G4Media.ro

Dăncilă: ”Nu vom renunța la OUG pe justiție. E dreptul democratic al…

Dăncilă: ”Nu vom renunța la OUG pe justiție. E dreptul democratic al oamenilor să protesteze”

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat luni că guvernul nu va abroga OUG 7/2019, ordonanța de urgență care modifică legile justiției. Într-o conferință de presă la Parlament, Dăncilă a spus că va asculta argumentele magistraților și ”pe urmă vom lua o decizie”. Premierul a spus că este dreptul democratic al românilor să protesteze și a cerut ”organelor” să îi pedepsească pe cei care încalcă legea în cazul manifestațiilor neautorizate.

Cele mai importante declarații:

Am vrut întâlnirea pentru a asculta argumentele și nemulțumirile. Astăzi sper ca cei care au nemulțumiri să vină la întâlnire să vedem care sunt problemele și pe urmă vom lua o decizie. Nu vom renunța la OUG. Am văzut ieșiri în spațiul public care au solicitat să renunțăm la OUG în totalitate.
Poate unele lucruri nemulțumesc, argumentate ele pot fi schimbate.
De ce acum și nu înainte? Premierul poartă dialogul când apar nemulțumiri, negocierile trebuie purtate de ministrul de resort. Eu am înțeles că dl ministru a avut discuții, vom vedea în ce au constat aceste discuții.
Fiecare cetățean trebuie să respecte legea. Am văzut manifestări care nu se încadrează în lege. Solicit organelor să ia măsurile respective acolo unde nu se încadrează în lege. Dacă facem o justiție selectivă, cred că nu dă credibilitate.
MJ a discutat cu asociațiile magistraților. Nu cred că premierul trebuie să discute legat de orice oug pe diferite domenii. E atributul ministrului de resort.
Eu nu cred că premierul trebuie să se asigure pentru orice OUG pe orice domeniu dacă a fost discutată cu cei din domeniu. Nu vă închipuiți că un premier trebuie să cunoască toate domeniile. Ați văzut vreun premier care a discutat cu asociațiile magistraților pentru orice OUG?
Din respect pentru magistrați am înțeles să am această întâlnire cu ei
Am văzut protestele. A fost acest act normativ. Am primit foarte multe mesaje care susțin OUG, am văzut chiar azi o asociație care susține această OUG. Eu trebuie să văd adevărul. Nu cred că modificarea trebuie să o facem în stradă. Fiecare are dreptul să își spună punctul de vedere. Oportunitatea o decide premierul la propunerea ministrului de resort. Acolo unde există posibilitatea să îndreptăm anumite lucruri, să avem un dialog constructiv, le voi face de fiecare dată. Dacă vom merge pe agresivitate, nu aduce plus valoare. Dacă reprezentanții presei vor fi atacați, nu cred că ne poate duce la respectarea democrației.

Foto: Viorica Dancila (InquamPhotos / Octav Ganea)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

27 comentarii

  1. Deci rostul intalnirii de azi cu magistratii trebuia sa fie IMBROBODIREA lor. Aiasta nu se poate! Veoriko, asta nu-i pohta ce-am pohtit noi strada! ABROGARE, asta vrem noi!

  2. E limpede că Dăncilă nu trebuia să-și tundă coama, acum are mai mult păr în cap decît pe cap. Va asculta pe cei nemulțumiți și apoi va lua o decizie. Nu va renunța la ordonanță.

  3. Va veni acea zi! Mai devreme sau mai tarziu, dar va veni! O retarda ca tine nu poate invata din istorie ca nimic nu este vesnic, nici Ceausescu cu tot aparatul lui represiv nu a fost vesnic. Blestemati sa fiti, voi si neamul vostru de parveniti!

