui Năsui, creşterea birocraţiei a fost „o prostie”, mai ales după sporirea taxelor.
„Îngreunezi mediul privat degeaba, doar ca să fie guvernul fericit că firmele româneşti sunt ‘capitalizate’. O neînţelegere totală a economiei şi a contabilităţii. Dar, nu mai intrăm în asta. Propaganda pro-birocraţie o prezenta ca pe o măsură ‘europeană’. Ieşim din ‘vestul sălbatic’. Care vest sălbatic? Că avem printre cele mai birocratice şi impredictibile sisteme din UE. Dar ce să vezi că UE propune acum un model de întreprindere care va fi în concurenţă cu SRL-urile naţionale, care nu doar că se înfiinţează 100% online, dar va avea şi capital social minim ZERO”, a explicat Claudiu Năsui.
Conform parlamentarului USR, în prezent, Registrul Comerţului menţine zeci de mii de firme blocate în sisteme informatice costisitoare şi nefuncţionale. Noul set de norme corporative al UE va oferi o alternativă, a completat Năsui.
„La revedere Registrul Comerţului care ţine zeci de mii de firme blocate în sisteme informatice care au costat zeci de milioane de euro şi care nu funcţionează. Să sperăm că o vor şi implementa bine. Încă mai avem nevoie de detalii, dar direcţia pare una foarte binevenită”, a adăugat fostul ministru al Economiei.
Comisia Europeană şi-a prezentat, miercuri, propunerea privind EU Inc. care va facilita înfiinţarea, funcţionarea şi dezvoltarea întreprinderilor în întreaga Uniune Europeană.
Printre principalele caracteristici ale UE Inc. se numără faptul că antreprenorii, fondatorii şi companiile vor putea înfiinţa o companie EU Inc. în termen de 48 de ore, pentru mai puţin de 100 de euro şi fără cerinţe minime de capital social. În plus, societăţile din UE Inc. vor trebui să transmită informaţiile privind societăţile o singură dată, prin intermediul unei interfeţe la nivelul UE care să conecteze registrele naţionale ale întreprinderilor. Într-o a doua etapă, Comisia Europeană va institui un nou registru central al UE. Companiile EU Inc. vor obţine codul de identificare fiscală şi codul de înregistrare în scopuri de TVA fără a fi nevoite să depună din nou documente.
De asemenea, întreprinderile nou-înfiinţate inovatoare vor avea acces la proceduri simplificate de insolvenţă pentru a facilita lichidarea operaţiunilor.