Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un băiat de 14 ani a fost atacat, marţi, de un urs în judeţul Argeş, pe Transfăgărăşan, anunță ISU Argeș.
”Sesizare de persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 14 ani, atacată de urs în comuna Arefu, pe Transfăgărăşan. În zonă a fost emis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei şi se deplasează pompierii şi un echipaj de jandarmi montani”, a transmis, marţi, ISU Argeş.
Potrivit Știrilor Pro TV, copilul este de naţionalitate sârbă și era în vizită împreună cu famila pe Transfagarășan.
Părinţii au povestit că opriseră maşina în spatele unui alt autoturism iar ursul pur și simplu şi-ar fi băgat laba prin geamul deschis şi a atins cu ghearele mana băiatului.
Primarul din comună Arefu, pe raza căreia se afla porţiunea de drum, a convocat echipa de intervenţie rapidă ar spune că ursul nu mai era de găsit când echipa a ajuns în zonă.
A intervenit un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat, precum şi pentru monitorizarea zonei după ce va preda pacientul către un echipaj al SAJ trimis în sprijin.
”Minorul a fost adus cu un autoturism până la un punct de unde a fost preluat de către paramedicii SMURD. Victima este conştientă şi prezintă o plagă la membrul superior stâng”, precizează ISU Argeș.
Adică, ursul s-a apropiat de mașină și ăla a deschis geamul să-l mângâie?
Cum de n-a coborât să facă un selfie cu ursul pentru TikTok ?
Cota de recoltare crește cu încă 400 de urși !
Trebuie omorâți urșii pentru că oamenii sunt idi-oți.
Pai trebuie sa le taie unghiutele ursului ca data viitoare cand mai vin cetatenii sa ii mangaie sa nu ii mai zgarie!incredibil asa ceva.Hai sa ii impuscam pe toti ca sa nu mai avem ce sa mai mangaiem !Ursul isi foloseste ghearele dintii si forta ca sa isi procure mancarea .Daca iti distruge masina sau cazanul de gunoi sau te zgarie pe tine fiinca au ajuns sa asocieze masinile si oamenii cu manarea nu este vina lor.Cat de egoisti am ajuns incat sa ne batem joc in halul asta de natura.Aruncam gunoaie din masini pe marginea drumurilor si apoi ne intrebam de ce vin animalele .Noi suntem mai rau decat animalele.
Nu numai hranirea ar trebui interzisa, ci si oprirea masinii si deschiderea geamurilor !
Bonus pt zgarietura ursului, trebuia sa le fie data parintilor si o amenda consistenta pt ca in mod sigur ursul a simtit miros de mancare din masina si de-aia s-a repezit pe geam !
Animalele salbatice ataca din fix doar doua motive : ca sa se apere si ca sa se hraneasca !
Doar omul ucide de dragul de a ucide sau din motive religioase sau etc…