G4Media.ro

Cîțu, de mână cu AUR. Certificatul verde, sacrificat în pragul valului 5…

Cîțu, de mână cu AUR. Certificatul verde, sacrificat în pragul valului 5 al pandemiei

Vlăguită după valul 4, România așteaptă valul 5 al pandemiei înarmată cu multă inconștiență și zero instrumente. După ce s-a lăudat toată vara că a învins covidul și a ignorat catastrofa umanitară prefigurată pentru toamnă, Florin Cîțu repetă figura și amână ceea ce specialiștii consideră drept singura pregătire posibilă pentru valul 5: accelerarea campaniei de vaccinare prin condiționarea accesului la job de Certificatul verde.

Atenție: e primul mare hop al viitoarei coaliții PNL – PSD. Ratat acum din cauza lui Florin Cîțu, garanția că această coaliție – sau orice altă coaliție în care el joacă un rol central – va fi distrusă rapid.

După o negociere dură, cu poziții inițiale greu de armonizat, PSD, PNL, USR și UDMR au ajuns la un compromis: accesul la job va fi condiționat de Certificatul verde, dar timp de 60 de zile cine nu vrea să se vaccineze are testele plătite de stat. ”Un compromis care să facă hapul digerabil, pentru că de fapt puțini ar rezista la teste invazive din 3 în 3 zile”, după cum a declarat un liberal pentru G4Media.

Un compromis care putea fi acceptat de toate partidele și care avea, astfel, toate șansele să reziste și la un atac la CCR.

Nu a fost suficient. Pe nepusă masă, fără să consulte măcar un specialist, Florin Cîțu le-a ordonat liberalilor să blocheze tot, pe motiv că plata testelor de la buget ar fi și discriminatorie, și o povară pentru stat. Liberalii au fost șocați, pentru că discuțiile urma să se reia de la zero, după ce cu chiu cu vai toate partidele conveniseră o soluție  pe care să o și promoveze în rândul propriilor electorate.

Să ne înțelegem: soluția convenită în Parlament, cu plata testelor de la buget timp de 60 de zile, nu e una perfectă. Dar avea marea calitate de a fi o soluție. În mare de indecizie și lipsă de asumare a riscurilor, era un uriaș pas înainte. Un pas refuzat în vară de însuși președintele Klaus Iohannis – maestrul ezitărilor și al lipsei de curaj în luarea deciziilor impopulare.

Un principiu de bază în management spune că orice soluție e mai bună decât nici o soluție. Se aplică perfect și în politică. Dar Florin Cîțu, prins într-o complicată intrigă de partid care să-i prezerve iluzoria putere, a decis de la sine putere să amâne decizia.

Așa a ajuns Florin Cîțu să danseze, chiar fără să vrea, pe partitura AUR. Deși folosesc instrumente diferite, ambele părți au ajuns la același rezultat: întârzierea Certificatului verde. Rezultatul e dublu negativ, potrivit specialiștilor.

  1. Întârzie adoptarea unui instrument folosit de tot mai multe țări pentru a stăvili avansul pandemiei. În cazul României, penultima în UE la vaccinare, e cu atât mai problematic
  2. Dă senzația cetățenilor că nu există nici o urgență reală și, mai mult, că există diferențe majore între partide. Ceea ce duce la scăderea apetitului pentru vaccinare – exact cum s-a întâmplat când Senatul a respins proiectul de lege.

Cu proiectul pus în așteptare, adoptarea proiectului va mai dura încă minimum o săptămână, după cum a admis Nelu Tătaru. Va dura alte câteva zile până la promulgare, apoi 10 zile până când Ministerul Sănătății va adopta normele metodologice. Practic, noiembrie e pierdut, iar în decembrie vin vacanțele, concediile și e puțin probabil să vedem vreo goană după vaccinare.

Timp pierdut, vieți irosite. Numere ce se tot adună într-un vârtej al morții care a înghițit deja un oraș cât Bârladul, Mediașul ori Alexandria.

PS: De necrezut că președintele Klaus Iohannis, omul cu cea mai mare validare populară din stat, nu are nimic de spus despre Certificatul verde. Lansat în stratosfera dezbaterilor globale despre înverzirea planetei ori absorbit de șerpuirea bilelor de golf pe terenurile impecabile ale prietenului Keul, președintele ignoră total dezbaterea publică internă. În fond, după ce și-a distrus așa de ușor partidul, majoritatea parlamentară și guvernarea, probabil că România i se pare o miză prea mică. Derizorie chiar.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

212 comentarii

  1. Ăia care s-au injectat se pot injecta și pe mai departe, Pînă papă toate cele 120 de milioane de doze. DAR SĂ NU OBLIGE PE NIMENI SĂ DEVINĂ COBAI CA ȘI EI!!!

    • Aia frate. Deci nu pricep, daca tu nu vrei sa te salvezi, cu ce e vinovat presedintele?
      Omul a zis ce trebuie facut, a pus la dispozitie tot ce trebuie, in rest e alegerea ta de unde te informezi si pentru ce optezi. Scurt si cuprinzator.

    • Stai linistit ca daca se inventeaza vaccin impotriva prostiei, tie nu iti dam!

    • Unde si cind va incepe v5 , dar v6 , v7 ,….. v – infinit , nu de altceva , sa-mi fac stocuri de cirpe neconforme .

    • Se creaza un precedent cu certificatul verde la job.

    • Care prag 5 ba gurnalistule de trei parale? Vrei restricții? Marș la Viena. Lingatorule de clante.

    • Se cheamă rotaţie flexibilă şi extinsă.

    • Ei, se pare ca AUR e de inevitat: partener de nadejde dovedit al extremistilor de la polul opus, adica USR.
      Doar UDMR se uita la ei cu dispret.

    • @ rinchon

      Si noi ne uitam cu dispret la nerozia comentariului tau

    • „tot mai multe tari”

      Da, asa au devenit, in anii ’33 – ’43, tot mai multe tari sa fie naziste.

      Asta e de bine ?!

    • @Vasiliu Fanel la ce mentalitate ai deja ai fost cobaiul cuiva.

    • @cristi dupa mentalitatea lor oricum nu ar functiona ca le respinge imunitatea.

    • @gmbplay deja au fost rezolvate ca in guvernul PSD-PNL nu exista crize si doar liniste sa nu se stie ca au crize si sa dea prost la imagine, va exista o limita de morti care sa ti se spuna.

    • @Andrei numai la bugetar este problema ca la privat nu isi permite nimeni sa isi piarda serviciul.
      Adica ce vezi astazi e circ facut de bugetari, asistati, pensionari , adica electoratul PNL si o parte din PNL, toti aia care vor fi electorat AUR.

    • @rinchon esti singurul de pe aicea care esti atata de incoerent incat te dai de gol indiferent de pseudonim.

    • Aşa este măi Fănele,am fost într-un magazin şi paznicul sau ce era el zice , certificatul verde ? Am zis da , am MENȚIUNE( TRECUT PRIN BOALĂ) SE uită dar aplicația nu mergea bine şi am zis că şi telefonul íşi dă seama că este o prostie , dar el da se moare din asta , nu am vrut să ìntru ín contradictoriu că şti uneori îi bine să îl laşi în pace pe prost, şi cînd am ieşit zicea că pîna la 100 de ani se injectează asta aşa cu subînțeles, în gîndul meu bagă în tine pînă pocneşti ce mă interesrază pe mine.

    • Bine zis nea Fănică!

    • Noi astia care ne-am injectat cum spui tu am ales sa ne vaccinam pentru sanatatea noastra si a celor apropiati noua.Sincer nu ma intereseaza daca tu traiesti sau mori dar lasa ca oamenii sa faca ce este de cuviinta pentru ei si sanatatea lor

    • Cea mai buna afacere in pandemie a fost a serviciilor funerare, 90 % clienti nevaccinati!

    • De ce magistrații fac excepție de la Certificatul verde???
      Egalitate???? Unde????

    • Certificatul verde cea mai mare înșelătorie asupra oamenilor. Conceput de Parlamentul European (Hasnaua UE) pentru libera circulație și uitați-vă unde sa ajuns. O sa vina vremea când fără certificat nu vei mai putea cumpăra nici pâine.

    • Ar trebuii sa închideți toată tara, cine umbla pe strada minim 3 masti pe fata, vaccinați toți, dacă nu vor,  băgați cu forța în centre de vaccinare. Cine nu are vaccin sa nu aibă acces la nimic, nici la sănătate nici la educație nici măcar la magazin. Sa se înființeze patrule pentru depistarea de nevaccinati, dotate cu dispozitive de prindere de la distanta ca la hingheri. Oamenii nevaccinati sa fie dezinfectati pe loc unde sunt depistați cu soluții puternice de dezinfectare prin aplicarea ferma și frecarea pielii cu perii cu cozii lungi pentru protecție, apoi introduși în camioane mari și conduși la centre. Copii nevaccinati sa fie despărțiți de părinții lor care să fie decăzuți din drepturi, iar copiii instituționalizați și educați în spiritul și legile masurilor anticovid. De asemenea in orice familie, în locuință, se va sta separat și cu măști pe fata  contactul fiind strict interzis. Orice persoana va fi supusa controlului la domiciliu de către autorități, controalele fiind inopinante fără aprobarea proprietarilor sub sancțiunea internării nevoluntare în centre pe o perioada nedeterminata.
      Doar asa vom reușii sa trecem cu bine de pandemie prin respectarea cu sfințenie a masurilor anticovid.

    • Vaccinat = imun??? (incapabil sa se infecteze, sa transmită sau sa facă toate formele de boala?
      Cum spuneți voi cu mireasma de iad ca ce bine va fi când vom avea un penitenciar zidit cu noi înăuntru. Cum evitați voi sa spuneți ca încalcă toate principiile de drept si toate drepturile fundamentale ale omului, toate tratatele internaționale și condiția de ființă vie, libera și egala în drepturi.
      Va mulțumim, cu măsură cu care judecați cu aceea veți fi judecați, veți da socoteala în fata Bunului Dumnezeu de acțiunile voastre.
      Noi va mulțumim pentru părea dumneavoastră, e a dumneavoastră și atât.

    • Ii dai idei lui Arafat?

  2. Ar fi IDEALĂ o alianță DE DREAPTA PNL-AUR.

    • PNL-PSD e alianta perfecta pentru Romania, cele mai mari partide de hoti, furand impreuna, perfect pentru acest popor putred.

    • Ar fi dar dupa cum stii locul este ocupat de USR

    • @ Vali
      Cum adică nu știe nimeni ce e AUR ?
      Pai nu au fost atâția care au spus ca sunt neo-legionari ? Extrema dreapta si rusofili ? Nu au protestat intelectualii ? Nu s-a cerut mai mult sau mai putin vocal excluderea lor din Parlament ? Nu a aparut un ,,simpatizant AUR,, care a atacat-o pe actrița Maia Morgenstern ?
      Ce o mai fi cu el ?
      Poate stie Gunoierul ! 😜

    • @Vali …. adevaraat cu toate! De mult timp zic de USR ca e de stanga, dar cred ca PLUS era cam de dreapta. AUR, fie el ce-o fi, ma sperie cu fiecare opinie pozitiva legata de ei pe care o aud. Imi aduce aminte de Legiunea Arhanghelului Mihail.

    • @Vali il astepti pe Basescu sa vina sa te salveze pe cal alb?

    • @Barda in concluzie esti fan PNL.

    • @tunoi te da de gol imunitatea ca la tine nu a functionat vaccinul impotriva prostiei.

    • @ Philip,asa e ,daca te uiti in oglinda,stanga devine dreapta si viceversa.

    • @Tu ești: PNL e centru-dreapta și AUR e de dreapta. Ce nu e clar?

  3. prezidentul alogen Ficus-Banis este un neg pu.rulent, trebuie suspendat, demis, condamnat pentru genocid si tradare si aruncat la izolare in cea mai neagra puscarie din tara impreuna cu toti prietenii, nasii prim-ministrii lui care au distrus si s-au infruptat din acest stat esuat, mafiot si sarac, el este un can.cer pentru aceasta republica si acest popor care l-a votat sa ii fie presedinte, nu calau

    • @tunoi ti-am explicat ca esti cel mai incooerent de pe aicea asa ca toata lumea stie cine esti.

  4. Iesitima muraturilor in strada acum tufem-as in gatu vostru de milogi mamaligari ce sunteti,iesiti ba sclavilor nesimtiti ce sunteti,putorilor mafia pune mana pe tara,iesiti acum in strada in toata Romania

    • Ei nu ies decât dacă îi cheamă chiar mafia.

    • Băăă, Români nu iasă în stradă de puturoși ce sunt, așteaptă să o facă alții și pentru ei dacă sar putea sa iasă de prin alte țări în stradă, și Romanul să stea pe canapea și să b.e lea.scă, ochi la antena 3, și la gata să culeagă roadele care nu le merită.
      O țară de oameni puturoși, hoți, batjocoritor, PROSTI FUDULI, etc, etc.

    • Imi pare rau sa te anunt dar sunt curajosi si sunt ceilalti, cand ii vei vedea pe ceilalti curajosii se vor ascunde.

  5. Rațiunea spune ca trebuie vaccinați cei in vârsta, 65+, acum, ca sa ne prindă valul următor cu ei mai protejați.
    Astia nu sunt la job si nici prin mall-uri.

    • Să nu le atingi vârsta, waxxerreuleee. Dar ști ceva? Fă toate dozele și nu vei mai avea astfel de probleme.

    • Dar de copii nu spui nimica ca au aceeasi problema.

    • Ai dreptate. Așa ar face oamenii raționali.
      Însă în mod evident ceea ce se întâmplă cu forțarea certificatului NAZIST care ar obliga oamenii (indiferent de vârstă) să se vaccineze nu are legătură cu sănătatea! Are legătură cu controlarea individului și cu tirania.

  6. Nu inteleg cum poti explica de ce vaccinul e gratis si testele sa nu fie si ele gratis. Daca ar fi valabil prinicpiul, inseamna ca de maine sa ne asteptam ca daca fumezi sau bei va trebui sa platesti tratamentele chiar daca esti asigurat in sistemul de stat?
    Cei de la putere se poarta de parca ar fi regi intr-o monarhie absolutista: decid pentru ceilalti dupa cum li pare lor si nu accepta nici un fel de discutie. Daca se opune cineva, il executa public. Ei probabil se considera monarhi iluminati ca Ludovic XIV dar nu pot sa exprim in cuvinte care sa poată fi scrise aici ce sunt…

    • Deja si daca esti asigurat in sistemul de stat tot platesti acciza la alcool si tigari, deci nu vad ce te mira. Asadar nevaccinatii ar trebui sa plateasca mai mult la asigurari de sanatate, din motive similare. De testare nu mai vorbim, e normal sa fie pe bani.

      Vacinul e gratis pentru ca reduce cheltuielile statului cu spitalizarea nevaccinatilor, in timp ce testarea nu te ajuta sa nu mai ajungi la spital.

      Cel mult s-ar pu.tea controla raspandirea virusului prin testare, daca s-ar face si contact tracing ca la carte pe baza ei. Dar cu Delta, nu prea mai merge sa faci asta. Mai ales in Romania, care e incapabila sa-i testeze macar pe cei cu simptome in timp util. Pana apuci tu sa testezi si sa investighezi de la cine s-a infectat o persoana, si pe cine ar fi pu.tut infecta, deja virusul a mai produs vreo doua generatii de infectii, si e deja prea tarziu. Si costurile testarii in masa pe termen lung sunt imense, fata de vaccinare.

      Deci, ce discutii vrei? Ca nevaccinat ai vrea sa-ti bati joc de resursele bugetare dublu, si cu umplerea spitalelor, si cu teste gratis? Nu ti-e rusine?

    • Iar inventezi sistemul privat de asigurări de sănătate?

    • Vlad, exagerezi, din nou.
      avem pretenţii de restricţii ca în vest dar cu fără condiţiile de acolo. Franţa, Germani şi alte state UE au pus la dispozitie cetatenilor astfel de teste gratuite saptamanal. La noi niciodată! Deci nu compara.
      Ştiu că îţi plac statisticile. Caută una cu testele gratuite efectuate până acum în Franţa şi ce a fost la noi. Germania reia testarea gratuită.
      Dar noi vrem doar restrictii şi pedepse pentru cei care nu facut dozele.
      Şi mai este problema celor care au contraindicatii clare. Ce faci cu ei? Ce faci cu situaţiile în care medicii nu le pot elibera nici macar adeverinte de temporizare a dozelor pentru ca sunt si ei stransi cu usa ca vor fi dati afara.
      Pe ei in ce categorie ii incluzi. Le vei cere sume aditionale pe langa tratamentele costisitoare pe care le achizitioneaza sa traiasca luna de luna?

    • Vlad, sper că nu te-ai puit….

    • Da, știu că vi se pare neverosimil, dar, dacă omul fumează sau bea ”bine”, ar trebui să fie obligat să-și plătească o asigurare mai mare de sănătate.
      La fel și dacă ajunge obez (atenție, obez nu înseamnă supraponderal, ci înseamnă mai mult decât atât, respectiv să fie depășită cu cel puțin vreo15 kilograme greutatea normală, calculată diferit pe ”tranșe ” de vârstă, înălțime și sex) , din cauza sedentarismului sau a mâncatului fără control.
      În asigurări, instrumentul juridic se numește ”alea”, adică , în esență, care sunt șansele de producere a riscului asigurat.
      Or, dacă omul bea și fumează excesiv (ceea ce se poate determina ușor prin analize specifice), dacă sare lejer de 90- 100 de kile, fără să aibă, corelativ, vreo 190 cm -2 metri înălțime să practice culturismul sau alte sporturi în care greutatea mai mare să fie un atuu, nu mai vorbim despre posibilitatea de a face anumite forme de cancer, de a suferi de boli de inimă /plămâni etc., după vreo 20 -25 de ani de fumat/băut ”bine” și de mâncat cu nemiluita, ci despre certitudini în 80 % dintre aceste situații.
      Evident că, în aceste condiții, nimeni nu ar trebui obligat ”din solidaritate” să plătească pentru altul care a fumat, a băut, a tooot mâncat și, în general, și-a.. (mă scuzați) ceva în toate instrumentele de politică sanitară.
      Altminteri, nimeni nu este responsabilizat și tot timpul subzistă impresia (altminteri greșită) că trebuie să i de ”dea”, de la atenție în spital până la cele mai bune tratamente _eventual și cu prioritate față de ”amărâtul” care nu a băut și nu a fumat, iar, de mâncat, mai cu măsură, că doar de nerușinare și tupeu nu ducem lipsă_, când singur a făcut totul pentru a-și vătăma sănătatea.
      Din această perspectivă, aș limita asigurarea medicală de stat la intervențiile de urgență, eventual la câteva programe de sănătate (diabet tip 1, boli rare, autoimune, diferite tipuri de afecțiuni oncologice, nu toate, pentru care achiziționarea medicamentelor este foarte costisitoare și unde se negociază altfel, la nivel de stat, cu cei care fabrică respectivele medicamente de ultimă generație, îngrijirea gravidei și lăuzei, cazurile de transplant) și la o taxă de solidaritate pentru copiii și tinerii până în 26 de ani, precum și pentru cei născuți sau care au dobândit dizabilități în timpul vieții, iar , pentru pentru cei cu pensii de până în 1500-2000 lei, statul ar trebui să deconteze cheltuielile necesare (adică în limita unui nr. rezonabil de consultații pe an, de analize de sânge, de investigați imagistice), dar dintr-un fond creat prin alte contribuții, spre exemplu, un procent din profitul companiilor.
      Pentru ceilalți, ar trebui lăsată să intervină intervină piața asigurărilor medicale private unde omul, în contract, are condiții și reguli(inclusiv din perspectiva conduitei de prevenție, de la vaccinarea disponibilă împotriva unor boli la monitorizări obligatorii ale stării de sănătate, anual sau semestrial) pe care trebuie să respecți, iar, dacă nu le respecți, pa asigurare.

    • @ Vlad
      Cand te vaxx-inezi semnezi sau nu ca îți asumi riscurile unor efecte ,,secundare,, ?
      Atunci de ce ma obligi sa mă ințep ?
      Ma obligi, asuma-ti tu, ca stat, riscurile !
      Si fiindca esti foarte DOCUMENTAT, unde se pot citi contractele semnate de UE si companiile producatoare de vaxx-uri ?
      Un link, te rog, merçi cu anticipație l

    • Foarte corect

    • Vlad, o dai cu spitalizarea nevaccinaților ca un papagal. Mai uită-te și tu și la știri internaționale să vezi ce se întâmpla și în țări mai „civilizate” cu o rată de vaccinare mult mai ridicată. Niciodată nu vei recunoaște că aceste injecții experimentale sunt frecție la piciorul de lemn, așa-i?

    • Nu sunt destule cadre medicale sa le faca si pe una si pe cealalta restul e stres degeaba pentru cei care nu inteleg.

    • @Magistrat cand termini cu reclamele asteptam si postarea.

  7. Asta ati votat. Asumati-va.

    • Din păcate am votat USR. Aia ne-ar pune în lagăre de exterminare dacă nu ne vaccinăm.

    • @Vladimir Putin e un gunoi — adica vrei sa mearga peste ei ca i-au prostit sau vrei sa stea ca oile docile sa inghita?
      Nu crezi ca greselile trebuie sa si le asume abele parti?
      Incearca sa fi si inteligent daca tot crezi ca esti!

    • @John nici daca ai vota USR nu te-ar crede nimeni pentru ca nu ai profilul.
      Cand dam de unul ca tine intelegem de ce USR va va matura pe toti in 2024 si va fi o surpriza pentru voi.

    • Sugus, vise plăcute, USR nu va mai lua nici 5% la următoarele alegeri. Excrocheriile „progresiste” nu prea țin în România.

    • @Motz
      Tu nu contezi, oricum nu ai pareri. Daca maine se razgandeste Florinel (si ala este un razgandac notoriu, a retras cam tot ce a zis) vei avea comentarii diametral opuse cu cele de acum. Asta e dezavantajul cand te sucesti de la o zi la alta. Tot ce sustii devine o gluma pe care nimeni nu o ia in serios.

    • John daca se dezbraca ramane Ivan in cucul gol cu secera si ciocanul in spate.

  8. … o soluție PE care să o și promoveze …

  9. PNL a relizat ca nu poate trece o lege anticonstitutionala. Toate ordonanțele „medicale” ale lui Catu au fost declarate ilegale de către instanțe. Prin urmare ce rost mai are sa merga în aceiași direcție?
    Cui ajută certificatul verde?

  10. Pragul valului 5???? Inca suntem in 4.

    • @anticus exita vreun prag pentru prostie ca sa stim pana la cat va urca pina ii rapune Covidul?

  11. lasati-o balta cu acuzele . nu mai sunteti credibili . treceti in alt registru jurnalistic .

    • asta stiu . asta fac

    • @Sa postezi incoerent si sa iti raspunzi la fel de incoerent sigur ai imunitate la orice.

    • S-a vehiculat ideea ca vaccinul e gratis… pai da, a fost gratis ca și izoletele de 11000-12000 de euro (tărgi mai scumpe decât o masină)!!! Pe același principiu și izoleta era gratis, ca nu dădeai bani sa fii transportat cu ea!!! Vaccinurile sunt plătite tot din banii contribuabililor! Gratis nu există! Când ceva e gratis, produsul ești tu! Din buzunarul fiecăruia s-au luat bani pentru bugetul de stat, din care au fost PLATITE vaccinurile! Nu vă mai lăsați amăgiți si nu vă mai mințiți singuri! Pentru cele 120 de milioane de doze, din care statul a făcut chiar și donații, pentru tarile care NU AU VRUT, sa dea banii pe vaccin, au plătit și cei care s-au vaccinat, dar și cei care refuză să se vaccineze!!! Asa ca… referitor la tratamentul sau testarea celor nevaccinati, pe buzunarul propriu, ar trebui sa va gândiți de doua ori înainte de,a vorbi! Nu ți-a oferit nimeni alternativa…! În primul rând trebuia asigurat un plafon de medicamente pentru tratament și un lot de vaccinare. Cine dorea sa se vaccineze, sa aibă cu ce… cine dorea sa se trateze sa aibă medicamente! Asta era soluția onestă! Și iarăși, vaccinul gratis, tratamentul gratis! Altfel… daca tratamentul ar fi fost contea cost, atunci și vaccinul contra cost, fiind cumpărate pe banii contribuabililor! În aceste condiții, câți ar fi optat pentru vaccin și câți ar fi optat pentru tratament??? Gândiți singuri!

  12. Lăsați valul 5 pe care îl grăbiți și pe care îl așteptați așa repede. Eu vreau să știu când vin valurile 6 și 7. Glumeții ar spune că vine după valul 5 și au dreptate :))). Eu vreau să știu când vin alea exact. Și cand se trece la doza 4 și 5 și asta mă interesează. Din doză-n doză pân’ la marea supradoză. Din val în val pân’ la marele final…

    • @Ciordilde Armand — nu avem noi ghinionul sa scapam de toti prostii din tara asa ca se va termina cand veti merge ca catelusul la vaccinat dupa ce va baga certificatul verde.
      Poti sa dai din coada ca stim ca esti genul care latra dar nu musca.

  13. Dupa cum ma asteptam, solutia cu 60 de zile teste „gratis” e agreata de toti apostolii certificakatului, fiind de fapt doar o fenta. Ideea era sa se introduca cumva, oricum, sa il faca acceptabil pop.ulatiei, ca dupa aia vedeau ei exact cum faceau sa il faca obligatoriu fara nici un test.
    Aceasta miselie fara seaman e inventia PSD. Nu trebuie iertati la faza asta!

    Delirul narcisistic al liu Catzu ne-a salvat din nou, pentru cateva zile…

    • Inca o data, protestele de la Suceava au transmis un mesaj foarte clar, corect si coerent: renuntati la orice certificate si obligativitati, abrogati legea 55, anulati starea de alerta, anulati orice restrictii.
      E singura metoda sa revenim la o viata normala!

      Acceptarea oricei bucatele de dictatura inseamna tot dictatura.
      Nu va lasati pacaliti cum ca ar fi mai bine cu Vaselina sau cu jumatati de masura!

    • Se recunoaște tehnica vânzătorilor de dro/guri: primele porții sunt gratis.

    • Am si io o intrebare. Toti prostalaii astia care urlati cu 5G, n-ati fost tot aia cu 4G?
      E bine acu cu live pe facebook, bivolilor?
      Ala merge pe 4G, nu pe Tatal Nostru
      Mars!

    • Care 5G? Ai tu un fix cu 5G? Esti conspirationist de-ala? Pamantul e plat cumva?
      Nu ma asteptam de la un sustinator al certificatului…

    • Eu mă gândeam să mă întorc în România sa scap de tirania din Canada, dar în România e și mai rău. Din păcate nu mi s-a dat niciodată sansa să fiu mândru că sunt român. Cei care susțin această anominație sunt bolnavi mintal.

    • Ion nume de sluga, astea-s d-alea de prostalai, care o ard „smart” in bula lor de retarzi. Mars dreacu #ist!

    • @Ion al III-lea — nu ii lua cu deastea ca iarasi isi amintesc de cipuri.

    • @AB ti-ai oprit camera de la telefon, PC, smart, grabestete!

    • @Jack Dorsey serios cand ai iesit ultima data din satul romanica?
      Dar de ce nu ai spus luna sau ca ai votat cu USR ca tot la fel te-am fi crezut.

    • Nu trebuie să mă crezi tu nimic. Ești prea băut în cap ca să înțelegi ceva.

  14. Bai nebunilor ce treaba am eu cu cei nevaccinati ???? Eu m am vaccinat cu 3 doze ptr mine și sănătatea mea , ca în continuare sunt purtător de virus și pot infecta pe ceilalți. Atât timp cât vaccinul este gratis și nu vor sa se vaccineze este problema lor nu a mea . Se vede o ura de nedescris de la cei vaccinați fata de cei nevaccinati. Care este problema??? Trebuie impuse restricții ptr cei nevaccinati cât mai multe .

    • Exact bine punctat ăștia vaccinați de frica sa nu pățească ceva ii obliga si pe ceilalți sa se vaccineze. Vaccinuri tehuie sa fie facultative

    • Eu vreau restricții pentru prosti .Cât mai multe.Si pentru fricoși.Si pentru BĂRBAȚII ADEVĂRAȚI CARE TREMURA IN FATA UNEI GRIPE!

    • Vaccinații au devenit idioți utili care susțin tirania peste tot.

    • @Luis tata nimeni nu te opreste sa votezi AUR dar cei vaccinati nici nu va baga in seama, nici macar nu va spune sa mergeti la vaccinat, auzi la ei ce gluma sa le spui sa merga la vaccinat.
      Chiar credeti ca vreunul vaccinat si-ar pierde vreo secunda sa va convinga sa mergeti la vaccinat?
      Te asiguram ca te certi cu prostia din capul tau si cu cei care ti-o manipuleaza.
      Acuma serios @Luis dupa o astfel de postare crezi ca vreu vaccinat ar insista sa te duci sa te salvezi, trebuie sa crezi tare mult in bunatatea omeneasca daca crezi asa ceva.

    • Exact! Si, dupa ultimile comunicate oficiale putem trage concluzia ca, pt vaxxy ar trebui oferite si pomenirile gratis la Patriarhie. Ei sunt singurii care si-au asumat, nu-i asa, rolul celor care duc la implinirea planului cincinal in doar doi ani jumate! Ei si numai ei s-au sacrificat (la propriu) pt binele popoarelor crestine. P.S. E clar ca virusache nu e musulman asta fiind explicatia pt care miile de migranti de pe la gardurile Poloniei, Germaniei sau Ungariei nu fac dreaku niciun covide!

  15. Nu sunt interesati de noi , sunt interesati de buzunare si de pozitiile lor in partide , in guvern , in parlament.

    • Mai inteligentilor orice om care a mers la vaccinat isi doreste o tulpina ca sa scape de atatia prosti asa ca nimeni nu va grabeste la vaccinat.

  16. „de fapt puțini ar rezista la teste invazive din 3 în 3 zile”
    Asta e deopotrivă o dovadă de sadism şi de constrângere.
    Arată cât de mult se împinge spre „singura soluţie” sau „solutia finală” cum spuneau ştiţi voi cine.
    E clar că nu mai merge campania decât prin coerciţie, pentru că nu ai cum să impulsionezi un proces care dă atât de multe rateuri.
    Încrederea se pierde inclusiv printre cei care au deja certificatul pe bază de soluţie:
    un amic, 34 de ani, sportiv de ocazie, dimineata face doza 2 de Pf iar seara îl ia ambulanţa cu infarct. Omul e uimit de modul în care a fost „inregistrată” reactia adversa: nu e nicio legătură între cele 2 evenimente, iar el e un incult şi un analfabet că nu ştie nimic. Pe unul ca asta l-ai pierdut definitiv. Cine ştie câte astfel de cazuri mai sunt

    • Pai da, mai face lumea si infarct, AVC si alte alea. Oricum făceau și fără vaccin, nu?
      Who cares?

    • Cum sa nu. In Vest deja se face reclama ca „si copii mai fac infarct cateodata”… Normalizarea efectelor adverse.

    • La ăștia ca tine în engleză li se zice sheeple.

    • Lucrez in spital…barbat,57 ani, vaccinat cu ambele doze in mai, 80.000 anticorpi anti spike,vine cu afectare pulmonara 80%,fireste covid pozitiv si…moare. Da,predomina nevaccinatii,dar sunt si vaccinati la ATI,unii chiar cu 3 doze

    • @DB —- Mai scurt si mai coerent ca parca esti Iliescu, scrii mult nu iese nimica.

  17. Singura soluție care poate să împace pe toată lumea este accesul liber peste tot, mai puțin la spital, unde să nu mai fie primiți bolnavii de Covid nevaccinați. Cine e nevaccinat și deja în spital cu Covid, TRIMIS ACASĂ, degrabă!

    Fără teste plătite de stat, fără certificate etc. Fiecare să își joace soarta cum crede de cuvință, și să nu mai primească ajutorul statului dacă se dovedește mai târziu că a ales greșit.

    • Treaba asta ar merge dacă cei nevaccinați nu mai plătesc asigurări de sănătate la stat.

    • Merge foarte bine și acum. În schimbul asigurării de sănătate nevaccinații pot primi aceleași servicii ca și vaccinații, mai puțin pentru simptomele grave de Covid. Pentru Covid statul a pus la dispoziție vaccinuri. A trecut deja aproape un an, cine a vrut și le-a făcut, cine nu, nu. Cine a ales să pagubă statului să fie obligat să plătească din buzunar sau să moară ca prostul.

    • Corect! Dar nici să nu mi se tragă taxe din salariu pentru asigurarea medicală.

    • Si la balamuc speranta asta au.

    • @BarosanuNambărOan prostane – 90 % trec prin boala, 7-8 % se trateaza acasa, 2-3 % fac forme grave si sub 2 % – deces, nu se stie cati cu comorbiditati din cei 2 %. Daca tu te ai vaccinat pt procentul asta, felicitari, dar nu cere la toata lume asta. Plus ca spitalele nu au fost facute din banii vaccinatilor, asa ca nu sunt proprietatea voastra. Chestia este ca vreti sa le pastrati doar pt voi, pt ca in curand va expira zeama, si care nu si face boosterul la timp a cam incurcat o. Pt o vacanta in Grecia ati devenit cobai si dependentzi. Primele doze sunt moca, apoi va vine scadenta. Orice rahat e bun de ceva, e scump si doar bogatanii si l permit. Intelege in ca fim joc?

  18. G4media….va doresc numai de bine.

    E ultima data cand mai fac un comentariu aici. Ultima data cand va voi mai citi.

    M-am saturat sa scriu comentarii si sa nu mi le postati.

    • Sunt oligofreni partidisti si mincinosi notorii. Imbarligatori si inventatori de subiecte, copiatori si…… Sugatori de lapte de la trompele din partidul pe care il sustin…. Gunoaie ordinare. Cea mai mincinoasa gazeta.

    • E, uite ca si-au calcat pe inima si ti-au postat comentariu de adio.

      P.S. Vezi ca blocarea mesajelor e destul de aleatoare, fie e prea lung mesajul, fie gaseste vreun filtru „inteligent” cine ste ce cuvant cheie si te taie. Altfel, comentariile pe aici sunt destul de libere, dupa cum vezi si mai sus.

    • S-a intamplat deja de prea multe ori.
      Chiar nu ma mai intereseaza care e cauza.

      Si nu practic un limbaj suburban.

    • Nu renunta, dale Sugus-Sugus la poastaci pana o sa le placa.
      Poastarile scurte trec, eroarea sunt la cele lungi.

  19. Alianța FSN-AUR lovește!

    • Gresesti, e alianta PCR impotriva USR, frica de USR i-au facut sa se adune.

  20. Inverzirea planetei incepe cu o partida de golf pe gazonul verde de la Pianu de Jos, într-un costum alb, la o discuție de afaceri. Acolo se simte cel mai bine green deal, la golf, în loc linistit, cu verdeață, de unde a fugit toata intristarea si stresul. Oricum, Ursuleasa von den Lyen este supărată foc pe lume dupa summitul de la Glasgow. Nu prea le pasa de clima, vânt, Soare, moristi eoliene. Tristețea climatica pune stăpînire pe UE. Lumea a realizat utopia socialisto-climatica si a zis „pas”. Nici macar certificatul verde nu mai este agreat, aducând unora aminte de vremuri comuniste. Eu zic sa-i schimbam culoarea in rosu, poate asa este mai atrăgător.

  21. Huoooooooo depravatilor,huooooooo hotilor,huoooooo mafiotilor,huoooooo tradatorilor,huooooooo derbedeilor,nos ciuma rosie,moie holera galbena,moie UDMR,Moie AUR-jos Cartelul Mafia Media,jos Cancerul societatii,intr-un stat democratic penalii si hotii stau la puscarie nu la conducerea tarii-Laura Codruta Kovesi!!! Iesim in strada mafiotilor cu topoarele,securile si tot ce primdem in mana,va rupem capatanile si dam foc la toate sediile pnl psd din tara nimicurilor

  22. G4media presa de partid…. A carui partid oare? 😜

  23. Cenzureiii? Sunteti pe baricade…. 5 comentarii si toate….. La pamant….. Cenzureii de la „presa independenta”?

  24. Singura solutie este certificatul? Cat de ipocrit trebuie sa fii sa promovezi limitari drastice ale unor drepturi, precum cel la munca, ale celor care au retineri sa se vaccineze? Si cei vaccinati se infecteaza si pot sa transmita virusul. In tari cu rata mare de vaccinare incep iar valuri de infectare. Unde e atunci logica? Instituiti dictatura certificatului sub pretextul unei posibile viitoare crize sanitare. Ati preluat ideea certificatului si ati transformat-o intr-o bataie de joc a semenilor vostri. Asa gandeati si inainte sau ura asta e capatata odata cu vaccinarea? Te scapa certificatul de virus? Este o amenintare cel nevaccinat, care pastreaza regulile de distantare si poarta masca, pentru cel vaccinat? Nu e suficient ca suntem toti ingrijorati de sanatatea noastra, acum ne amenintati cu pierderea locului de munca. Mai mult, creati vrajba intre cei vaccinati si nevaccinati, ne vindeti iluzii, laudati hainele imparatului gol.

    • Turma este prea proasta sa inteleaga. Vaccinatii vor urma ca boii la jug urmatoarele „n” vaccine. Doar asa ca….. o turma proasta de oi

    • Discutia privind dreptul la munca e delicata. Si eu inclin sa cred ca e prea mult. Si sunt vaccinat si incurajez pe cati mai multi sa se vaccineze.

      „In tari cu rata mare de vaccinare incep iar valuri de infectare. Unde e atunci logica?”

      Logica e poti vedea in numarul de decese.
      Olanda – 17.000 de cazuri pe zi, 20 de decese zilnic
      Austria – 13.000 de cazuri pe zi, tot 20 de decese zilnic

      La numarul asta de cazuri, Romania, tara nevaccinata, avea 4-500 de decese pe zi.

      Asta e toate logica. Vaccinul asigura o protectie eficienta impotriva cazurilor grave. Ca altfel, nu intereseaza pe nimeni ca sunt 2 milioane de oameni carora le curge nasul si ii ustura in gat 2-3 zile.

    • Noi la 17000 de cazuri aveam vreo 40 decese DOAR vaccinati (restul pana la 400 si ceva erau ne), dublu fata de cat au astia acuma in total!

      Deci cum poti sa compari sistemele de sanatate? Este evident ca la noi oamenii au fost omorati cu zile in spitale. Nimeni nu plateste pentru asta!

    • @silicon….: corect spus, certificatul asta de culoare verde (de ce oare verde?) nu este „un instrument in lupta cu pandemia” ci este un instrument teribil de constrangere/impunere a vaccinurilor! Si nu vorbim, nu-i asa, despre dictatura/tiranie si alte alea, vorbim numai despre democratie si grija mare fata de om, sanatatea lui si locul lui de munca (la fel zicea si Ceausescu cu „alimentatia lui stiintifica”)! Si da, aveti dreptate in privinta numarului mortilor, dar nimeni nu ia in calcul si halul calitatii sistemului medical/sanitar romanesc si ai sai lucratori! Si fara aceasta pandemie, bolnavii ajunsi in ATI-urile spitalelor romanesti aveau cele mai mici sanse de supravietuire ca sa nu mai vorbim despre nosocomialele situte si mai ales nestiute, eram si atunci in top, numai ca nu se baga in seama. Vaccinarea ar trebui sa fie libera si gratuita (la fel ca si testarea), dar fara constrangeri, sub nicio forma!

    • @hashdoio daca ai avea logica ai intelege care e scopul vaccinului si nu ai mai punea intrebari stupide pe aicea.

    • @Adriana Negureanu eu iasi fi spus CERTIFICATUL NEGRU ca poate avea alt efect pentru mintea vostra.

    • Vaccinații inteligenți sunt agramați ca tine?

    • @silicon_v, îți recomand să vezi statisticile acelor țări, care acum un an, aveau și ei un număr mare de decese. Fa o comparație între numărul total de decese din țările la care faci referire și Romania. Anul trecut România stătea mai bine in statistici decât ei. Romania nu și-a conservat acesta situația, datorita politicii de relaxare. Ce vedem acum la noi in tara este același lucru prin care au trecut ceilalți anul trecut. Acum se crează acest „mit” că vaccinul te imunizează. Nimic mai greșit. Imunizat înseamnă să fii complet ferit de boala. Ori vaccinul nu îți poate oferi acesta protecție. Cel mult atenuează simptomele, și acest lucru nu este valabil pentru toate persoanele care fac boala.. Sunt persoane care ajung sa moara cu toate că au făcut vaccinul. Ce spune acest lucru ? Vaccinul este ineficient. El ar trebui sa îi protejeze in special pe cei mai vulnerabili. Dar nu o face. Când compari numărul de decese ia în calcul și faptul că cei decedați din țările cu rată mai mare de vaccinare, erau persoane din categoria celor vulnerabili. Cu alte cuvinte la ei s-au cam cernut. Nu spun că trebuie să se întâmple și la noi la fel. Dar un vaccinat, infectat, care umbla peste tot pentru că are certificat si transmite virusul, consideri că e corect ?

  25. Da, vom ajunge sa plangem cu tristul klaun iohannis, mereu ratacitul si intzepenitul …

    • A fost tot timpul de-al vostru numai voi zunteti prea zombilica sa pricepeti.

  26. Într-o țară în care „vaccinarea la chiuvetă” e noul sport național, certificatul verde devine semi-relevant.

  27. De data asta Citu a luat pulsul opiniei publice, a făcut o medie si a ales abordarea mai puțin riscanta pentru sine si pentru alți politicieni.

    • Hm, sa speram. Dar tare mi-e ca e doar o toana de-a lui ca multe altele si de fapt n-a inteles nimic.

    • Adica o sa va dea Sugus-Sugus ca tare naivi sunteti.

    • Maidanezul matinal si extra-silitor la SuGuS – ƧυϱυƧ! :)) Te-ai rătăcit pe G4? Mai citește ce-am scris si eu, si AB, in ultimele 23 de luni. :))

    • Maidanezule, tu esti bun doar sa s***, nu sa primesti. :))

      s vine evident de la “servești”. :))

    • G4, dati si comentariul scurt de la 8:18 pentru maidanezul asta ƧυϱυƧ, incredibil de silitor. P.S: Huo! Jos Cenzura!

  28. Care valul 5 idioților?

    am intrat pe val după val, o scuză bună pentru dictatura aberantă a unui premier demis.

    progresimea cu Pantazzi in frunte și-a dat masca jos si aplaudă dictatura

  29. Domnule Pantazi!
    Exceptând crunta realitate pe care o expuneți, finalul, fin, este .. neinteligibil!
    Doamnele ajută!
    Un articol inert, dpmdvd! Precum decidenții.
    Pregătire pentru ce urmeaz!

    • Daca vrei sa dai lectii de coerenta incearca sa te convingi pe tine macar ca ai scris o postare cooerenta.

  30. Nu inteleg ce ne batem capul cu toti antivaxeri, e dreptul lor sa ingrase pamantul, cu cat mai repede crapa, cu atat mai repede curatam planeta de prostie, si sa suntem prea multi. Asta este selectie naturala, este natural ca prosti sa crape primii. Hai, sa fiti sanatosi :).

    • Pai ce sa faci ca cei mai antivaxeri sunt politicieni dar la ei se numeste IMAGINE NEGATIVA.
      Adica indiferent cati mor dar sa nu moara din cauza noastra sa ne strice imaginea, asta vei auzi daca ai bantui prin mintea lor.

    • În sfârșit ți-a venit mintea la cap și ți-ai dat seama că nu am nevoie de simpatia ta, inteligentele!

  31. Înțeleg faptul ca cei nevaccinati trebuie sa își achite singuri costul testelor PCR, dar ce ne facem cu cei vaccinați, care la rândul lor, în anumite condiții trebuie sa prezinte și ei un test PCR, lor cine le decontează costul, având în vedere ca și-au făcut datoria responsabil fata de societate.
    Sunt curios, mai este cineva aici care, deși vaccinat, a fost obligat sa prezinte și un test PCR?

    • pai pe ei nu i testam niciodata ca au pasaport verde. sub nicio forma nu trebuie testati , ii mai gasim doamne fereste colcaind de covid

  32. O alta solutie ar fi sa inceteze mascarada si sa lase lumea sa traiasca linistita.

  33. Cineva apropiat este internat cu diagnosticul de leucemie acuta, in stare grava, sta o luna in spital, familia este anuntata ca urmeaza sa fie externat, apoi inopinat e suspectat ca fiind pozitiv COVID si externarea se amana, fiind mutat pe sectia COVID. Dupa aprox. 3 saptamani persoana moare, fara simptome COVID, dar este trecut la decedat din cauza COVID; inmormantarea trebuie sa respecte procedura pt Covidati…Este crunt…Sper ca statele din vest sa nu isi numere asa mortii. Ca romanii asa fac si apoi cer certificatul impus…Deloc proportionalitate si bun simt intre situatia reala si masurile luate de autoritati.

    • Ai auzit de Comorbiditate culturalizatule?
      Pe mintea ta — orice organsim care se bate deja cu o boala aproape nu mai scapa de a doua boala daca amindoua sunt la fel de agresive.
      Adica culturalizatule organismul tai se bate pe doua fronturi.

    • Tot așa își număra morții și statele din Vest.

  34. Oare cu câte valuri ne vor mai ameninta?!…ca deja sunt mai multe valuri decât are marea…și apoi, în curând vor epuiza alfabetul grecesc, oare urmează cel chinezesc?!

  35. Ba nene, ce va lamentati ca nu va lasa asta sa-i comentati aberatiile? Omu vrea sa-i „simta” doar pe aplaudacii cu o singura idee, ca el.

  36. Gurnalistule, vrei sa introduci dictatura?

  37. Frati romani iesiti masiv în strada,mafia isi face numarul,în toata Romania,Huooooo derbedeilor si hotilor,DNA nu va mai putea ancheta abuzul in serviciu cu prejudicii de pana la 200000 de euro-liber la furat,jefuit si devalizat tara pt borfasi si mafiotii din politica-sursa mediafax.ro,replicaonline.ro

  38. Dle Pantazi.? Paca aveam si eu niste comentrii pe aici?

  39. Si se pare ca cineva va cenzureaza la greu contributorii? 🙂

  40. F.m.m. Pan.tazi, pai dacă nu s-a ter.m.inat valul 4 și de.ja vine valul 5, nu mai sunt valuri, e pla.tou, deci să ne vedem de tr.eabă.
    Gr.eț.oși sunt ist.eric.ii pro di.c.tatu.ră !

  41. Iarna asta mor papagalii de covid și gripa,caci oricum ,nu vor avea loc la a ATI.Prostia și credulitatea se vor plăti cu vieți omenești…!Paguba n ciuperci…! Creste IQ ul populației la viitoarele alegeri!E singura grija pe care trebuie sa și o facă guvernanții!

  42. Valul5 a sosit în Europa de Vest…La noi va veni mai apoi,caci vine cu „personalul”,cu Mo$ul de Crăciun…!

  43. Sa i zica cineva lui Pantozi ca presedintele e la 14% incredere, adica vorba lui valoreazxa cat vorba lui Dragnea pe vremuri.

  44. apetit de vaccinare … wow … numai Pantozi mai crede ca lumea se vaccineaza in zilele acestea de bunavoie

  45. E cam greu să justifici introducerea de restricții suplimentare într-un moment în care numărul de cazuri scade vertiginos. Dacă se continua dezbaterea la camera deputatilor, pana legea e votata, promulgata și publicată (câteva zile), numărul de cazuri va fi sub 3 la mie.

    • uita te la italia , olanda , danemarca , tari vaccinate minim 80% si autoritatile baga noi restrictii.

      la noi inca e bine, vreau sa cred ca aceasta ezitare a pnl si psd vine pe fondul semnalelor care se dau din teritoriu….

      eu unul voi vota la urmatoarele legi partidul care nu va fi partas la impunerea dictaturii sanitare

      P.S cand mi o plati Pantozi taxele atunci sa ma oblige el sa bag arn modificat in mine

  46. Certificatul asta o prostie globală, obligat să te vaccinezi, garantează ei cã nu pățesc oamenii nimic ?eu zic cã NU.Le este frică la bogătaşi că le scad averile şi nu mai are cine le produce avuție nu le pasă de oameni .

  47. Şi cum să mă vaccinez cînd nici ei nu ştiu ce şi cum, am auzit o discuție doctor vs femeie însărcinată în care medicul ( femeie) ia spus că nu iar recomanda vaccinul că este însărcinată dar dacă doreste îi face . În final ia facut pt că se vedea după cum era că era femeie necăjită, după faza asta întreb eu pt soție este ok vaccinul find însărcinată? Raspunsul find da , dar de altă doamnă doctor nici o problemă cu exceptia a unei boli , na pe cine să crezi?????

    • trebuie sa fii nebun ca medic sa recomanzi vaccinul in sarcina … fatul din burta mamei nu ar trebui atins nici cu o floare

  48. Nimic nou. Toate tunurile pe Johannis și Catu, ca de obicei. La ce va ajuta? USR rămâne în opoziție, chiar nu-i mai puteți ajuta cu nimic.

  49. Sunt de principiu impotriva oricarei obligativitati care incalca drepturile omului la libera circulatie.
    Nici nu poti sa refuzi un vaccin, dar sa ceri sa ai dreptul sa lucrezi intr-un loc in care interactionezi cu foarte multe persoane din categoriile de risc: batrani, bolnavi in spitale, in scoli cu copii, pentru care inca nu e aprobat vaccinul.
    Vrem drepturi si libertati pentru toti, asa e moral. Dar si cei care refuza vaccinul iau dreptul celor care sufera de alte boli la tratament si spitalizare. Pentru ei nu mai sunt locuri libere in spitalele pline de bolnavi covid, majoritatea nevaccinati. Nu e ok nici asa.
    Cu cat vei incerca sa impui ceva cu forta, multi se vor opune din principiu si efectul va fi exact contrar. Ar fi fost mai utila o campanie bazate pe argumente, pe masuri logice de prevenire, care sa aiba sens si pentru cei mai reticenti.

    • Obezii, fumătorii, alc.oolicii, sed.entarii (cardiacii) ocupă spitalele cu anii de-a lungul vieții, con.sumă de mii de ori mai multe res.urse. Nu Covizii.
      Ai greșit co.mplet rațion.amen.tul. Mai încearcă.

  50. Comentam despre drepturile si libertatile nevaccinatilor, dar nimeni nu aminteste ca vaccinatii au si ei drepturi si libertati. Libertatea unora se sfarseste cand vine in contact cu libertatea altora. Vaccinatii au si ei dreptul de a nu fi contaminati, chiar daca fac forme usoare, de a se plimba liber, de a merge in la locul de munca fara teama.

    Consider aberant ca un pacient vaccinat sa fie ingrijit in spital de persoane nevaccinate, ca o persoana vaccinata sa fie servita la masa unui restaurant de persoane nevaccinate si altele.

    Nu va impune nimeni vaccinarea, prin urmare nici voi nu trebuie sa impuneti altora sa va accepte.
    Nu va obliga nimeni sa aveti certificat de vaccinare, aveti in schimb libertatea de a va testa de 2 ori pe saptamana. Daca nici asta nu va convine, atunci STOP, incalcati drepturile vaccinatilor.

