Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Deputatul PSD de Gorj Claudiu Manta a declarat, miercuri, că 100% PSD nu va vota această moţiune de cenzură, dar partidul ia în considerare un vot de abţinere, el arătând că în loc de „să se taie privilegii şi sinecuri”, din păcate a trebui să impozităm pensii, să creştem TVA iar cu primul pachet de măsuri s-a pus căruţa înaintea boilor, transmite News.ro.
”Pot să vă spun 100% că nu vom vota în această moţiune, dar luăm în considerare un vot de abţinere, pentru că nu s-a stabilit să se impoziteze pensiile la 3.000 de lei, nu s-a stabilit o reaşezare a burselor, nu s-a stabilit o impozitare mai agresivă a jocurilor de noroc, nu s-a vorbit despre creşterea TVA-ului, toate lucrurile acestea pe care le-am stabilit acum o lună de zile, iată că nu mai au nicio valoare acum. Şi asta nu e în regulă”, a declarat deputatul PSD Claudiu Manta, în emisiunea România Politică de la Prima News.
El a precizat că este un semnal pe care vor să-l tragă cei de la PSD. ”Am intrat la guvernare pentru a încerca pe cât posibil să menţinem veniturile mici şi medii într-o zonă rezonabilă şi din păcate, cel puţin cu primul pachet de măsuri am pus căruţa înaintea boilor. În loc de să tăiem privilegii şi sinecuri, din păcate a trebui să impozităm pensii, să creştem TVA”, a precizat Manta. Potrivit deputatului PSD, soluţia nu era aceasta, pentru că dacă va creşte TVA-ul, efectul nu poate să fie decât o inflaţie generalizată.
Ipocrizie și nesimțire pesedistă, ce plânge acum de mila românilor. Păi nu voi ați creat toate beneficiile și sinecurile ? Nu voi ați numit politrucii voștri în toate instituțiile, cel mai nou Busuiocul vostru cel nelegal să intre la CCR. Și tot voi protestați ? Cine v-a oprit să tăiați beneficiile și sinecurile până acum ?
Cine v-a oprit să tăiați privilegii și sinecuri în timpul guvernării usl 2.0? Ipocriți! Se mai ajungea la situația de acum?
Retrageți toți pesediștii din aceste posturi. Aveți curaj? Nu, că vor migra la auer.
Sa traiasca pesedeu’ care apara poporu’! Ce n3mernici si n3simtiti! Va dati rotunzi acum dupa jaful pe care l-ati facut impreuna cu prietenii penele si udemere, e adevarat, dar se vede la procentele pe care le mai aveti la sondaje. Degeaba va strofocati, nu mai pacaliti pe nimeni. Electoratul vostru e la aur pentru ca asa l-ati invatat cu toate gogosile pe care le insira ei acum. Cu UE care ne jefuieste, cu tarisoara noastra furata de olandezi si austrieci, cu tricolorul pe piept in timp ce aveti miinile bagate in banii publici pina la umeri. Va duceti la vale si nu puteti sa va opriti fiindca astia sinteti: profitori care lasati pustiu dupa voi.
Sigur nu mă așteptam să aud un ADEVĂR de la un pesedist dar aici vedem un lup în blană de berbec roșcat.
Noroc cu Bolojan, altfel din toamnă Grecia scria pe sistemul de pensii, salariile bugetarilor ..etc.
Priviți-l pe Manda.
La cât de absent și inutil e, uitasem de el.
Dar s-a reactivat, se clatină tot sistemul psdist de cumetrii și jmecheri, de tâlhari și de mincinoși.
Un nimeni în drum, un eșuat, un zero barat, ajuns datorită ciumei roșii pe un job de vis, n-a visat neam de neamul lui să ajungă parlamentar european.
Psd e în vrie totală.
Pt prima dată în ultimii 10-15 ani există niște crâmpeie de speranta si corectitudine.
Si chestiunea asta ii scoate din minti pe psdiști.
Bravo Bolojan, bravo ND.
Sa dea Dumnezeu sa mearga inainte toata aceasta reforma, pana la capat vrem sa meargă.
Hopa…a vorbit sotul primaritei din Craiova…credeam ca s-a retras din viata politica si pescuieste…
Pai privilegiile si sinecurile CINE LE-A INVENTAT bai accesoriule al Olgutei – aia careia -i spunea CVT ca o sa o termine barbatii si bautura ? Rupeai bilete la casa de cultura craiova pana nu te-a luat Vasileasca sa-i inveselesti noptile , prapaditule
Mai, rari, băieți, mai rari. ! Spune bre că nu vreai „să se schimbe nimic” ca personajul lui Caragile, domn Naie Cațavencu . Adică noi aveam termen pînă alaltăieri să prezentăm măcar ceva intenții la UE și tu ne airești că ar mai trebui tergiversat, să luamă măsuri dar…discuții, propuneri, la toamnă, la anu… Cică muriți de dragul poporului dar oamenii s-au prins că sunteți falși. Suflați în trîmbițe că măriți, că dați că ușurați și la vot, rezultate tot mai slabe. Ați ajuns de rușine. Credeți că veți fi iubiți pentru minciunele ? Începeți cu exemplul personal, cu renunțarea la surse nesimțite de venit, mai donați și voi pentru un spital, renunțați la viloaie și discutați și cu nea IUon și să vedeți cum redeveniți ”primul partid al țării”. de data aceea CU ADEVARAT.