Home » Articole » Consiliul de Securitate al ONU merge în Siria şi Liban / Un an de la căderea dictatorului Bashar al-Assad

Consiliul de Securitate al ONU merge în Siria şi Liban / Un an de la căderea dictatorului Bashar al-Assad

26 nov. 2025
17
Consiliul de Securitate al ONU merge în Siria şi Liban / Un an de la căderea dictatorului Bashar al-Assad
Ascultă articolul

Consiliul de Securitate al ONU se va deplasa în Siria şi Liban săptămâna viitoare, a anunţat marţi misiunea slovenă care va prezida Consiliul în decembrie, notează AFP, citată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Cu câteva zile înainte de prima aniversare a căderii fostului preşedinte sirian Bashar al-Assad, ambasadorii celor 15 state membre urmează să călătorească la Damasc pe 4 decembrie, unde ar urma să se întâlnească în special cu noile autorităţi, inclusiv cu preşedintele interimar Ahmad al-Sharaa, şi cu reprezentanţi ai societăţii civile, le-a precizat jurnaliştilor misiunea slovenă.

În timp ce ONU încearcă să-şi restabilească prezenţa în Siria, Consiliul a ridicat recent sancţiunile împotriva noului lider al ţării, cerându-i să implementeze o tranziţie incluzivă.

Pe 5 decembrie, Consiliul va merge la Beirut, înainte de a se întâlni a doua zi cu Căştile Albastre din cadrul forţei de menţinere a păcii din sudul Libanului (UNIFIL), care urmează să părăsească ţara la sfârşitul anului 2027, după ce a acţionat ca tampon între Israel şi Liban din martie 1978.

Această vizită are loc în contextul în care Israelul şi-a continuat atacurile în Liban, în ciuda unui acord de încetare a focului încheiat în noiembrie 2024 pentru a pune capăt conflictului cu mişcarea libaneză Hezbollah, un aliat al grupării islamiste palestiniene Hamas

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole