Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Copiii sunt invitaţi de ziua lor să păşească în fascinanta lume a salvatorilor montani şi să descopere, alături de echipele Salvamont, tehnica şi oamenii care veghează la siguranţa celor care iubesc muntele, transmite Agerpres.
Acţiunea are loc luni, la Palatul Parlamentului şi în principalele oraşe din judeţele cu zone montane.
„Cei mici vor avea ocazia să descopere echipamentele folosite în misiunile de salvare şi intervenţie montană, să urce în autospecialele Salvamont, să afle cum se desfăşoară o acţiune de salvare, să discute cu salvamontiştii şi să afle poveşti reale din munţi”, informează Salvamont România, duminică, pe Facebook.
Sunt de admirat şi cele mai moderne tehnologii utilizate în căutare şi salvarea montană: drone, sisteme de localizare, detectoare şi echipamente medicale de ultimă generaţie.
Extraordinarii câini de căutare-salvare ai Salvamont România vor fi prezenţi, „adevăraţi eroi cu blană, pregătiţi să găsească persoane aflate în dificultate”.
„Va fi o zi plină de aventură, demonstraţii spectaculoase, informaţii utile şi multe surprize pentru întreaga familie. Veniţi să îi cunoaşteţi pe salvatorii muntelui şi să descoperiţi cum tehnologia, pregătirea şi pasiunea se îmbină pentru a salva vieţi”, promit cei de la Salvamont România.