Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul sud-coreean al apărării, Ahn Gyu-back, a solicitat sprijinul Marinei Statelor Unite pentru eforturile ţării sale de a achiziţiona submarine cu propulsie nucleară, transmite miercuri agenţia de știri Yonhap.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, Ahn s-a întâlnit marţi, la Washington, cu Hung Cao, secretarul interimar al Marinei SUA, prilej cu care a solicitat sprijin pentru iniţiativa sud-coreeană, subliniind că ea va contribui la interesele comune de securitate ale celor două ţări şi va constitui o piatră de hotar în promovarea alianţei lor, transmite Agerpres.
Coreea de Sud este un partener ideal pentru cooperarea în materie de construcţii navale cu SUA, a subliniat Ahn, citând capacităţile solide ale ţării sale în acest domeniu şi legislaţia recentă privind investiţiile sud-coreene în Statele Unite.
Seulul caută să achiziţioneze submarine cu propulsie nucleară în baza unui acord încheiat la un summit cu SUA anul trecut, în paralel cu eforturile de a asigura capacităţi de îmbogăţire a uraniului şi de retratare a combustibilul uzat în scopuri civile.
La Washington, ministrul sud-coreean s-a întâlnit, de asemenea, cu câţiva membri importanţi ai Congresului, cărora le-a explicat determinarea şi eforturile ţării sale de a juca un rol principal în apărarea Peninsulei Coreene, context în care a cerut sprijin din partea Congresului pentru transferul controlului operaţional pe timp de război de la Washington către Seul, precum şi pentru iniţativa legată de submarine cu propulsie nucleară.
Membrii Congresului şi-au exprimat sprijinul pentru importanţa alianţei şi au reafirmat că legislativul american va continua să îşi asume rolul în ce priveşte întărirea relaţiilor bilaterale, adaugă comunicatul Ministerului Apărării de la Seul.