G4Media.ro

Controverse în China, după ce un editorial din presa de stat a…

Controverse în China, după ce un editorial din presa de stat a sugerat că membrii Partidului Comunist „nu au nicio scuză” să nu aibă cel puțin trei copii / Articolul a dispărut după ce a devenit viral

Un editorial publicat de un site de știri de stat din China a sugerat că membrii Partidului Comunist (PCC) sunt obligați să aibă trei copii pentru „binele țării”, deoarece Beijingul încearcă să abordeze scăderea ratei natalității, relatează The Guardian.

Editorialul, care a fost publicat pentru prima dată luna trecută, a devenit viral săptămâna aceasta și a atras o reacție puternică din partea utilizatorilor de internet chinezi, cu milioane de distribuiri, opinii și comentarii. Pe măsură ce valul de reacție a crescut, articolul original a dispărut de pe site.

Publicat de un institut de presă de stat numit China Reports Network, editorialul spunea că fiecare membru al partidului de guvernământ –care sunt aproximativ 95 de milioane – „ar trebui să-și asume responsabilitatea și obligația creșterii populației țării și să acționeze conform politicii «celor trei copii»”.

„Niciun membru al partidului nu ar trebui să folosească nicio scuză, obiectivă sau personală, pentru a nu se căsători sau pentru a nu avea copii și nici nu poate folosi nicio scuză pentru a avea doar unul sau doi copii”, se spunea în editorial.

Articolul pare să fi fost șters, dar mai multe capturi de ecran au fost distribuite pe scară largă, iar hashtag-urile asociate au fost vizualizate de milioane de ori.

China se confruntă cu o criză demografică, cu o populație îmbătrânită și o scădere a natalității. Peste 18% din populație are peste 60 de ani, potrivit recensământului din 2020. Cifrele publicate în noiembrie de biroul național de statistică al țării au arătat că au fost 8,5 nașteri la 1.000 de persoane în 2020, pentru prima dată în decenii când cifra a scăzut sub 10. În 1978, cifra era mai mare de 18 la 1.000 de oameni.

PCC a implementat o serie de măsuri ca răspuns, inclusiv relaxarea limitelor privind nașterea copiilor, reducerea costurilor asociate cu educația și creșterea copiilor, subvenții pentru al doilea și al treilea copil și introducerea unor perioade obligatorii de pauză în cuplu („mandatory «cooling off» periods”) pentru a evita divorțurile, dar au avut un impact limitat.

Politica obligativității de a avea un singur copil a fost încheiată oficial în 2016 și a fost înlocuită cu o limită de doi copii pentru majoritatea cuplurilor chineze, până în acest an când a fost ridicată din nou, la trei copii. Cu toate acestea, tinerii chinezi continuă să spună că majoritatea costurilor vieții sunt ridicate, iar presiunile orelor lungi de lucru sunt obstacole în calea nașterii copiilor.

„Deși a fost impusă politica celor trei copii, mulți oameni nu au condițiile, capacitatea, banii sau timpul pentru a avea grijă de copii, în special femeile, care trebuie să plece acasă mai devreme pentru îngriji copii, iar acest lucru va face ca mai multe companii să nu mai vrea să angajeze femei!” a spus un comentator pe Weibo, platforma ce reprezintă echivalentul rețelei de socializare Twitter în China. „Nu ar trebui societatea să fie echilibrată în dezvoltare? De când a devenit o regulă obligatorie să ai trei copii?”, se arată într-un alt comentariu.

O altă persoană a spus: „Sunt doar o persoană obișnuită. Timpul, energia și banii îmi permit doar să cresc un singur copil în viitor. Majoritatea membrilor de partid sunt și oameni obișnuiți”.

Unii au avertizat că mesajul prezentat de editorial ar putea dăuna credinței oamenilor în partid.

„Impactul acestei opinii publice proaste s-ar putea transforma cu ușurință de la acuzații împotriva China Reports Network la rezistență împotriva regulii celor trei copii și poate zdruncina încrederea în guvern”, se mai arată într-un comentariu.

Sursa foto: Wikipedia / Dong Fang

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...