    Poate gasiti voi (nevaccinatii) o alta solutie, ca sa ne pastram cu totii drepturile si libertatile.

    • Din acest comentariu inteleg ca nevaccinatii sunt oameni de categoria a 2-a, ca si cum a fi nevaccinat inseamna sa fii mereu infectat. Si uite asa un motiv bun pentru a-i uri pe cei care au retineri sa se vaccineze, ca si cum ar fi niste ciumati, cu toate ca sunt sanatosi si sunt si ei ingrijorati pentru sanatatea lor. Ce avantaj ai daca la restaurant esti servit de un angajat vaccinat, dar infectat?

    • sincer esti prost . mi se rupe daca cel de langa mine e nevaccinat sau vaccinat .Nu o stau sa mi tuseasca nici unul din ei in fata , nu o faceam nici inainte de plandemie . Am simptome , ma testez cu teste antigen , in aceasta perioada in care mai curge nasul , mai o tuse,ma auto testez si de 3-4 ori pe saptamana.

      Aberant e sa separi tu persoanele in vaccinate si nevaccinate , comentariul tau este de o rautate infioratoare

      sanatate, numai bine la toti

  51. Mai Sugis – Sugis, pe tine cine te plătește sa tot faci comentarii pe aici ? Că de prost nu ești deștept și probabil ești și urât. Și mai mult ca sigur iti miroase și gura la cât KaKaoa mananci. Singurul lucru bun e că nu trebuie sa îți suportăm duhoare când deschizi gura. Cât despre ce scrii … Stai jos. Ești de grupa mica

  52. O foaie, fie ea si verde, in acest context nu face decat sa polarizeze si mai mult populatia Romaniei! Drepturile fundamentale nu trebuie suspendate sub nicio forma! Este o mare diferenta intre constrangere si consimtamant! Ceea ce ar trebui sa inteleaga cei ce ne conduc este ca sa faci bine unui om folosind forta, nu este un lucru moral. Informeaza-l corect, si va decide singur daca vrea sau nu sa traiasca! Vaccinul este o sansa pe care o avem astazi! Cei ce ne conduc, bine au facut ca l-au oferit gratis, dar rau ca nu au cautat si o alta solutie, ma refer la medicatie pentru boala! Asta trebuie sa faca! Sper ca in al doisprezecelea ceas sa ia o decizie ce sa alieze poporul cu conducerea tarii impotriva Sars Cov 2!

  53. Nu mai fă pe prostu’ măi jurnalistule, că nici tu nu crezi ce scrii

  54. Ursul trece ciinii latră!

  55. Bine zis nea Fănică!

  56. Daca cautati pe google „covid cases Romania”, veti vedea un grafic, produs chiar de Google. Din grafic, reiese ca la 20 octombrie, Romania a atins maximul de cazuri din acest val. De aici rezulta ca semicarantina impusa pe 25 si maratoanele vaccinarii de pe 28 au fost inutile.

    Mai mult, oricine va sesiza ca cei vaccinati pe 28 au fost prostiti ca la alba-neagra va refuza sa se mai vaccineze vreodata. Oricine ne-a predicat „masuri de protectie”, cand noi ne-am vindecat natural, si-a pierdut credibilitatea.

    Nu e suficient sa te discreditezi cu jeluiri despre copilasi si pisicute suferinde de covid? Chiar vreti sa nu se mai vaccineze sau carantineze nimeni niciodata?

    Va rog din inimioara mea de pionier, lasati-o pe Floricica Dansatoarea sa laude masurile de protectie si vaccinul.

    Dumneavoastra, domnu’ analist, cereti de la Rebengiuc sulul acela de hartie igienica.

  57. Manipularea cu Austria. Nu citiți (nici cei de la știri) decât titlul. De fapt nevaccinatii NU AU VOIE DECÂT să meargă la muncă, să-și cumpere alimente și pentru urgențe. Dreptul la muncă NU ESTE ÎNGRĂDIT !!!!

  58. PSD pierde 50% din voturi dacă pune botul la USR. Manipularea cu Austria. Nu citiți (nici cei de la știri) decât titlul. De fapt nevaccinatii NU AU VOIE DECÂT să meargă la muncă, să-și cumpere alimente și pentru urgențe. Dreptul la muncă NU ESTE ÎNGRĂDIT !!!!

  59. Din tot acest circ al certificatului la locul de muncă, este clar că nu se are în vedere sănătatea, ci creșterea numarului de vaccinați, care nu înseamnă că opresc pandemia, atâta timp cât vaccinații se infectează și transmit virusul.

  60. Atâta timp cât existā vaccin este logic ca cei care refuzā sā-plāteascā testele. Din moment ce nu-intereseazā cā decizia lor îi afecteazā pe cei din jur sā își asume decizia luatā și sā suporte consecințe. Deja sunt țāri unde spitalizarea crlor nevaccinați se plātește.

    • Ceea ce azi se numeste vaccin te fereste doar de forme severe ale bolii, nu te fereste de boala si odata infectat cel vaccinat transmite si el virusul; in plus trebuie luat la fiecare 5-6 luni pentru ca sa ai o speranta ca nu faci forme severe ale bolii. Cine citeste comunicatele oficiale stie ca in aproape fiecare zi a murit cel putin o persoana vaccinata care nu avea alte boli.
      Este bine si folositor sa ne vaccinam. In acelasi timp, trebuie sa avem o doza minima de bun simt sa nu impunem altora acest asa-numit vaccin daca au retineri.
      Informatia ca sunt tari unde se plateste spitalizarea de catre nevaccinati este mincinoasa; este o singura tara din lume. Si apoi faptul ca au trecut la o astfel de masura extrema nu inseamna ca masura este corecta.
      Dar, asta e, cand ii urasti pe oameni, poti sa gasesti mereu un motiv, nu-i asa?
      Oamenii nevaccinati se preocupa si ei de propria sanatate si a celor din jur intr-un procent la fel de mare ca si cei vaccinati. Dar ce mai conteaza? Daca preferati sa ii ascultati de cei care va spun ca a fi nevaccinat inseamna a fi infectat, atunci ajungeti sa ii urati fara motiv pe cei din jur.

  61. Nu ii inteleg pe unii care o mai dau cu vaccinul inca ,cand toti spun si mai ales „taticul” vaccinurilor Gates ca nu are nici un efect si trebuie cautat altceva.

  62. Trezitiva la dracu, ca asta vor sa ne certam intre noi, sa ne poata manipula mai usor

  63. Eu zic ca pierdem timp inutil, trebuie sa ne pregatim pentru valurile 1234,1235,1236 care se anunta extrem de virulente, se pare ca iti vor curge muci din ambele nari, ceea ce e inacceptabil, nu poate fi suportat de sistemul medical.

  64. Lasati prostimea care nu se vaccineaza sa moara e singura cale sa scapam de conservele comuniste PSD-PNL-HAUR

  65. Rad cu lacrimi de fiecare dată când văd mutra și articolele acestui troglodit cu apucături staliniste. Slugă hoață, crezi ce ești în echipă câștigătoare și de aia îți vinzi semenii? Stai liniștit, că o sa vina și după tine și pandemia nu se va termina niciodată.

  66. Tot încercați să manipulați cu penultima țară din Europa. Din 20 de milioane de locuitori ,avem 3 milioane de copii și 5 milioane fugiți prin alte țări așa că mai rămân cam 12 milioane . Până acum s-au vaccinat cam 7,3 milioane. Asta în matematică înseamnă cam 60%. Așa că lăsați-ne cu minciunile astea, că nu suntem toți așa de proști pe cât ne credeți!!!

  67. Vlad ești dus rău, oare de la vaccin ? Orice vaccinat poate avea,transmite boala , dar la cât de guma ești tu nu ți dai seama ca ești la fel de periculos pt societate ca toți ceilalți vaccinați și nevaccinati . Voi ăștia vaccinati care nu vreți sa aibă aceleași drepturi toți cetățenii de ce nu va gândiți și la copii care nu se vaccinează ca nu le permite legea ? Ce facem cu ei ? Ii vaccinam forțat? Hai istețime da un răspuns? Vide voi , I mi este rușine dar o spun : v ați vaccinat pt voi proștilor nu pt altcineva .Prostule de ce ai semnat ca te vaccinezi voluntar ? De ce nu ai avut curajul sa scrii ca o faci ca să pt ca să mergi la munca …. s.a. ? Poți fi sincer ?

    • M-am vaccinat:

      1. ca sa ma protejez pe mine;
      2. ca sa imi protejez rudele;
      3. ca sa protejez restul romanilor, inclusiv sosocarii, desi n-ar merita;
      4. ca sa protejez restul locuitorilor planetei.

