Cum a ajuns un inginer să colecționeze aparate de fotografiat după ce în copilărie era supărat că aparatul de la Cercul de fotografie nu ajungea niciodată la el

Profesorul de matematică Sorin Iuonaş din Reghin a devenit unul dintre cei mai mari colecţionari de aparate de fotografiat din zonă, după ce în copilărie a suferit o dezamăgire la Cercul de fotografie – singurul aparat din dotarea Casei Pionierilor folosit de copii niciodată nu ajungea şi la el, arată un reportaj Agerpres.ro.

„Sunt inginer de profesie, dar am trecut în învăţământ fiindcă m-a pasionat şi îmi place foarte mult să predau matematica. Pasiunea mea pentru fotografie este foarte veche. Cred că prin clasa a III-a am intrat prima dată la Casa Pionierilor, care exista atunci, şi m-am înscris la Cercul foto. La Cercul cu foto a fost prima mea dezamăgire, când, într-o excursie, Cercul având un singur aparat de fotografiat, acesta n-a ajuns la mine deloc ca să fac fotografii şi cred că de atunci mi-am zis: ‘O să fac rost de aparate de fotografiat şi o să am câte vreau eu şi o să fac câte poze vreau eu!’. Aşa am zis în mintea mea de copil. Cred că de acolo a pornit această pasiune de a le avea, de a le colecţiona, de a pune mâna pe ele”, declară Sorin Iuonaş, 55 de ani.

Visul său din copilărie i s-a împlinit în clasa a IX-a, când a ajuns la liceu şi a reuşit să obţină „un nemaipomenit Smena”, iar în prezent deţine peste 130 de aparate, unele cu o vechime considerabilă.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Explicațiile unui istoric despre nostalgia după ziua de 1 Mai în regimul Ceaușescu

4:31

Câteva idei despre cum să faci din grătar o masă sănătoasă

4:50

Cum eviți mirosul neplăcut la pornirea aerului condiționat în mașină

1:39

Sfaturi despre cum să faci față meselor de Paște ca să nu îți afecteze dieta

4:31

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

„Am făcut cu el primele fotografii, chiar şi diapozitive. Umblam foarte mult pe munte pe atunci şi eram foarte fascinat. Am studiat apoi şi am ajuns să am şi alte aparate ruseşti mai performante, cum ar fi Zenit. Bineînţeles, pe vremea aceea, în ţară existau doar aparate ruseşti şi nemţeşti din RDG, cele mai ochite erau cele nemţeşti. Am ajuns şi la un Practika cu greu, cred că eram în facultate deja, când de abia am reuşit să-mi fac rost de unul. Orice aparat vedeam şi nu-i trebuia nimănui, îl luam, încercam să-l repar. Bineînţeles că erau aparate neperformante, dar ideea de a le avea şi de a le vedea, de a face ceva cu ele, de a le face funcţionale a venit, cred, din visul acela din copilărie, când am rămas fără aparat şi eu voiam să fac fotografii”, mărturiseşte Sorin Iuonaş.

Profesorul a ajuns acum la 130 de aparate foto, unele primite, dar cele mai multe cumpărate de pe piaţă, cel mai vechi fiind din 1915.

„Am circa 130 de aparate adunate, cumpărate de prin piaţă, primite de la prieteni. Oricine avea un aparat vechi şi a auzit că-mi place, mi l-a oferit. Şi uite aşa, încet-încet, am ajuns să nu mai am unde să le pun. Printre ele am şi aparate valoroase şi vechi, cel mai vechi fiind din 1915, un aparat Eastman Kodak cu burduf, foarte drăguţ. Sunt foarte mândru de el şi bineînţeles că am şi din 1920, 1930, 1950. Pot să vă spun că am în colecţie şi primul aparat produs la noi, în România, de IOR şi primul aparat produs de ţara vecină, Ungaria, un Poitas, dacă nu mă înşel. Nu au o valoare prea mare, doar o valoare sentimentală. Nu sunt ele nici foarte bine făcute, dar sunt ale noastre şi erau interesante. Am aparatele româneşti Optior, Orizont”, detaliază profesorul.

În timp, Sorin Iuonaş a început să ţină o evidenţă a aparatelor de fotografiat pe care le deţinea, întrucât se adunau tot mai multe, iar vestea că a devenit colecţionar se răspândea.

Astfel, Muzeul de Etnografie „Anton Badea” din Reghin i-a oferit un spaţiu pentru amenajarea unei expoziţii şi, pentru a nu ţine doar pentru el aceste mici comori, a început să le prezinte elevilor săi în cadrul „Săptămânii altfel”.