  4. Fiti atenti ce tupeu incepe sa aiba Dancila.
    Deci intai te anunta ca decizia este deja luata (nu vom abroga), apoi te ia la misto ca „este dreptul oamenilor sa protesteze (desi decizia este deja luata, ne doare in kur de ei)”, dupa care te trateaza de sus cu „apoi vom lua o decizie”. Pe scurt, ” va dam voie sa va agitati degeaba”.

  5. Parașuta ordinară, o doare undeva de ce vor oamenii, de ce cred magistrații!!
    Tâmpita asta cică îi cheamă să discute in mod democratic, cu toate părțile implicate!! Dar nu, ea doar face un exercițiu de „imaginație”, nu are de gând să schimbe nimic- se cred stapanii țării!
    Blestemata să fii , tută absolută!

  6. Deci noi nu ne consultăm cu nimeni, că n-are rost.
    Dar post factum, vă chemăm să vă ascultăm nemulțumirile. Dar vă anunțăm dinainte că nu schimbăm nimic.

    Între timp, fraierii pot să protesteze pașnic în ger. Nu ne deranjează. În țara asta dreptul de a urla la lună e garantat.

    Ați observat cum în ultimii 2 ani, nimeni nu mai e responsabil pentru nimic ?
    Cand o întrebi pe veorica, îl ia pe nu știu în brațe, poate a vorbit Tudorel, poate are el niște motive, o să vedem care au fost. Când îl întrebi pe căcatul de Futorel, poate o să mă gândesc dacă îmi cere guvernul, etc. La fel și la miniștri. Nimeni nu poate răspunde concret la nicio întrebare.

    Băh zevzecilor, nu aș vrea să folosesc un limbaj licențios, nu mă reprezintă, dar voi scoateți ce e mai „bun” din mine…
    Așadar, fă pizdo Veorica, tută, imbecilă, cretină, vacă, proasta satului… și tu, sictir, căcatule de dragnea…. s-a terminat băh muiștilor, s-a terminat. Ieri la protest am forbit cu cel puțin 30 de cunoștințe. Băi labagiilor, vă dăm muie în cel mai simplu mod cu putință. În 20——20 plecăm băh curvelor, dacă o să mai intrați în parlament.
    Dacă mai plecam 500 de mii în decurs de 2-3 ani, vă dau în scris că se duce ÎN PIZDA MAMII EI toată economia, și le dorim mult succes retardaților care vă votează, și multa mue tuturor pensionarilor speciali. Să vă dea dragnea la toți salarii din valiza lui, băi cretinilor.
    Am niște nervi că aș da cu bomba termonucleară în căcatu ala de sediu pesede.

    Nu există niciun fel de dialog cu comuniștii. M-am lămurit. Cu comuniștii există doar MUIE si SUGEȚI PLUA !

    • Bărbat’su e de vina ca nu a strunit-o la timp. De ce crezi ca a donat petrom milioane de eur?
      Ca sa para ca sunt umani…

    • @Cloudfare
      Eu ma gandesc ca totusi barbat-su o mai „atinge” cateodata, ca sa-l stie de stapan, de-aia si-a luat obiceiu sa-si dea cu atata tinci pe fata, sa nu i se vada culoarea neconforma …
      Dar cred ca el a scos-o „la produs”… nu-ti inchipui ca toti banii (salariu de europarlamentar, salariu de PM si alte venituri) si-i pune veorica pe contul personal.
      Nici nu ar sti sa-i numere beata de ia.

  7. E bolnava oare?

  8. Pe a matii!! Lucrurile bune or sa inceapa dupa ce va bagam in pamant.

  9. Declaratie de incompetenta, sau autodenunt?!!
    Cum sa spui asa:
    „Nu cred că premierul trebuie să discute legat de orice oug pe diferite domenii. E atributul ministrului de resort.
    ======Eu nu cred că premierul trebuie să se asigure pentru orice OUG pe orice domeniu dacă a fost discutată cu cei din domeniu. Nu vă închipuiți că un premier trebuie să cunoască toate domeniile. =====
    Pai nu e de datoria primului ministru sa intrebe ministrul de resort rect(e) gargamel daca a avut consultari cu institutiile implicate? Daca el a mintit, ea trebuie obligatoriu sa-l zboare instant. Daca nu l-a intrebat sau mai rau, l-a crezut pe cuvant, sa zboare si ea!!!

    Pe bune, ce atributii si obligatii crede ea ca are Prim Ministrul / Primul Ministru / Prima Primministru?

  10. ”Nu vom renunța la OUG pe justiție. E dreptul democratic al oamenilor să protesteze”
    aceasta declaratie a fost conceputa in Cex-ul PSD si facuta publica de robotul ajuns Prim Ministru.
    Ca orice robot se dezice de responsabilitate si este insensibil la reactia mediului in care activeaza.

  11. foarte bine, tineti la ea. poate asa ne mobilizam si va linsam o data sa scapam de voi. ca voi numai morti nu furati.

  12. Ce treaba are guvernul cu puterea judecatoreasca, ce cauta guvernul sa emita acte normative ( HG, OG,OUG) in domeniul acesta? Conform Constitutiei-Art.73- nu e prerogativa executivului, doar prin legi se legifereaza organizarea si functionarea puterii judecatoresti..Prin decizia 231/2013 CCR a decis ca actul de legiferare nu determina conflict juridic de natura constitutionala ( decizia cu care se apara TT), altfel spus, daca executivul emite o oug e bun emisa, nu poate fi atacata ca nu ar fi trebuit emisa, doar pe lipsa de legalitate (procedura). CCR nu s-a pronuntat in sensul ca executivul poate emite acte normative peste prerogativele sale constitutionale, cum sunt aceste oug de modificare a legilor justitiei.E de neinteles de ce mai toata lumea ( presedinte, ICCJ, instante) se multmeste cu protestele ( extrem de bine venite), dar sunt doar proteste, dupa cum a evidentiat gratios, dar ferm d-na premier al Romaniei, inlaturandu-le scurt. Inteleg ca doua asociatii de magistrati , USR-PLUS au intreprins cate ceva sau au zis ca vor face ceva.CAB s-a adresat CJUE cu intrebari lamuritoare privind MCV si legislatia europeana, la care executivul nici nu tresare.Drumul de anulare a oug e lung ca timp, poate initiativa CAB sa dureze mai putin.In Polonia raspunsul la procedura preliminara similara celei a CAB durat 18 zile, deosebit de putin, apoi trebuie atacat mai departe. Poate lipsa de legalitate
    ( neinformarea parlamentului) ,dar publicarea oug 7/2019 in M.Of. sa antreneze vreo retragere a actului normativ inform, nelegal, dar cred ca dl. pres. al Camerei Deputatilor nu a vrut sa aiba vreun contact, sa spuna ”Eu nu am stiut”.Dar d-na premier nu stie toate astea sau ce?

  13. Hoțul cu mustața ne-a furat pe fața.

  14. Veorico tu ești mai proastă de la o zi la alta. De ce dracu n-ai rămas la briusel( am scris fonetic să înțelegi și tu) să încasezi diurna mai departe
    Nu știu ce a fost în capul tău. Ba da știu: NIMIC!!!

  15. Nu va jucati de-a premierul Daca nu aveti de gand sa renuntati , dece ati chemat magistratii la discututii astazi? Adica , vreti sa mai trageti o pacaleala, sa le mai cititi cateva foi .. O mana de oameni , ajunsi vremelnic la putere, nu pot bloca traseul european al Romaniei . Democratia si libertatea obtinute in `89, sunt drepturi castigate cu sange si nu veniti voi sa schimabati ordinea de drept , anihiland statul de drept .Ori intelegeti , ori daca nu , lasati locul liber…

  16. veorica docila este dreptul tau sa faci puscarie pentru toate porcariile pe care le faci in mod deliberat poporului roman si tarii ! RUSINE!