Home » Articole » Circulaţia tramvaielor pe linia 41 a fost reluată sâmbătă / STB a reuşit să finalizeze lucrările mai devreme decât termenul anunţat iniţial

Circulaţia tramvaielor pe linia 41 a fost reluată sâmbătă / STB a reuşit să finalizeze lucrările mai devreme decât termenul anunţat iniţial

Circulaţia tramvaielor pe linia 41 a fost reluată sâmbătă / STB a reuşit să finalizeze lucrările mai devreme decât termenul anunţat iniţial
sursa foto: Facebook/ Societatea de Transport București – STB SA
Ascultă articolul

Circulaţia tramvaielor pe linia 41 a fost reluată sâmbătă, 23 august, în urma finalizării lucrărilor de infrastructură din intersecţia Bulevardul Ghencea cu strada Constantin Titel Petrescu, a anunţat Societatea de Transport Bucureşti (STB).

„Revenirea tramvaiului pe traseu la această dată a fost posibilă prin eforturile angajaţilor STB, care au reuşit să finalizeze lucrările mai devreme decât termenul anunţat iniţial (1 septembrie), astfel încât călătorii să beneficieze din nou de o conexiune directă şi rapidă pe una dintre cele mai importante linii ale Capitalei. Tramvaiul 41 asigură legătura între terminalul Ghencea şi Piaţa Presei”, se arată într-un comunicat al STB transmis AGERPRES, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

În acest context, liniile navetă 641 şi 643, introduse temporar pentru a prelua fluxul de călători, sunt desfiinţate începând cu data de 23 august.

Pe linia 41 circulă zilnic aproximativ 150.000 de călători.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole