Home » Articole » Curtea Constituţională din Slovacia suspendă legea care suprimă biroul avertizorilor de integritate

Curtea Constituţională din Slovacia suspendă legea care suprimă biroul avertizorilor de integritate

Curtea Constituţională din Slovacia suspendă legea care suprimă biroul avertizorilor de integritate
Photo by TOMAS BENEDIKOVIC / AFP
Ascultă articolul

Curtea Constituţională din Slovacia a anunţat miercuri că a suspendat legea de abolire a biroului avertizorilor de integritate, care a stârnit proteste în întreaga ţară în ultimele zile, relatează AFP, conform Agerpres.

Sesizată de un grup de 63 de membri ai parlamentului, Curtea a transmis într-un comunicat de presă că a decis că legea este suspendată până la examinarea sa pe fond.

- articolul continuă mai jos -

„Este o veste bună pentru justiţia din Slovacia”, a reacţionat Zuzana Stevulova, vicepreşedinta partidului Slovacia Progresistă (PS).

Procurorul general al Slovaciei, Maros Zilinka, a salutat pe Facebook suspendarea, declarând că aceasta „va preveni potenţialele consecinţe negative şi ireparabile ale noii legislaţii”, permiţând în acelaşi timp o revizuire a conformităţii legii în special cu Constituţia şi Tratatul Uniunii Europene.

În ceea ce îl priveşte, Ministerul de Interne a subliniat că este vorba doar de o suspendare. „Suntem încrezători că (Curtea) va confirma validitatea legii şi că aceasta va intra în vigoare”, a adăugat purtătorul de cuvânt al ministerului, Matej Neumann, ciitat într-un comunicat.

Parlamentul slovac a votat pe 9 decembrie abolirea biroului de protecţie a avertizorilor de integritate şi înlocuirea acestuia cu un nou organism aflat sub autoritatea guvernului. Această reformă a fost criticată de ONG-uri, care o consideră o încercare de a reduce la tăcere criticile la adresa corupţiei.

Mai mult, Curtea Constituţională a anunţat că a declarat neconstituţională o lege adoptată în aprilie care vizează ONG-urile, ce ar fi fost obligate, începând cu sfârşitul lunii iunie, să dezvăluie anual autorităţilor sursa finanţării lor şi identitatea celor mai mari donatori şi a membrilor lor.

Opoziţia şi ONG-urile au denunţat această lege ca fiind încă o încercare de a intimida vocile critice şi de a apropia această ţară cu 5,4 milioane de locuitori, membră a UE şi NATO, de sfera de influenţă a Rusiei.

Câteva mii de persoane au manifestat luni şi marţi la Bratislava pentru a protesta împotriva abolirii biroului avertizorilor de integritate şi a adoptării, pe 11 decembrie, a unor modificări la codul penal.

Aceste amendamente incriminează cooperarea cu o „putere străină” pentru a obstrucţiona o campanie electorală, precum şi „punerea la îndoială (…) a soluţionării paşnice a relaţiilor după cel de-al Doilea Război Mondial”, o referire la decretele emise de preşedintele Edvard Benes la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv cel care a confiscat proprietăţile locuitorilor de origine maghiară.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole