De ce au părăsit strămoșii noștri Africa: Un posibil răspuns, oferit de niște vârfuri de săgeți vechi de zeci de mii de ani

Cu multe milenii în urmă, strămoșii noștri din Africa. Un posibil motiv al acestei emigrări în masă ar putea fi o erupție vulcanică masivă, scrie Der Spiegel.

Primii oameni moderni au părăsit Africa în urmă cu peste 100.000 de ani, dar nu au lăsat aproape nicio urmă genetică în urmă. Acele grupuri de Homo sapiens ai căror descendenți s-au răspândit pe tot globul pământesc au urmat mult mai târziu – în urmă cu aproximativ 60.000 de ani.De zeci de ani se fac speculații cu privire la motivele acestui fapt.

Până acum, experții au presupus că Homo sapiens de atunci au început să migreze într-un climat relativ umed, când exista suficientă apă și multă hrană vegetală. Dar acum, cercetătorii au ajuns la concluzia, pe baza unor descoperiri din Etiopia, că oamenii nu numai că se descurcau bine într-un climat uscat, dar este posibil chiar să fi dezvoltat inovații tehnice.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Sfaturi despre cum să faci față meselor de Paște ca să nu îți afecteze dieta

4:31

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05:35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Studiul, publicat în revista Nature , sugerează că erupția vulcanului Toba din Sumatra, în urmă cu 74.000 de ani, a făcut ca clima din regiunea Sahelului de est – și probabil și din alte părți ale Africii – să devină semnificativ mai uscată. Cu toate acestea, se pare că oamenii aveau suficiente resurse pentru a face atunci călătorii lungi.

Vânătorii și schimbările climatice

Echipa internațională de cercetători condusă de John Kappelman de la Universitatea Texas din Austin a analizat descoperirile din Shinfa-Metema 1 (SM1), o zonă din nord-vestul Etiopiei, în apropierea râului Shinfa, un afluent al Nilului Albastru.

Acolo, grupul a descoperit mii de pietre cu vârfuri triunghiulare, lucrate simetric, pe o suprafață de cel puțin 300 de metri pătrați.

Multe dintre ele s-au rupt la capătul ascuțit. Echipa consideră acest lucru ca fiind un semn că obiectele trebuie să fi lovit puternic; probabil că au fost folosite ca vârfuri de săgeți.

Aceasta este probabil cea mai veche dovadă a utilizării arcurilor și săgeților. Micile particule de sticlă vulcanică din stratul de descoperire dovedesc, de asemenea, că zona a fost locuită în perioada erupției Toba.

După erupție, grupul a concluzionat că regiunea a devenit semnificativ mai uscată, printre altele, din studiile sedimentare și analizele smalțului dinților de animale. Cu toate acestea, oamenii au fost capabili să se întrețină bine. Echipa de specialiști a găsit rămășițe de bovidee mari, cum ar fi antilope, precum și animale mai mici, cum ar fi maimuțe, rozătoare, iepuri, păsări, șerpi, șopârle și broaște. De asemenea, cercetătorii au găsit peste 200 de fragmente de ouă de struț care au fost colectate și încălzite pentru a fi consumate. Dar au găsit, de asemenea, resturi de midii și pești.

Este posibil ca seceta sezonieră pronunțată să fi favorizat vânătoarea de animale, scrie grupul lui Kappelman: În consecință, locuitorii din zonă la acea vreme puteau prinde cu ușurință pește în apele mai puțin adânci sau în cele câteva ochiuri de apă rămase. De asemenea, puteau să stea la pândă pentru alte prăzi care veneau să se adape.

Locuitorii din zonele de câmpie din nord-vestul Cornului Africii ar fi trăit acolo în timpul secetelor sezoniere severe. Ca răspuns la efectele supererupției, ei și-au schimbat probabil comportamentul de vânătoare, scrie grupul.

„Având în vedere aceste circumstanțe, pare puțin probabil ca o fază uscată să fi împiedicat răspândirea lor”. Dimpotrivă: „De fapt, condițiile uscate ar fi putut declanșa și necesita migrația”.

Oamenii ar fi putut migra din Africa de-a lungul Nilului și la nord de Marea Roșie, dar și prin strâmtoarea Bab-al-Mandab, în Cornul Africii. Această strâmtoare, în care se află diverse insule, are în prezent o lățime de aproximativ 26 de kilometri și este posibil să fi fost semnificativ mai îngustă sau chiar complet uscată pe atunci.