Cum a fost inventat “poporul palestinian” cu ajutorul KGB, o narațiune înghițită pe nemestecate de milioane de oameni pe întreg globul (OPINIE)

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Propaganda Hamas este astăzi extrem de eficientă: ea a reușit să păcălească milioane de oameni de pe întreaga planetă în sprijinirea cauzei “pro-palestiniene”. Am pus ghilimele pentru că în spatele acestei cauze stă în fapt un alt obiectiv strategic – distrugerea statului Israel, obiectiv declarat în carta acestei organizații islamist-teroriste.

Dar propaganda Hamas, care pe lângă milioane de idioți utili a atras și nenumărați antisemiți din lumea întreagă, nu este o noutate. Cu mult înaintea ei, cu circa 60 de ani în urmă, a luat naștere la Moscova, sub egida KGB, “poporul palestinian”. Veți afla cum a luat ființă acest mit în laboratoarele propagandei sovietice, dar mai întâi să ne întoarcem puțin în istorie și să vedem cum a luat naștere statul Israel.

Istoria după 1948

Pe 29 noiembrie 1947 Adunarea Generală ONU adopta Rezoluția 181/II care prevedea partiția Palestinei (teritoriu sub mandat britanic din 1922) între un stat evreiesc, numit Israel, un stat arab (nu palestinian) și o zonă sub control internațional care cuprindea Ierusalimul și suburbiile sale.

Evreii palestinieni (denumirea dinainte de 1948 sau în ebraică Yishuv) au acceptat decizia ONU, în timp ce arabii au respins-o și în chiar ziua declarării independenței statului Israel, 14 mai 1948, Liga Arabă (Egipt, Transiordania, Irak, Siria, Liban, Arabia Saudită și Yemen) a atacat noul stat evreiesc cu intenția declarată de a-l distruge.

Israelul, a reușit să câștige războiul, cu sprijinul URSS și cu arme primite de la Cehoslovacia. Liderul comunist Stalin, care sprijinise și înființarea de către ONU a Israelului a crezut că liderii sioniști de stânga aveau să transforme nou stat evreiesc într-unul comunist aliniat cu Moscova. Dar “Părintele popoarelor” s-a înșelat amarnic, liderii socialiști de la Ierusalim în frunte cu prim ministrul David Ben Gurion au adoptat o poziție ferm pro-occidentală, iar Israelul a continuat să fie până în ziua de azi o democrație parlamentară.

În prima parte a anului 1949 Israelul și statele arabe au semnat un armistițiu și atunci au fost recunoscute pe plan internațional frontierele statului Israel. Dar teritoriile ce urmau să aparțină statului arab din Palestina mandatară au fost ocupate de două state arabe: Cisiordania cu Ierusalimul de Est de Iordania și Gaza de Egipt. Nici gând ca statele arabe să dorească atunci formarea acestui stat, pentru că de fapt doreau în continuare și în mod declarat, ca de altfel întreaga lume arabă, distrugerea statului Israel. De aceea nici nu au permis refugiaților arabi din Palestina mandatară să devină cetățenii lor și mulți dintre ei și urmașii lor au în continuare statut de refugiat în aceste state.

Între timp, Stalin și-a schimbat total poziția față de Israel, iar “sionismul” a devenit un termen infamant, care încet-încet a început să se suprapună antisemitismului. În URSS a început prigoana în masă a evreilor și numai moartea lui Stalin în 1953 a împiedicat dacă nu un nou Holocaust, atunci o nouă tragedie a evreilor: există indicii foarte puternice că Stalin pregătea o deportare în masă a evreilor sovietici din partea europeană a URSS în Siberia.

Moscova 1964: Organizația pentru Eliberarea Palestinei

Dar și după moartea lui Stalin, pe plan internațional URSS a continuat politica anti-sionistă. În 1964 cu ajutorul KGB a luat naștere la Moscova Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) în frunte cu Yasser Arafat. În carta inițială a OEP nici nu figura ca obiectiv formarea unui stat arab palestinian în Cisiordania (ocupată pe atunci de Iordania) și Gaza (ocupată de Egipt), ci doar distrugerea statului Israel.

Consiliul OEP, format din 422 de membri, a fost ales personal de către reprezentanți sovietici: jurnaliști, avocați și agenți politici loiali liniei Moscovei. Scopul nu era autodeterminarea noii identități palestiniene, ci nimicirea statului evreu.

Yasser Arafat – născut la Cairo, nu la Ierusalim – a fost recrutat și antrenat de KGB. Ion Mihai Pacepa, șefului contraspionajului lui Ceaușescu, trecut în Occident în 1978 scria în cartea sa Orizonturi Roșii, că KGB-ul a falsificat chiar și actele de naștere ale lui Arafat pentru a revendica o origine din Ierusalim.

Actualul lider palestinian Mahmoud Abbas apare și în arhivele sovietice sub numele de cod „Krotov”. El și-a scris disertația de doctorat la Moscova, în care promova teme de negare a Holocaustului, acuzând evreii de complicitate cu naziștii.

KGB-ul au inundat apoi Orientul Mijlociu cu traduceri în arabă ale Protocoalelor Înțelepților Sionului (un fals antisemit creat de Ohrana, poliția secretă țaristă), filme care îi portretizau pe evrei drept naziști și mii de „agenți de influență” care răspândeau teorii ale conspirației antisemite.

Până în 1977, Zuheir Mohsen, o figură importantă a OEP, a recunoscut deschis: „Poporul palestinian nu există… Spunem asta doar din motive politice și tactice.”

