Home » Articole » Comisia Europeană va prezenta statelor membre potenţialele măsuri de retorsiune la taxele vamale americane

Comisia Europeană va prezenta statelor membre potenţialele măsuri de retorsiune la taxele vamale americane

Comisia Europeană va prezenta statelor membre potenţialele măsuri de retorsiune la taxele vamale americane
Sursa foto: 127459829 © Elen33 | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Comisia Europeană intenţionează să solicite aprobarea statelor membre UE pentru a impune măsuri de retorsiune de 93 miliarde de euro (109 miliarde de dolari), în timp ce comisarul european pentru comerţ, Maros Sefcovic, negociază cu secretarul american al Comerţului, Howard Lutnick, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Miercuri, Executivul comunitar a informat că se concentrează în principal pe un acord cu Statele Unite pentru a evita taxele vamale de 30% pe care preşedintele Donald Trump a ameninţat că le va impune blocului comunitar la 1 august.

Maros Sefcovic va discuta miercuri după amiază cu Lutnick, înainte ca oficialii CE să prezinte reprezentanţilor statelor membre UE situaţia negocierilor cu SUA.

În paralel, Executivul comunitar va analiza potenţialele contramăsuri. Ar putea exista două seturi de posibile taxe vamale, de 21 miliarde de euro şi de 72 miliarde de euro pe o singură listă. Acestea vor fi supuse spre aprobare statelor membre UE. Până în 7 august nu vor intra în vigoare măsuri de retorsiune, a precizat CE.

Analiştii apreciază că UE ar putea fi impulsionată după acordul comercial încheiat de Japonia şi Statele Unite.

Miercuri, Bursele din Europa înregistrau creşteri de peste 1%, pe fondul avansului producătorilor de automobile. Japonia şi Statele Unite au ajuns la un acord comercial în baza căruia vor fi impuse taxe vamale de 15% pentru automobilele japoneze şi alte produse, mai mici decât cele propuse iniţial de Trump.

Simon Evenett, profesor de geopolitică şi strategie la IMD Business School, susţine că: „Indiferent ce a obţinut Japonia, va fi nivelul minim pentru obiectivele negociate de UE”.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole