Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
„Ai colesterolul mare. Fără carne de porc, fără ouă, fără unt și numai lactate degresate”. Va sună cunoscut acest discurs? Aceasta este una dintre cele mai frecvente recomandări pe care oamenii le primesc după primele analize de sânge în care reiese un nivel crescut al colesterolului. Timp de zeci de ani, colesterolul crescut a fost privit aproape exclusiv ca o consecință a consumului de grăsimi și produse animale. Între timp, știința a arătat că lucrurile sunt mult mai complexe. Nu toate grăsimile sunt la fel, iar colesterolul crescut nu este întotdeauna rezultatul unei felii de carne de porc sau al unei bucăți de brânză. Uneori, excesul de zahăr, sedentarismul, stresul sau chiar genele pe care le-am moștenit au o influență mai mare decât ne imaginăm. Citește continuarea articolului pe G4Food.