
Creşte incidenţa tumorilor cutanate maligne în Harghita / Medic: ”Mesajul meu este să vină oamenii la consultaţii, chiar daca n-au simptome” / Protecţia solară, esenţială în prevenirea cancerelor de piele
Incidenţa tumorilor cutanate maligne a crescut, în ultimii ani, în judeţul Harghita, iar specialiştii dermatologi trag un semnal de alarmă cu privire la pericolele expunerii neprotejate la soare, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit informaţiilor furnizate de dr. Hamar Hanga-Gabriella, şefa Secţiei Dermatovenerologie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Miercurea-Ciuc, tot mai mulţi pacienţi ajung să fie diagnosticaţi cu tumori maligne ale pielii, iar factorul de risc principal rămâne expunerea la radiaţiile ultraviolete (UV).
Dr. Hamar a explicat că razele UVA sunt cele mai periculoase, având efect cancerigen şi o intensitate constantă pe parcursul întregii zile, de la răsărit până la apusul soarelui.
Aceasta a precizat că, în urmă că în urmă cu cinci ani, din aproximativ 100 de pacienţi consultaţi, doar unul prezenta o tumoră malignă pielii, însă, în ultimii doi ani, statistica arată o creştere, din 100 de pacienţi examinaţi, între 5 şi 7 pacienţi au tumori maligne ale pielii.
Ea a subliniat că există trei forme de cancer cutanat, respectiv carcinomul bazocelular, care este cel mai puţin periculos şi care necesită excizie chirurgicală urmată de control anual, carcinomul spinocelular, care poate da metastaze şi necesită consult oncologic pentru evaluarea riscurilor şi cea mai gravă formă, melanomul, considerat al doilea cel mai letal tip de cancer al organismului uman.
Expunerea neprotejată la soare este factorul favorizant în apariţia cancerelor de piele, la care se adaugă factorul genetic.
„Pe lângă examenul dermatoscopic, este foarte important să stăm de vorăa cu pacienţii, să întrebăm dacă în familie a mai avut cineva orice fel de problemă dermatologică, dar, şi mai important, dacă cineva a avut cancer de piele, dacă în tinereţe au avut mai multe arsuri solare, pentru că şi acesta este un factor favorizant, şi dacă ştiu că au avut, în trecut, intervenţii chirurgicale pentru cancere cutanate”, a spus dr. Hamar.
Aceasta a subliniat faptul că, adesea, cancerul de piele nu prezintă simptome evidente şi multe cazuri ajung să fie diagnosticate în stadii avansate.
În context, a punctat că este esenţial ca oamenii, indiferent de vârstă, să înţeleagă importanţa controalelor dermatologice regulate, chiar şi atunci când nu au simptome.
Ea a menţionat că vârsta pacienţilor diagnosticaţi cu cancer de piele a scăzut, iar cel mai tânăr pacient pe care îl tratează are 21 de ani, tumora cutanată fiind descoperită în urma unui consult dermatologic pentru o altă problemă.
„De aceea este foarte, foarte important că toată lumea ar trebui să vină anual pentru un control dermatologic, indiferent dacă are simptome sau acuze. Toată lumea ar trebui să vină şi copiii ar trebui învăţaţi din timp că examenul dermatoscopic este un examen preventiv. Nu doare, merge repede, nu se întâmplă nimic. (…) Şi dacă copiii sunt obişnuiţi că anual trebuie să meargă la dermatolog, ca şi la stomatolog sau la fel cum femeile merg la ginecologic, atunci prevalenţa este posibil că ar creşte, dar poate că ar scădea metastazele sau prognosticele rele”, a mai punctat dr. Hamar.
Totodată, medicul a vorbit şi despre faptul că expunerea neprotejată la soare în copilărie este un factor de risc semnificativ pentru dezvoltarea cancerelor de piele mai târziu în viaţă.
Dr. Hamar a spus că statisticile arată că fiecare arsură solară în copilărie poate creşte de 3-4 ori riscul de a dezvolta cancer cutanat.
„Pielea nu uită”, este o zicală la care a făcut referire şefa Secţiei Dermatovenerologie de la SJU Miercurea-Ciuc, subliniind importanţa educaţiei în privinţa protecţiei solare, încă din tinereţe.
Ea a recomandat utilizarea cremelor cu factor de protecţie nu doar vara sau atunci când suntem la plajă, ci zilnic, pe tot parcursul anului, deoarece expunerea la razele UVA este constantă.
Crema de protecţie trebuie aplicată pe toate zonele expuse ale pielii, inclusiv faţă, gât, urechi şi mâini.
Referindu-se la cremele cu factor de protecţie, aceasta a subliniat că un factor de protecţie 30 protejează pentru aproximativ 2 ore, în timp ce unul de 50 poate oferi protecţie timp de 3-4 ore.
Drept urmare, factorul de protecţie are legătură cu timpul în care protejează, nu de intensitatea protecţiei.
Dr. Hamar a mai spus că, în ultima vreme, a observat că tot mai multe persoane vin la dermatolog pentru controale preventive, dar că este nevoie, în continuare, de acţiuni de conştientizare a populaţiei, inclusiv campanii în şcoli, în care să li se vorbească elevilor despre importanţa prevenţiei.
Aceasta i-a încurajat pe oameni să efectueze controale dermatologice periodice pentru a preveni diagnosticarea în stadii avansate.
„Mesajul meu este să vină oamenii la consultaţii, chiar daca n-au acuze, n-au simptome. Noi deja avem experienţă şi de la depărtare vedem dacă sunt probleme. (…) Dacă ar fi după mine, n-aş lăsa pe nimeni să lucreze fără un consult dermatologic. Pielea este cel mai mare organ, care nu se găseşte pe Amazon. Este primul organ care face legătură între organism şi exterior şi e foarte greu de înlocuit. Şi, dacă nu avem grijă de ea, atunci pot apărea multe probleme. Şi contează când se prezintă pacientul, în ce stadiu. Pentru că tratamentul variază în funcţie de tipul tumorii, dacă are metastaze, dacă nu are metastaze. Deci, cu cât intervenim mai rapid, cu atât va fi mai bine pentru pacienţi”, a conchis dr. Hamar Hanga-Gabriella.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.