Home » Parlamentul European » Comisia ENVI a Parlamentului European solicită statelor UE să fie transparente în ceea ce privește aprovizionarea cu vaccin anti-COVID-19 / Doar trei state au anunțat câte doze de vaccin vor primi până în iunie HARTĂ INTERACTIVĂ

Comisia ENVI a Parlamentului European solicită statelor UE să fie transparente în ceea ce privește aprovizionarea cu vaccin anti-COVID-19 / Doar trei state au anunțat câte doze de vaccin vor primi până în iunie HARTĂ INTERACTIVĂ

Comisia ENVI a Parlamentului European solicită statelor UE să fie transparente în ceea ce privește aprovizionarea cu vaccin anti-COVID-19 / Doar trei state au anunțat câte doze de vaccin vor primi până în iunie HARTĂ INTERACTIVĂ
sursa foto: Facebook/ MApN
Ascultă articolul

Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) a Parlamentului European solicită ca datele privind numărul de doze de vaccin furnizate și programele de vaccinare pentru fiecare țară să fie transparente și furnizate lunar.

Potrivit ENVI, doar cîteva state membre au comunicat cifrele de vaccinare.

„Parlamentul European solicită publicarea lunară de date exhaustive cu privire la numărul de vaccinuri alocate fiecărui stat membru. Doar după ce avem o imagine clară, putem construi încredere și putem aborda provocările legate de întârzierile în aprovizionare și viteza cu care se administrează vaccinurile”, a declarat Președintele ENVI, Pascal Canfin (Renew Europe).

- articolul continuă mai jos -

În prezent, susține ENVI, aceste informații nu sunt suficient de cuprinzătoare, dovadă fiind un tablou al datelor naționale existente furnizate de guvernele statelor membre.

Vaccinuri anti-COVID-19 în UE: numărul de doze preconizate pe țară (4.02.2021)

Sursa: Comisia ENVI / Parlamentul European

 

În urma solicitărilor din partea comitetului ENVI, Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) a prezentat o situație a vaccinării în statele membre.

Europarlamentarii din Comisia pentru mediu și sănătate susțin însă că aceste date ar trebui completate cu elemente suplimentare, cum ar fi cele privind livrările preconizate de vaccinuri.

 

Context

În cadrul ultimei sesiuni plenare, din ianuarie, a Parlamentului European, deputații europeni și-au exprimat sprijinul larg pentru abordarea comună a UE în combaterea pandemiei și au solicitat transparență completă în ceea ce privește contractele și desfășurarea vaccinurilor COVID-19.

Miercuri, 10 februarie, europarlamentarii vor dezbate în plen situația strategiei de vaccinare a UE cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

sursa foto: MApN/Facebook

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole