Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Și stânile tradiționale au fost nevoite să se adapteze noilor reguli impuse din cauza pandemiei de COVID-19.
Transalpina s-a redeschis anul acesta mai devreme, încă din 23 mai 2020, și odată cu ea și stâna Ștefanu. Stâna a vândut celebrul tocan de oaie la caserolă, iar din 1 iunie, când se redeschid terasele, mesele vor fi mai puține tocmai pentru a se putea respecta distanțarea socială.
”Vindem la caserolă până când se va drumul la terase și vom putea folosi atunci vesela noastră, vasele noastre de pâmânt, pentru că e tradițional. O să punem mesele mai rar în poiană. Sau pe iarbă, cum se mânca pe vremuri, cum mâncau ciobanii noștri”, a declarat Mărioara Babu de la stâna Ștefanu pentru Pandurul.ro.
Articolul continuă mai jos
Tocanul de oaie făcut în nordul Olteniei a fost înregistrat oficial anul trecut ca produs tradițional atestat de Ministerul Agriculturii și OSIM.
Foto: Facebook/Stâna Ștefanu
NOTĂ: Articol publicat în cadrul proiectului ”România ajută!”, realizat de G4Media.ro în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer.
Mama lui de autocorect . „Celebrul tocan de oaie”.
Inteleg ca este zi libera da totusi 🙂
Este corect “tocan de oaie”. Este altceva decat “tocana” sau “tocanita”. Cautati pe net si informati-va daca nu cunoasteti acest termen.
Au cumva și „brânz de burduf”?