„În cadrul Muzeului din Reghin le-am expus cam o săptămână, iar de atunci le mai prezint la şcoală, în cadrul ‘Săptămânii altfel’, unde avem activităţi cu elevii. Nu prea văd ei aşa ceva şi sunt fascinaţi că se pot face fotografii şi altfel decât cu telefonul mobil. Am avut un atelier de developat filme, aşa cum aveam eu cândva. Ţin minte că în baia de acasă aveam un mic atelier şi acolo developam filmele, le puneam pe hârtie şi încercam să creez ceva după mintea mea de licean. Între timp au dispărut aceste laboratoare, au apărut aparatele digitale şi acum foarte greu mai găseşti un loc în care să developezi un film, să scoţi fotografiile pe hârtie. Atunci, în acele laboratoare de developare simţeai că faci fotografii şi ce sentimente te încercau când aşteptai să apară imaginea, să pui în fixativ, era foarte interesant şi într-adevăr era fascinant. Dat fiind faptul că filmele aveau poziţii limitate, cumva te simţeai responsabil, era o adevărată luptă cu fiecare cadru pe care să-l scoţi: ‘Îl fac pe ăsta, nu-l fac’. Mergeam foarte mult pe munte şi aveam fotografii din natură, un rol film conţinea 24 de poziţii, cele mai bune aveau 36 de poziţii. Stând cinci-şase zile într-o călătorie din asta şi având două-trei filme, vă daţi seama că puteam face maximum 150 de poziţii. Pe când acum, digital faci 100 de poziţii doar aşa, ieşind pe stradă şi de distracţie probabil. Atunci era o responsabilitate să apeşi pe buton şi să prinzi ceva din ce ai văzut acolo”, povesteşte profesorul.

Studiind fotografia, Sorin Iuonaş a învăţat cum funcţionează aparatele şi, la început, când intra în posesia unui nou aparat, automat îl desfăcea, îl curăţa şi îl făcea funcţional.

„Între timp, viaţa de familie, viaţa socială nu te mai lasă, parcă nu mai e timp. Se pare că nu mai avem timp de nimic acum. Dar mai vin şi aparate pe care le mai desfac şi încerc să-l repar (…). În ultimii 10 ani am achiziţionat în jur de 50 de bucăţi. Cele mai vechi au mecanismele foarte simple, în general funcţionează pentru că nu e un mecanism complicat, doar câteva arculeţe, câteva pârghii”, arată colecţionarul.

Dintre cele peste 130 de aparate de fotografiat, consideră că de fiecare dată cel mai drag îi este acela cu care iese la plimbare şi face fotografii.

„Deşi fac fotografii digitale în ultimul timp şi am încercat să-mi iau cât de cât aparate performante, mai scot şi câte unul pe film atunci când ies în plimbări interesante. Şi atunci acela îmi este drag, cel pe care îl ţin în mână (…). Nu sunt un colecţionar avid şi care aleargă neapărat după aparatură. Dacă găsesc ceva interesant, îl iau, nu am fost interesat de popularizarea pasiunii mele. De aceea le ţin acasă, unde am încercat să îmbinăm plăcutul cu utilul şi mai ales să fac cumva ca soţia mea să nu se supere că am aşa de multe. Şi atunci am căutat să le aşez în locuri în care să arate bine prin casă”, precizează Iuonaş.

Pe lângă colecţia de aparte foto, profesorul de matematică mai are una – ceasuri de buzunar.

„Cred că m-a fascinat Caragiale pe vremuri, când ceasurile se purtau în buzunarul de la haină. Şi chiar în timpul facultăţii umblam cu un astfel de ceas cu lănţişor. Între timp am făcut o colecţie de replici ale ceasurilor de buzunar. Le-am văzut într-o revistă şi le-am luat pe toate. Sunt drăguţe, interesante, chiar dacă sunt doar replici. Sunt undeva la 50-60 de ceasuri de buzunar din toate vremurile, reconstruite cu mecanismul de cuarţ actual. Nu au mecanismul vechi, doar design-ul este cel vechi. Ne place să ne clătim ochii cu ele şi să ne bucurăm de ele. Cum s-ar împăca pasiunea pentru fotografie cu ceasurile de buzunar? Cred că pot spune că întotdeauna suntem la timp cu fotografiile”, glumeşte colecţionarul.

Profesorul Sorin Iuonaş are o fiică, studentă la Medicină, dar care a fost prinsă de pasiunea tatălui pentru fotografie şi pentru aparatele foto, câştigând inclusiv un concurs de fotografie organizat de Casa Regală.

„Chiar a participat cu nişte lucrări, a câştigat câteva concursuri; de exemplu, concursul ‘Carmen Silva’, patronat de Casa Regală, şi a avut 3 ani consecutiv expoziţie la Castelul Peleş cu lucrările câştigătoare – şi de fotografie, şi de pictură. Ea cocheta şi cu pictura când era mică. Între timp este studentă la Medicină şi nu mai are timp de nimic, dar microbul i-a fost inoculat, funcţionează şi se va dezvolta mai departe (…). Aţi auzit de filmul Barbie? Când era mică, am găsit un aparat de fotografiat Barbie, roz, frumos. Atât a fost de fascinată şi asta a atras-o spre domeniul acesta. Între timp, orice aparat îmi luam şi făceam poze trebuia să fie şi al ei”, mai arată colecţionarul.

Sorin Iuonaş mai spune că nu va căuta neapărat că îşi dezvolte colecţia, dar că este dispus să primească orice aparat vechi care îi este oferit în susţinerea pasiunii sale.

sursa: Agerpres.ro