Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Una dintre restricțiile stabilite de Guvern în perioada stării de alertă pentru limitarea răspândirii coronavirusului este ca la evenimentele private în spații închise să participe maximum 20 de participanți, iar în spațiile deschise a cel mult 50, însă unii români au găsit metode să fenteze regulile, chiar dacă pun în pericol sănătatea lor și a celor apropiați.
Prefectul de Argeș, Emanuel Soare, a descris, într-o declarație pentru G4Media.ro, la ce soluție recurg unele persoane pentru a organiza evenimente private – nunți, botezuri – cu 100 și chiar mai multe persoane.
Emanuel Soare a spus că în județ au fost organizate astfel de evenimente cu 100 de persoane, dar au fost închiriate mai multe corturi, fiecare pe altă firmă de evenimente, astfel încât să fie ocolită legea.
Prefectul a precizat că în județ au fost înăsprite măsurile pentru respectarea restricțiilor, având în vedere numărul mare de cazuri de COVID-19 care se înregistrează de la o zi la alta și că nu se mai merge pe avertismente, ci direct pe sancțiuni.
Citește și
Sursa: Pexeles.com
Aloo, g4, corturi nu conturi :-)))
Optiunile sunt multiple si nelimitate. Doar de hotarare avem nevoie.
Haideti domnilor, o nunta faci in viata. Iar nunta cu 100 de invitati e o nunta mica.
Păi nu-s românii popor de ,,descurcăreți”? Nu se scorni lege pînă acuma pe care ei să nu o poată fenta; afar’ de aia care zice că și șmecherii toți moare…
Petrecaretii din Dingolfing-Landau, dupa ce faceau pamplona toata ziua pe ogor, unde se bateau cu cotoare de spaaraaanghel, se retrageau seara in corturi de 50 de persoane. Ticalosi, incercau sa fenteze legea. Nu le placea educatia cu masterat in Oceanica, nu le placea sa locuiasca in conditii igienice, probabil nu respectau nici Masca si Musta.
Dar iata, Zeul Covrig s-a intors asupra lor. Caci zeul covrig este un zeu puternic, in zilele cand frica il coafeaza pe gurnalist.
Da, o dată in viață ai ocazia sa scapi pentru totdeauna de nişte rude! O şansă unică ca nunta, nicicând uciderea din culpă n-a fost mai simplă, doar ridici din umeri şi, cel mult, zici un „‘pare rău, n-am vrut”! Apoi scoți boxele pe geam şi-o bagi pe aia cu „are mândra are mândra alunițăăăă/ are mândra aluniță pe pulpițăăă”. Să audă şi morții, să se bucure şi ei că tu trăieşti!
Ar trebui inasprita si modificata legea… Aceasta manevra de ocolire a legui duce indirect chiar la moartea oamenilor… Ar trebui autorizatia sa fie data pe eveniment de 50 persoane si intr-o arie de X metri astfel incat evenimentele multiple sa nu mai fie in aceeasi locatie