Apare “poporul palestinian”

În 1967, Israelul a lansat un atac preventiv împotriva statelor arabe care se pregăteau să lanseze un război de nimicire a statului evreu și de data aceasta după victoria militară a ocupat Cisiordania cu Ierusalimul de Est, Gaza, Înălțimile Golan de la Siria și Peninsula Sinai de la Egipt. De atunci, Israelul a înființat colonii în Cisiordania și Înălțimile Golan, a anexat Ierusalimul de Est și a declarat în 1980 Ierusalimul reunificat capitala statului, s-a retras din Sinai în 1982 și din Gaza în 2005. De remarcat că statele arabe au lansat o ultimă tentativă de nimicire a Israelului în 1973, prin războiul de Yom Kippur, un atac declanșat în cea mai sfântă zi a calendarului iudaic. Și în acel război statele arabe au fost învinse

După 1967 începe să fie folosită sintagma “popor palestinian”, iar OEP își modifică articolul 24 din carta sa fondatoare, menționând Cisiordania și Gaza. Carta OEP din 1964 definea palestinienii ca „o parte integrantă a națiunii arabe”, mai degrabă decât o naționalitate distinctă și a jura credință idealului unității panarabe – adică asimilării finale a Palestinei în „marea patrie arabă”.

În 1996 Hamas declara: „Opiniile islamice și tradiționale resping noțiunea de înființare a unui stat palestinian independent… În trecut, nu exista un stat palestinian independent… [Prin urmare] obiectivul nostru principal este de a înființa un mare stat islamic, fie el panarab sau panislamic… Acest… pământ… nu este proprietatea palestinienilor… Acest pământ este proprietatea tuturor musulmanilor din toate părțile lumii.” (lider de frunte al Hamas, Mahmud Zahar, 1996)

Azmi Bishara, liderul fondator al Partidului naționalist arab Balad și deputat în parlamentul Israelului spunea în 2002: „Identitatea mea palestiniană nu precede niciodată identitatea mea arabă… Nu cred că există o națiune palestiniană, există [doar] o națiune arabă…”

De altfel, termenul Palestina nu a fost folosit în timpul ocupației islamice și otomane (638 – 1918), ci numai după ocuparea teritoriului de către Imperiul Britanic la sfârșitul primului război mondial. Iar termenul de “palestinieni” era o referire în general la locuitorii Palestinei mandatare. De pildă cotidianul Jerusalem Post s-a numit până în 1950 Palestine Post, iar echipa de națională de fotbal în timpul mandatului era numită Palestina și era formată exclusiv din jucători evrei, existau Orchestra Filarmonică Palestiniană și Palestinian Airways.

Propaganda sovietică și efectele sale malefice

Dar să revenim la propaganda sovietică fiindcă aceasta a jucat un rol esențial în crearea mitului și a narațiunii “palestiniene”.

Răspunsul KGB-ului la înfrângerea arabilor din 1967 a fost Operațiunea SIG, prescurtare de la Sionistskiye Gosudarstva („Statele Sioniste”), o campanie de dezinformare care a durat mai bine de două decenii (1967–1988) menită să șteargă istoria evreiască de pe pământul Israelului și să inventeze o nouă identitate palestiniană, politizată, care să o înlocuiască.

Următoarea etapă a campaniei KGB a fost reprezentarea Israelului ca un opresor rasist. Propagandiștii sovietici au produs cărți precum „Sionism și apartheid”, împreună cu postere care echivalau Steaua lui David cu o svastică.

Culminarea campaniei a venit în 1975, când URSS a promovat Rezoluția 3379, adoptată de Adunarea Generală ONU care declara că „Sionismul este o formă de rasism”.

Deși abrogată în 1991, daunele create de aceasta au fost permanente. După cum a dezvăluit Pacepa, șeful KGB-ului (1967 – 1982) și liderul URSS (1982 – 1984), Iuri Andropov, a ordonat personal inventarea narațiunii apartheidului, explicând că scopul era „insuflarea unei uri de tip nazist față de evrei în întreaga lume islamică”. Minciuna cu Israel stat colonial este repetată și azi în campusuri și pe pancartele de protest, o jumătate de secol mai târziu.

Dar KGB-ul nu s-a oprit la propagandă. I-a antrenat și înarmat pe militanții înșiși. Facțiuni teroriste palestiniene, cum ar fi aripa militară a Fatah, PFLP și DFLP, au fost instruite în tabere de antrenament sovietice din Europa de Est.

Sloganurile de astăzi: „De la râu la mare”, „Israelul este apartheid”, „Palestina liberă”, reflectă limbajul inventat inițial la Moscova. Acestea transformă un conflict regional într-o campanie globală, în care evreii, nu doar Israelul, sunt întotdeauna considerați ticăloși.

Operațiunea SIG a reușit dincolo de așteptările Kremlinului. A reformulat existența Israelului ca fiind colonialism, a reinterpretat antisemitismul ambalându-l ca „anti-sionism” și a dresat milioane de oameni să considere o democrație care luptă pentru supraviețuire ca un stat paria.

Sionismul – dreptul la autodeterminare a evreilor – a ajuns azi să fie echivalat cu nazismul, iar istoria a fost rescrisă radical: acum 60 de ani a fost inventat un popor care era menit să înlocuiască (nu să trăiască alături) de un altul, care a trăit fără întrerupere în Israel (sau Iudeea, sau Palestina) de 3.000 de ani, cu mult înainte ca aici să fi călcat vreodată picior de arab sau de musulman.