G4Media.ro

Deficitele excesive din UE: Franța cere o mai mare „flexibilitate” în favoarea…

Sursa foto: Twitter/ Bruno Le Maire

Deficitele excesive din UE: Franța cere o mai mare „flexibilitate” în favoarea țărilor care investesc (Le Maire)

Franța va cere introducerea unei „flexibilități” în ritmul de reducere a deficitelor publice excesive din UE pentru țările care investesc în tranziția ecologică sau în apărare, a declarat joi ministrul de finanțe Bruno Le Maire, înaintea unei reuniuni cruciale a Ecofin de la Bruxelles, scrie agenția AFP.

Pactul de stabilitate și creștere „trebuie să privească spre viitor și nu spre trecut”, a declarat Le Maire, cu posibilitatea ca țările cu deficite excesive să fie nevoite să își reducă mai puțin deficitele dacă investesc în aceste domenii. Aceasta este „o linie roșie pe care Franța nu o va depăși”, a declarat acesta într-o conferință de presă.

Acesta a precizat că Franța a făcut concesii și este în prezent 90% de acord cu Germania în ceea ce privește reforma Pactului de Stabilitate. Declarațiile vin în contextul în care Uniunea Europeană își revizuiește noile reguli bugetare în această săptămână, notează agenția Reuters.

„Cred că Franța a făcut toate demersurile necesare către Germania pentru a ajunge la un compromis. Prin urmare, suntem de acord în proporție de 90%”, a declarat Bruno Le Maire jurnaliștilor la Bruxelles, înaintea negocierilor.

Franța ar dori să vadă „un stimulent pentru investiții și pentru realizarea de reforme structurale pentru toate statele membre ale UE, în orice moment, indiferent de situația lor financiară” și nu va face niciun compromis asupra acestui principiu, a adăugat el.

Pactul de stabilitate și de creștere, care are o vechime de aproximativ 30 de ani și care limitează deficitele bugetare la 3% din PIB și datoria la 60% din PIB, prevăzând în același timp măsuri disciplinare pentru țările care nu respectă aceste rate, este în prezent în curs de revizuire de către miniștrii de finanțe ai UE.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...