Home » Articole » Daniel Băluţă va conduce din partea PSD campania la prezidenţiale a lui Crin Antonescu

Daniel Băluţă va conduce din partea PSD campania la prezidenţiale a lui Crin Antonescu

Daniel Băluţă va conduce din partea PSD campania la prezidenţiale a lui Crin Antonescu
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Consiliul Politic Naţional al PSD, reunit miercuri, a aprobat un grup de lucru, condus de prim-vicepreşedintele Daniel Băluţă, care se va ocupa din partea partidului de campania electorală a candidatului coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a informat social-democratul Radu Oprea, transmite Agerpres.

„Deciziile pe care le-am luat astăzi în Consiliul Politic Naţional au fost în principal despre campania electorală care va începe. A fost nominalizat un grup care se va ocupa de campania electorală şi care va fi condus de domnul Daniel Băluţă, prim-vicepreşedinte al PSD, împreună cu alţi colegi, pe diverse teme de competenţă, de la comunicare până la politici publice şi ceea ce vom face în campanie. Se va multiplica la nivelul fiecărui judeţ, astfel încât să avem o reprezentare şi o campanie electorală foarte bună pentru candidatul coaliţiei care este Crin Antonescu”, a declarat Oprea, la finalul şedinţei.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole