De ce Aleksei Navalnîi este un pericol real pentru Vladimir Putin – analiza Financial Times

În urmă cu doi ani, un amic rus îmi spunea că Aleksei Navalnîi reprezintă un pericol real pentru Vladimir Putin. Eu eram sceptic. Rusia a rezistat la condamnările internaționale și la sancțiunile economice impuse după anexarea peninsulei Crimeea în 2014.

Țara tocmai organizase cu succes un Campionat Mondial. Președintele Putin părea bine întărit pe poziție la Kremlin, scrie Gideon Rachman, într-un text publicat The Financial Times.

Dar amicul meu avea dreptate. Prin curajul său, hotărârea sa și flerul lui de investigator, Navalnîi a mobilizat opoziția rusă. A supraviețuit unei tentative de asasinat și s-a întors în Rusia, unde-l așteptau arestarea, încarcerarea și, posibil, moartea.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05;35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cine sunt trolii și cum îi identificăm?

6:57

Satoshi, despre ce înseamnă Europa pentru artiștii moldoveni

10:12

Exemplul lui a inspirat în acest weekend proteste masive pe tot cuprinsul țării. Indiferent dacă în cele din urmă Navalnîi va izbândi sau va pierde, el reprezintă acum cel mai mare risc cu care s-a confruntat Putin în cele două decenii de când a preluat puterea.

Manifestații masive anti-Putin au mai existat. Mă aflam la Moscova la începutul lui 2012 când mii de oameni au ieșit în stradă contra revenirii la președinție a conducătorului rus. Am fost din nou acolo și vara trecută, când noi demonstrații anti-Putin au fost provocate de măsluirea alegerilor locale.

Dar de data aceasta ceva pare diferit. Actualele proteste au avut loc în peste 100 de localități de pe tot cuprinsul Rusiei – de la Vladivostok pe coasta Pacificului la Irkuțk în Siberia și în Kazan, în Tatarstan. Observatorii experimentați afirmă că nivelul violenței folosite contra protestatarilor este în creștere: polițiștii și-au folosit bastoanele cu mai mult entuziasm, iar unii protestatari au ripostat și ei pe măsură. În 2012 opoziția nu avea un lider evident. Acum are.

Navalnîi și organizația sa au ațâțat furia publicului printr-o investigație extraordinară privind un palat care pare a fi fost construit pentru Putin la malul Mării Negre. Un reportaj filmat și un eseu ilustrat, publicat astfel încât să coincidă cu revenirea dlui Navalnîi în Rusia, el evidențiază opulența extraordinară a palatului.

Reconstituiri făcute pe calculator, bazate aparent pe indiscrețiile unor muncitori nemulțumiți, arată un cazinou, o încăpere pentru dansat la bară, un amfiteatru și un aparent teren de hochei subteran. În comparație cu palatul, complexul Mar-a-Lago al lui Donald Trump arată ca o cocioabă. Suprafața totală a întregului complex rus, filmat din aer cu o dronă, se spune că ar fi de 39 de ori mai mare decât teritoriul statului Monaco.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, afirmă că, deși palatul pare să existe, el nu-i aparține lui Putin. De unde și întrebarea evidentă: cui îi aparține?

Kremlinul încă mai minimalizează rolul lui Navalnîi, prezentându-l drept un personaj prea puțin relevant, iar până de curând refuza să-i pronunțe numele în public. Simpatizanții lui Putin invocă sondaje conform cărora Navalnîi nu se bucură de prea multă susținere, în vreme ce Putin rămâne relativ popular. Însă regimul nu este pregătit să testeze această supoziție, permițându-i lui Navalnîi să candideze.

Putin trebuie să fie zdruncinat, jenat și alarmat de apariția unui rival mai tânăr, mai arătos și mai curajos. Însă aparatul de represiune al statului rus rămâne unul formidabil. Anteriorii lideri ai opoziției au tins să ajungă după gratii, în exil sau morți – de exemplu Boris Nemțov, asasinat lângă Kremlin în 2015.

Nimeni nu pare a se îndoi că Navalnîi va fi întemnițat mai mulți ani. Poate chiar va muri în închisoare. În urma încarcerării sale la revenirea în Rusia, Navalnîi a anunțat pe rețelele sociale că nu are nici o intenție de a se sinucide. A fost mai mult decât o glumă macabră. A fost o tentativă de a dejuca anticipat un eventual anunț al autorităților cum că a murit de propria mână sau într-un accident regretabil.

Există probabilitatea să aibă loc și mai multe demonstrații, chiar mai mari. Putin și aparatul său de sprijin speră probabil că repetatele arestări, demiteri, bătăi și omoruri vor epuiza într-un final opoziția.

O cu totul altă întrebare este dacă și imaginea atent lustruită a conducătorului rus, de cel mai mare apărător al cetățenilor de rând, va putea supraviețui unei asemenea represiuni în masă. În calitate de pasionat de istoria propriei țări, Putin trebuie să știe că regimul țarist a fost zdruncinat de cicluri repetate de protest și represiune, până când a fost în cele din urmă răsturnat.

Întreaga lume va privi cu interes ce urmează să se întâmple în Rusia, dar mai cu seamă China. Putin a format împreună cu președintele Xi Jinping o axă reacționară – contraatacând mișcările pro-democrație peste tot în lume.

Recentele revolte din Hong Kong și Belarus au părut în special amenințătoare, întrucât au avut loc atât de aproape de centrele puterii de la Beijing și Moscova – și ar putea servi drept inspirație opoziției chineze sau ruse.

La Washington, președintele Joe Biden a abandonat politica predecesorului Donald Trump de indiferență calculată față de soarta democrației și drepturilor omului în Rusia. Sub Biden, Casa Albă a cerut eliberarea imediată a lui Navalnîi și a susținătorilor săi.

Kremlinul n-o va asculta. Însă faptul că SUA și-au exprimat sprijinul pentru Navalnîi și pentru proteste îl va înfuria pe Putin. Unul dintre motivele pentru care el o detestă pe Hillary Clinton – și pentru care a pus umărul la înfrângerea ei – este faptul că ea a susținut protestele anti-Putin din 2012.

Mașinăria de represiune a statului rus s-a pus în mișcare. Dar, dincolo de carapacea dură, fragilitatea de substrat a regimului președintelui Putin a devenit din nou vizibilă.

Sursa: The Financial Times/ Articol de Gideon Rachman Rador/ Traducere: Andrei Suba