
„Dacă aș fi venit mai devreme la spital, poate aș fi mers deja pe picioarele mele”. Mărturia unei paciente a Spitalului ”Sfântul Sava cel Sfințit”, din Pantelimon, Ilfov
În viața fiecăruia, există momente care despart un „înainte” de un „după”. Pentru Aurelia R., acel moment a fost 16 ianuarie — ziua în care a suferit o intervenție chirurgicală complexă la coloana vertebrală. O operație dificilă, cu montarea de opt șuruburi și a unei plăcuțe, menite să stabilizeze și să redea speranța. Însă drumul nu s-a oprit acolo. Dimpotrivă, abia începea.
Ca mulți alții, și Aurelia R. a încercat să se recupereze acasă. Un efort onest, dar limitat. Fără echipamente speciale, fără terapie ghidată, fără cineva care să o observe, să o corecteze, să-i spună: „e bine ce faci, dar putem face și mai bine”. Fiica ei, preocupată de sănătatea mamei, a insistat: „Hai la un centru specializat! La Spitalul ”Sfântul Sava” este altceva”. Și a avut dreptate. L-a descoperit pe internet. A urmărit clipurile video, a citit recenziile și impresiile pacienților.
De cum s-a internat, pacienta Aurelia R. a simțit că nu mai este singură în lupta cu durerea și neputința. Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit” i-a oferit nu doar un plan terapeutic bine structurat, ci și o echipă întreagă care a știut să o ridice — la propriu și la figurat. De la asistenții care i-au oferit sprijin la fiecare pas, la kinetoterapeuții care i-au explicat cu răbdare fiecare mișcare, și până la personalul care i-a adus masa sau a ajutat-o să se deplaseze cu scaunul rulant — fiecare a contribuit la progresul pacientei.
„Aici chiar simți că cineva are grijă de tine. Nu ești doar un pacient. Ești o persoană întreagă, iar ei știu asta”, spune Aurelia R. Regretul ei este unul sincer, dar împăcat: dacă ar fi venit mai devreme, poate astăzi ar fi mers pe picioarele ei. Dar în același timp, recunoaște că fiecare zi petrecută în centrul de excelență, care este Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit” a însemnat un pas înainte, o victorie asupra fricii, durerii și izolării.
Aurelia R. a învățat din nou să aibă încredere în corpul ei. Să se ridice, să se miște, să zâmbească. A descoperit că nu e niciodată prea târziu pentru vindecare, dar timpul contează — și că fiecare zi în care amâni tratamentul specializat este o zi în care procesul devine mai greu.
„Nu e doar recuperare fizică. E și morală. În fiecare gest, în fiecare om de aici, găsești o doză de speranță.”
Pacienta urmează să revină la Spitalul ”Sfântul Sava cel Sfințit” pentru noi sesiuni de terapie. Își cunoaște deja drumul, echipa și rutina și le așteaptă cu încredere. Știe că la Spitalul ”Sfântul Sava” va găsi nu doar tratament, ci și încurajare, susținere, și poate cel mai important – empatie și omenie. Recomandarea ei pentru alți pacienți este fermă: „Nu încercați singuri. Recuperarea serioasă se face cu oameni specializați, în locul potrivit. Și asta face toată diferența”, afirmă Aurelia R.
”Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit” nu este doar un loc unde se fac terapii. Este un spațiu al regăsirii. Un loc în care fiecare pacient este tratat cu respect, empatie și profesionalism. Aici, fiecare pas mic este o victorie, iar fiecare om — o poveste de curaj”, spune Alina Ion, psiholog, manager și fondatoare a Spitalului ”Sfântul Sava”, din Pantelimon, Ilfov.
În condiții similare marilor centre private de sănătate din afara granițelor, Spitalul ”Sfântul Sava cel Sfințit” asigură căldura sufletească atât de rar întâlnită în sistemul medical public. În camere cu 2 și 3 paturi, cu toată aparatura necesară, de ultimă generație și cu medici specializați în multiple afecțiuni, administrare medicație, îngrijire stoma, gastro-stoma, ileostoma, traheostoma, sondă urinară, recuperare respiratorie etc., se asigură îmbunătățirea vieții bolnavilor aflați în faze terminale ale bolilor incurabile, dar și pentru pacienții care au nevoie de recuperare medicală urmare a diverselor afecțiuni, dintre cele mai grave.
Spitalul Sfântul Sava are 118 paturi avizate pentru recuperare medicală și îngrijiri paliative, deservite de peste 180 de medici, asistenți, fizioterapeuți, kinetoterapeuți, infirmieri. Specialiștii fiind atât de numeroși raportat la numărul de paturi, atenția acordată fiecărui pacient este specială. De aceea și rezultatele Spitalului Sfântul Sava sunt superlative în recuperarea medicală pentru cele mai complexe afecțiuni.
Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:
0724.021.090 | 0724.338.881
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank