Home » Sportz » Cristian, Begu și Cîrstea și-au aflat adversarele de la WTA Roma

Cristian, Begu și Cîrstea și-au aflat adversarele de la WTA Roma

Cristian, Begu și Cîrstea și-au aflat adversarele de la WTA Roma
Jaqueline Cristian / Sursa foto: Manu Fernandez / AP / Profimedia
Ascultă articolul

România este sigură de prezența a trei jucătoare pe tabloul principal de la WTA Roma, competiție de categorie 1000. Jaqueline Cristian, Irina Begu și Sorana Cîrstea și-au aflat adversarele din runda inaugurală de la Foro Italico.

România mai poate avea două jucătoare pe tabloul principal, dacă Gabriela Ruse și Anca Todoni vor trece de calificările de la Foro Italico.

- articolul continuă mai jos -

Ocupantă a locului 74 în ierarhia mondială, Jaqueline Cristian va da peste Alycia Parks (51 WTA) în runda inaugurală de la Roma. Cele două s-au mai întâlnit o singură dată, iar americanca a avut câștig de cauză, scor 6-4, 6-4, la Angers, în 2022.

Irina Begu (locul 83 mondial) va da la meciul de debut de la Roma peste o dublă campioană de Grand Slam, Petra Kvitova.

Jucătoarea din Cehia a revenit pe teren după ce a devenit mamă. Pentru a ajunge pe tabloul principal, Petra s-a folosit de clasamentul protejat, ea găsindu-se pe locul 830 în ierarhia mondială în prezent.

Irina a învins-o doar o dată pe Kvitova, în timp ce jucătoarea din Cehia a câștigat de șase ori.

În fine, Sorana Cîrstea va juca cu americanca Caroline Dolehide, locul 73 WTA, în turul întâi de la Roma.

Locul 131 la simplu, Cîrstea a devenit campioană la Madrid în proba de dublu în weekedul recent încheiat, alături de Anna Kalinskaya.

Va fi primul meci direct dintre Sorana și Caroline.

Turneul WTA 1000 de la Roma are loc în perioada 6-18 mai, pe zgura de la Foro Italico. Competiția are premii totale în valoare de $6,911,032, iar campioana en-titre este Iga Swiatek.

În 2020, titlul de la Roma i-a revenit Simonei Halep.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole