Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Culturii propune modificări în ceea ce privește ocuparea funcțiilor de manageri ai instituțiilor publice de cultură, permițând accesul la acest post pentru absolvenții de licență în domeniul de activitate, drept sau economie și venind cu cerințe suplimentare privind experiența managerială, față de reglementările din prezent. Noile prevederi propuse lasă loc și pentru numirea unor persoane care au mai fost doi ani în astfel de funcții, fără a fi trecut printr-un concurs, adică numite politic, transmite Edupedu.ro.
Proiectul de ordonanță propus de Ministerul Culturii modifică actualele condiții de participare în vigoare din 2008 la concursurile pentru funcția de manager al unei instituții publice de cultură. În prezent, legislația permite ca acest post să fie ocupat de absolvenți de licență ai oricărui domeniu legat de activitatea instituției respective.
Noua variantă lasă această posibilitate și permite ca viitorii directori să poată avea și studii în științe juridice sau economice (art. 3, lit. c)). Pe lângă cerința studiilor juridice sau economice, candidații trebuie să îndeplinească și alte condiții cumulative: