G4Media.ro

De la ce a pornit incendiul de la Ferma Dacilor: procurorii merg…

Sursa foto: DSU

De la ce a pornit incendiul de la Ferma Dacilor: procurorii merg pe ipoteza unui televizor care a luat foc. Scenariul focului pus intenționat este ”puțin probabil”

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova arată în referatul pentru arestarea preventivă a administratorilor de la pensiunea Ferma Dacilor că ipoteza cea mai probabilă privind declanșarea incendiului care a dus la moartea a opt oameni este aprinderea unui televizor, au declarat surse judiciare pentru G4Media. De la acel televizor, focul s-ar fi extins la mai multe obiecte de plastic și apoi a cuprins toată clădirea.

Procurorii au luat în calcul și alte două ipoteze – o țigară sau focul pus intenționat, dar le-au calificat ca ”puțin probabile”.

Referatul cu propunere de arestare preventivă prezintă și mărturiile unor supraviețuitori de la pensiuni, printre care și copii.

Procurorii au anunțat marți că i-au reținut pe Cornel Dinicu și cei doi patroni ai firmei care deține oficial pensiunea Ferma Dacilor din Tohani. Este vorba despre Adrian Vitomir Ristin și Marian-Viorel Olteanu, care dețin în procente egale Ferma Dacilor Production SRL. În dosar sunt cercetați pentru fals intelectual și abuz în serviciu și fostul și actualul primar al comunei Gura Vadului.

Cornel Dinicu se prezenta ca patron al pensiunii Ferma Dacilor, însă în acte pensiunea aparține firmei Ferma Dacilor Production SRL, în care Dinicu nu are oficial nicio calitate.

Procurorii mai arată, într-un comunicat de presă al parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, că sursa probabilă a incendiului din 26 decembrie, în urma căruia au murit opt oameni, a fost „efectul termic al curentului electric”. Potrivit unor specialiști consultați de G4Media.ro, acest lucru înseamnă că s-a încins instalația electrică de la suprasolicitare.

Potrivit sursei citate, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană juridică și față de trei persoane fizice, administratori statutari sau în fapt ai societății comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2016 – 26.12.2023, în realizarea obiectului de activitate și în interesul societății comerciale, ca urmare a demersurilor factorilor decizionali din structura de conducere (respectiv a administratorului statutar și a celor doi administratori în fapt), societatea comercială a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea activității de „cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”, desfășurate la sediul social din comuna Gura Vadului, sat Tohani, nr. 76B, jud. Prahova, arată procurorii.

Astfel, construcția corpului principal de clădire, ce include restaurant, bucătărie și spații de cazare la parter și mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obținerea avizelor și autorizației de construire. Totodată, demersurile și măsurile dispuse pentru „intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, respectiv ale Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și ale Legii nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcții. De asemenea, unitatea turistică a funcționat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, H.G.R. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcții care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu și a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obținerea avizelor și a autorizațiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru funcționarea corespunzătoare, și fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu, precizează sursa citată.

„Situația expusă anterior a creat premisele izbucnirii și propagării la data de 26.12.2023, în jurul orei 05:45, a unui incendiu ce a condus la distrugerea imobilului și la decesul a 7 persoane fizice, sursa probabilă a incendiului fiind «efectul termic al curentului electric»”, se arată în comunicat.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...