      Si asta nu inseamna neaparat ca sunt altruist. Pana la urma daca la nivel global COVID-ul devine o problema insignifianta toti vom beneficia, inclusiv eu.

      Si copiii sub 12 ani vor putea fi vaccinati in curand, si oricum restrictile nu se aplica, daca asta te ingrijora. Alta intrebare.

  68. Care val 5,ca încă suntem în valul 4?
    Sau are cineva impresia ca vestul Europei între în valul 5.
    Păi la ei abia acum ajunge valul 4.
    Stați calmi, ca trebuie sa le interzicem accesul la noi în perioada următoare, ca noi suntem deja imunizati natural. Bine, mai puțin vaccinatii, care ne vor mai infecta o perioada, cât sunt lăsați sa umble liberi cu certificatul lor

  69. Prostii isi canalizeaza atentia la elucubratiile si tampeniile acestui excroc manipulator uitand de fapt ca niste hoti lacomi si corupti maxim s-au gandit ca e mai bine sa fure impreuna tara dupa ce au furat-o 31 de ani prin rotatie,dormiti si puneti botul la aburelile si smecheriile acestui ticalos ce ranjea si radea in fata la Cotroceni cand jurnalistul Malin Bot la intrebat daca e mandru ca datorita ineptiilor lui debitate mor cate 600 de romani pe zi in spitale de covid

  70. Fraierii isi canalizeaza atentia la elucubratiile si tampeniile acestui excroc manipulator uitand de fapt ca niste hoti lacomi si corupti maxim s-au gandit ca e mai bine sa fure impreuna tara dupa ce au furat-o 31 de ani prin rotatie,dormiti si puneti botul la aburelile si smecheriile acestui ticalos ce ranjea si radea in fata la Cotroceni cand jurnalistul Malin Bot la intrebat daca e mandru ca datorita ineptiilor lui debitate mor cate 600 de romani pe zi in spitale de covid

  71. Alerta:Chichite procedurale ce omoara in instante dosarele de mare ale coruptilor si infractorilor cu prejudicii de milioane de euro din organizatiile mafiote pnl psd udmr-amanunte si detalii site comisarul.ro

  72. Bai da mare lichea de jurnazist mai esti!

    • Pentru conaționalii noștri pro vaccinare (nu vreau sa va adresez termeni jignitori ca alte persoane care postează aici sau sa va pun etichete de vreun fel) hai sa privim puțin onest … cum se face ca tari cu o rată de vaccinare de peste 70%, cu deja a treia doză de vaccinare peste 50% au ult mai multe cazuri de covid acum, față de aceeași perioada a anului trecut, când nu exista vaccinul??? Răspundeți-vă singuri și la întrebarea firească: ce rost are o injecție declarată vaccin, care nu întrunește elementele de baza ale unui vaccin? Nu ai imunizare! Nu iti oferă protecție în răspândirea bolii! Deci, chiar nu vreți sa gândiți dincolo de genunchiul broaștei? Este o injecție, nu un vaccin! APARENT rostul ei este să te ajute în cazul unei îmbolnăviri sa faci o formă ușoară a bolii…! Dar asta e doar APARENT! Germania peste 70% vaccinați, Israel peste 90% vaccinat cu a doua doză și peste 70% vaccinați cu a treia doză, au mai multe cazuri decât înainte de vaccinare!!! Cum explicații asta? Când efectele acestui virus sunt tratabile cu medicamente, de ce impui vaccinarea în masă? Ce conține acel vaccin, dacă poți fi depistat cu un scanner extern, dacă l-ai făcut sau nu? În mod normal, la un vaccin de orice natură, faptul ca l-ai făcut sau nu poate fi observat pe baza unor analize de laborator, nu a unei scanări externe făcute pe stradă sau într-o locație tip magazin, restaurant etc. Deci … ce conține? …. Cât despre propaganda de partid a acestui „jurnalist” iertat să îmi fie, dar este dincolo de penibil!

  73. Am o intrebare pentru toți susținătorii acestui asa-zis certificat verde: de cand a trecut șantajul de la fapta penală la politica de stat?

  74. @g4media: văd că până și voi ați devenit părtași la marketingul asta de pro vaccinare… eu știam că media trebuie sa fie neutră și să afișeze știri, nu sa se dea cu părerea.
    trist.
    modul cum ați publicat acest articol e de toată jena !!!

  75. Nu Smkerau ci prin răbdare și credință cu post și rugăciune va trece pandemia și covidul. Curaj și doamne ajută

  76. Curentati si injectati de prostie si ticalosie de un individ ce ranjeste si rade in fata camerelor de luat de vederi in fata la Cotroceni cand este intrebat de jurnalisti si de Malin Bot daca este mandru ca datorita ineptiilor,balivernelor,inventiilor si bazaconiilor lui debitate care nu s-au adeverit si nu se vor adeveri niciodata si din cauza caruia mor cate 600 de romani zilnic in spitale de covid acesti fraieri si-au semnat singuri condamnarea la moarte,mai multi sustinatori fanatici ai acestui individ scabros si tenebros decedand ulterior in spitale dupa ce covidul le-a mancat plamanii,bolovanii creduli confirma ceea ce spunea jurnalistul CT Popescu-Romanica e un izvor nesecat de prostie si ticalosie,asa prostime mai rar vezi pe planeta

  77. G4 media dupa ce ca sunteti complicii acestui manipulator pervers si ticalos si in general ai mafiei USL ati devenit si penibili si incredibil de nenorociti-de ce cenzurati zecile de comentarii ale romanilor revoltati si nu le publicati? Sau voi jucati la doua capete si dupa cum bate vantul? Cata nesimtire,parvenism si ipocrizie poate sa existe la voi in batatura,nu v-ar fi rusine

  78. Sunt vaccinat. Fiecare e liber sa faca ce vrea. Dar, ce nu mi se pare normal, e sa plateasca statul spitalizarea cu covid pt nevaccinati. Deja sunt tari unde asta nu se mai face. E ridicol ca oameni cu alte boli nu au acces din cauza celor care nu se vaccineaza. Ganditi-va la asta, ca luati locul altcuiva cu o pb mai grava.

  79. #SO După cum pui problema cred ca nu ai inteles rostul vaccinului. Acesta nu te fereste de boală, te ajuta s-o treci mai usor, te fereste de forma severa care lasa sechele urâte, care te invalidează pentru o lungă perioadă de timp. Germania are f multe cazuri acum, caci acum a dat varianta Delta peste ei, dar daca compari rata de mortalitate de la ei cu cea din Romania, iti pui mainile in cap. In Romania e măcel din cauza lipsei vacinarii. In Germania sunt ocupate doar 22% din locurile de la ATI, conform unei stiri de ieri. Se asteapta la 200k imbolnaviri zilnice, dar nu-si fac griji ca se vor colmata spitalele. Asta inseamna vaccinul, mai putini morti, mai putini spitalizati. Nu mai putini bolnavi. Cu respect.

    • Am înțeles foarte bine rolul injecției „vaccinului”. Am înțeles și comentariul tău… extrem de bine!
      Ceea ce nu înțeleg eu însă… de ce mai avem medicamente? De când o injecție de ameliorare devine vaccin? Tanti Ursula (una care în Germania a mai făcut hoții!!!, ajunsă acum șefă de tarla la UE (ca tot nu înțeleg eu rolul vaccinului) a negociat pe/cu persoana fizică (Marean știe cel mai bine!) Pentru 1.8 miliarde doze de vaccin doar cu Pfizer!!! Europa are 450 milioane … la un calcul simplu … urmează doza a 4-a și chiar a 5-a… a 6-a… poate chiar și a 7-a!!! Pentru ca nu avem doar Pfizer, avem și Astra, și Moderna și J&J … !!! Oricum cel putin 4 doze de Pfizer ea le-a asigurat, în condițiile în care ii vaccinează pe toti!!! Apropos…. din ce bani a plătit dumneaei cele 1.8 miliarde de doze? Din banii UE? Da, da, da… doar ca la fondul UE, contribuim și noi… si celelalte state…. deci tot pe banii noștri au fost plătite…. ca sa le primim gratis!!!! Apoi… noi le-am plătit o data la UE, dar ca să nu stam la coadă, ni le-am cumpărat și noi pe ale noastre. Nu cumva alea de la UE sa se rătăcească și sa rămânem fără (!!!) Ca atare noi am plătit din bugetul de stat (adica tot banii contribuabililor!!! Sic! ) pentru 120 milioane de doze… ceea ce înseamnă 7 doze de fiecare! Parca seamănă pe undeva calculul UE de 4 doze Pfizer plus diferența din celelalte doze, pana la a 7-a, cu scenariul romanesc…! Coincidente? Dumnezeu nu lucrează cu linii drepte și nici coincidente nu exista! S-auzim de bine!