Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Acordul nuclear încheiat între Statele Unite și Arabia Saudită, care ar permite regatului să dezvolte reactoare nucleare cu tehnologie americană și să îmbogățească uraniu în scopuri civile, provoacă îngrijorări în Israel, unde mai mulți lideri politici și foști oficiali din domeniul securității avertizează asupra riscului declanșării unei curse a înarmării în Orientul Mijlociu, relatează Reuters.
Înțelegerea, anunțată miercuri și care urmează să fie analizată de Congresul SUA, are ca obiectiv sprijinirea dezvoltării programului nuclear civil al Arabiei Saudite.
Criticii din Israel susțin însă că aceasta ar putea avea consecințe importante asupra echilibrului de securitate din regiune.
Până în prezent, premierul Benjamin Netanyahu și miniștrii israelieni ai Apărării și Afacerilor Externe nu au comentat public acordul.
Fostul premier Naftali Bennett, unul dintre principalii rivali ai lui Netanyahu înaintea alegerilor programate pentru 27 octombrie, a calificat înțelegerea drept „un eșec strategic grav”.
„Acordul nuclear cu Arabia Saudită, încheiat peste capul Israelului, este un eșec strategic grav care pune în pericol securitatea noastră.
Îmbogățirea uraniului pe teritoriul saudit ar putea declanșa o cursă nucleară regională și o pierdere periculoasă a controlului”, a afirmat Bennett.
Și fostul ministru al Apărării, Avigdor Lieberman, a criticat acordul, susținând că dezvoltarea unui program nuclear civil în Arabia Saudită ar putea reprezenta primul pas către obținerea armelor nucleare.
Potrivit acestuia, Israelul ar trebui să se opună înțelegerii și să desfășoare un lobby activ în Congresul SUA pentru blocarea acordului.
Israelul nu confirmă oficial că deține arme nucleare, însă este considerat de analiști singurul stat din Orientul Mijlociu care dispune de un arsenal nuclear.
Negocierile privind un acord nuclear civil între Washington și Riad se desfășoară de mai mulți ani, atât în timpul primului mandat al președintelui Donald Trump, cât și în administrația fostului președinte Joe Biden.
Până acum, discuțiile nu s-au concretizat, inclusiv din cauza avertismentelor formulate de organizațiile specializate în neproliferarea armelor nucleare, care susțin că accesul Arabiei Saudite la tehnologia de îmbogățire a uraniului ar putea facilita, în viitor, dezvoltarea unui program militar.
O parte a establishmentului politic și de securitate din Israel consideră că un astfel de acord ar fi fost mai ușor de acceptat dacă ar fi făcut parte dintr-un pachet mai amplu, care să includă și normalizarea relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită, obiectiv urmărit în timpul administrației Biden.
Fostul șef al Statului Major israelian Benny Gantz a declarat că introducerea unei capacități nucleare civile în Arabia Saudită, fără integrarea acesteia într-o arhitectură regională de securitate, nu servește intereselor Israelului.
„Nu există niciun oficial din domeniul securității care să considere că introducerea capacității nucleare civile în Arabia Saudită, fără ca această măsură să facă parte din construirea unei alianțe regionale moderate, reprezintă un pas benefic pentru securitatea Israelului”, a afirmat Gantz.