Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În piețele din Constanța, prețurile pornesc de la 10 lei firul de lalea sau de zambilă și pot depăși 100 de lei, pentru un aranjament floral, însă vânzările nu se ridică la nivelul așteptărilor comercianților, informează Agenția de presă Rador.
„Destul de slabă față de ce așteptări aveam. Comparativ cu perioada pandemiei, este mai ok. Au fost ani, pot să spun, mai buni față de anul acesta, au fost ani și mai proști„, spune un comerciant de flori.
„Nu vin oamenii, că nu mai dau flori. S-a pierdut tradiția. Oamenii merg în mall-uri, cumpără aur, cumpără argint şi fac cadouri la soții. O floare mai cumpără la câte un prieten, o prietenă, așa să mai dea o floare de 10 lei. La 10 lei negociază cu tine, vor mai ieftine„, spune alt comerciant de flori.
O companie de consultanţă estimează că piaţa florilor va atinge un adevărat record istoric de vânzări, în perioada 1 – 8 martie, când vor fi comercializate peste 2,3 milioane de buchete de flori.
in supermarket primim si bon
Inainte de pandemie cumparai o lalea cu 3-5 lei. Acuma 10 lei o lalea, hai pa. Cum mentiona un comentator mai sus, la mall primim si bon!