Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Deputatul PSD de Dâmbovița Radu Popa, surprins în imaginile Gândul.ro alături de fostul adjunct SRI Florian Coldea, co-fondatorul AUR Claudiu Târziu și Vasile Dîncu, a declarat pentru G4Media că ”și lui i se pare surprinzător” că sâmbătă, la aceeași oră, într-un ”local de cartier” din București s-au întâlnit jurnaliști, politicieni de la PNL și PSD, foști șefi din SRI și unul dintre co-fondatorii AUR.
Deputatul susține însă că întâlnirea cu ceilalți este o coincidență, iar el a ieșit împreună doar cu soția sa și nașul Vasile Dîncu, fost ministru PSD al Apărării. Acesta a anunțat inițial versiunea sa despre întâlnire, sâmbătă noapte, pe Facebook:
În dialogul cu G4Media, Popa a refuzat să spună cine sunt deputatul PNL și ”jurnalistul celebru” cu care s-a întâlnit în restaurant, dar a transmis, că, în fapt, erau ”și mulți alții cunoscuți din București și România” la prânzul din restaurantul libanez de pe Sandu Aldea, din zona Domenii, departe de zona centrală, conform informațiilor G4Media.
Întrebat dacă nu i se pare o coincidență totuși foarte mare ca jurnaliști, politicieni din ambele partide principale ale coaliției, lider AUR și un fost șef SRI să se afle în același loc, la aceeași oră, departe de centrul Capitalei, Popa a declarat:
Referitor la declarația deputatului PSD Radu Cristescu, care a cerut ca Radu Popa și Vasile Dîncu să ”dea explicații în fața partidului” după episodul de sâmbătă, spunând că este ”dovada că AUR este creația Securității”, Popa a declarat că ”Radu Cristescu are mult umor” și că nu știe dacă AUR e creația Securității, ”știu doar că am fost la un prânz cu soția mea”.
Context
Imagini cu fostul adjunct SRI Florian Coldea, fostul ministru PSD al Apărării Vasile Dâncu și co-fondatorul AUR Claudiu Târziu, care ar fi urmat să meargă la un restaurant din Capitală, au fost publicate de Gândul.ro. Conform sursei citate, imaginile ar fi fost făcute sâmbătă, la prânz. În imagini apare și deputatul PSD de Dâmbovița, Radu Popa, și soția acestuia, dar și soția lui Florian Coldea. Imaginile, pe Gândul.ro.
Claudiu Târziu a declarat, la România TV, că ”atât timp cât nu există o fotografie din restaurant” discuțiile nu își au rostul: ”M-am întâlnit în apropierea restaurantului întâmplător cu domnii Dâncu și Popa”, a transmis Claudiu Târziu.
Radu Cristescu, deputat PSD, a declarat că ”cei doi colegi vor trebui să dea explicații la partid pentru că nu este corect să te întâlnești cu Coldea”:
George Simion, liderul AUR, nu a răspuns mesajului G4Media pentru a transmite un punct de vedere.
Subiectul imaginilor în care apăreau Coldea, Târziu, Dâncu și Popa a fost preluat și dezvoltat de televiziunile România TV și Antena 3 în același timp.
Spurcaciunile cprupte ale PSD-ului mint cum respira 👍🏼
Dar cine este celebrul jurnalist? E de la rtv?
SIGUR! CATEGORIC așa a fost. Nu, nu, domnul nu minte. E doar o simplă și nevinovată coincidență.
Și marmota învelea ciocolata în staniol.
Vă imaginați, cât de fraieri și prosti ne cred ăștia?
Ce treaba are scula cu prefectura? Ei au doar cont, banii ii depun ei in acele conturi, nu vin din SUA (America este un continent, dar trebuie sa ai cateva clase sa ai cunostinte generale macar). Vad ca tu nu prea ai multa minte. Cand vrei sa ascunzi faptul ca esti finantat de un anumit stat, tu faci cont la o banca de la ei? Tu daca ai cont la ING fiin o banca din Olanda, iti intri in contul bani din Olanda sau ii depui tu? Multi inapti pe lumea asta. In plus, nu asta era subiectul discutiei. Esti pe langa total.