Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cristi Chivu a revenit pe primul loc în Serie A după victoria cu 2-1 de pe terenul celor de la Genoa. Trupa antrenorului român a profitat de pașii greșiți făcuți de rivalele AC Milan și Napoli pentru a se instala în fotoliul de lider.
Chivu a scos în evidență nu faptul că Interul este din nou prima în ierarhie, ci faptul că echipa lui s-a impus pe terenul unei formații care se afla într-o formă excelentă.
Cristi Chivu l-a învins de Daniele De Rossi, fost coechipier la AS Roma.
„Aș începe mai degrabă de la performanță și nu de la clasament (n.r. de la locul ocupat în ierarhie).
Genoa traversează un moment excelent, iar noi aveam nevoie de un meci important și am avut dreptate, pentru că, în opinia mea, am avut o performanță bună.
Am primit acest gol chiar când ei încetaseră să mai preseze. Am fi putut face 3-1 pe tabelă, am fi putut fi mai atenți, dar am adus acasă cel mai important lucru: cele trei puncte.
Un antrenor este bun când lucrurile merg bine, dar este criticat dacă nu obține rezultate. Și rezervele au dat dovadă de o mare maturitate” – Cristi Chivu, conform FC Inter News.
Serie A, clasament