
David Popovici împlineşte 21 de ani: „De ziua mea nu vreau cadouri, vreau şanse pentru viitorii campioni„ / Anul trecut, de ziua sa, a mobilizat aproape 9.000 de donatori individuali
David Popovici, deţinătorul titlului olimpic la 200 metri liber şi dublu medaliat cu aur la Campionatele Mondiale de la Singapore din acest an, împlineşte, luni, 21 de ani, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Popovici a devenit în Singapore singurul înotător din istorie care a reuşit să câştige aurul la 100 m liber şi la 200 m liber la două ediţii ale Campionatului Mondial. De asemenea, românul a înregistrat al doilea timp din istorie la 100 m liber, 46.51, mai bun fiind doar recordul mondial de 46.40 al lui Pan Zhanle, sportiv care în Singapore nu a prins finala.
Sportivul a anunțat că îşi donează ziua de naştere pentru copiii şi tinerii excepţionali din programul Bursele DAR, organizat de Fundaţia Hope and Homes for Children. Astfel, alege să transforme cadourile sale în sprijin direct pentru 35 de tineri artişti, sportivi de performanţă şi olimpici la diferite discipline.
„De ziua mea nu vreau cadouri, vreau şanse pentru viitorii campioni. Dragoş scrie poezii şi visează să înoate cu mine. Ana cântă la vioară şi pian, deşi nu are acasă încă o baie funcţională. Laur e campion eurropean la karate. Ei muncesc incredibil de mult, dar au nevoie şi de forţa noastră. Fă şi tu o donaţie şi hai să demonstrăm că, oricât de greu le-a început viaţa, viitorul se poate rescrie. Performanţa se clădeşte cu oameni. Haideţi să fim împreună acei oameni!”, este mesajul transmis de Popovici.
Donaţiile pot fi făcute direct pe hopeandhomes.ro/David în perioada 11 – 18.09.2025.
Popovici este din 2023 Ambasador Hope and Homes for Children, alături de care s-a implicat în mai multe campanii pentru a schimba în bine vieţile copiilor vulnerabili: şi-a oferit casca şi ochelarii cu care a devenit campion mondial pentru a sprijini o fostă sportivă de performanţă aflată într-o luptă grea cu boala şi a contribuit decisiv la strângerea sumei necesare pentru ca cinci fraţi muzicieni să aibă o casă a lor.
Anul trecut, de ziua sa, a mobilizat aproape 9.000 de donatori individuali în cea mai amplă campanie de strângere de fonduri, prin campania ”Ambasador pentru Acasă”, pentru construcţia unei case familiale, unde se vor muta la finalul anului 11 copii cu nevoi speciale.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.