Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Proiectul de lege privind recursul compensatoriu va fi dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor săptămâna viitoare, au decis miercuri deputaţii jurişti. Deputaţii PSD din Comisia juridică au susţinut că sunt de acord cu abrogarea recursului compensatoriu, cerută de opoziție, însă au justificat această amânare a dezbaterilor pentru că sunt două iniţiative legislative cu aceeaşi problematică, transmite Agerpres.
„Vă propun să încheiem şedinţa Comisiei juridice aici, pentru că nu putem da un vot pentru încălcarea legii şi să ne păstrăm decizia pe care am luat-o ieri la comisie, de amânare a acestui proiect de lege până săptămâna viitoare, când începe sesiunea ordinară”, a spus deputatul PSD Costel Dunavă.
În cadrul dezbaterilor de la Comisia juridică, deputatul liberal Florin Roman a depus un amendament la proiectul de lege, potrivit căruia de prevederile recursului compensatoriu nu beneficiază autorii infracţiunilor comise cu violenţă – criminali, violatori, tâlhari, pedofili etc.
Reluarea dezbaterii în Comisia juridică a recursului compensatoriu, în vederea întocmirii unui raport, a fost solicitată în plenul Camerei Deputaţilor de către liberalii Florin Roman şi Raluca Turcan.
„Domnul Roman v-a făcut o solicitare pe procedură, pe care să o supuneţi la vot, şi anume să se întrunească Comisia juridică şi astăzi şi mai exact anularea recursului compensatoriu este pe ordinea de zi, Comisia juridică să vină cu raportul”, a precizat Turcan.
Articolul continuă mai jos
Ea a mai propus şi dezbaterea în plen a proiectului privind anularea recursului compensatoriu fără raport de la Comisia juridică.
Foto: Petiție pentru anularea recursului compensatoriu
Trebuie sa mai iasa cativa, precum Bunea Stancu, ca e necajiti saracii.
Dupa ce ca nu se ia nimeni de banii care i-au furat ii mai si scot de la parnaie. Muie PSD! Muie judecatorilor corupti!
Romanii iubesc infractorii fiindca asta sunt.
Niște zdrențe împuțite și ordinare, până la capăt, indiferent de coloratura politică !…Este dovada clară că sunt părtași la toate hoțiile din România din ultimii 30 de ani !…Până la urmă, noi cu cine votăm ???…:((
Cand o fi pe lista infractiunilor si acele de coruptie de orice fel, semnam cu drag.