Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 8,730 miliarde de euro, în primele 11 luni din 2018, în creştere cu 59,66% comparativ cu perioada similară din 2017, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României (BNR) remis, luni, AGERPRES.
În perioada similară a anului anterior, deficitul de cont curent s-a cifrat la 5,468 miliarde de euro.
Conform BNR, în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 2,535 miliarde de euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 169 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 260 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare un excedent mai mic cu 298 milioane euro.
În perioada ianuarie – noiembrie 2018, datoria externă totală a crescut cu 2,003 miliarde de euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 67,726 miliarde de euro la 30 noiembrie 2018 (68,2% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,2% faţă de 31 decembrie 2017; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 noiembrie 2018 nivelul de 31,638 miliarde de euro (31,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 9,7% faţă de 31 decembrie 2017.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 20% în perioada ianuarie – noiembrie 2018, comparativ cu 25% în anul 2017. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 noiembrie 2018 a fost de 4,8 luni, în comparaţie cu 5,4 luni la 31 decembrie 2017.
Articolul continuă mai jos
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 noiembrie 2018 a fost de 72,4%, comparativ cu 79% la 31 decembrie 2017.
Aoleu! Mie mi se face frica cand il vad pe individul asta cu mainile asa!
Auoleu, ne îndatorăm mai ceva ca Grecia! Asta sa fie ultima ta frica!
da cine tine in spate senilul asta ? de ce nu au curaj sa i traga scaunul de sub fund si sa cada sa nu mai auzim de el . la puscarieeeeeeeeeeeeee