Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Guvernul tripartit al Bulgariei, condus de partidul conservator GERB, a anunţat joi că va retrage proiectul de buget pentru 2026, primul pe care ţara l-a pregătit în euro, după câteva zile de nemulţumire crescândă din partea opoziţiei, a liderilor de afaceri şi a sindicatelor, informează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.
Liderul GERB Boiko Borisov, fost prim-ministru, a anunţat retragerea proiectului de buget în declaraţii făcute reporterilor în parlament.
„Am spus că nu-mi place acest buget (…). Până când dialogul nu va fi restabilit, vom lucra cu bugetul anterior. Cel actual are un deficit de 3%, deci nu există nicio problemă. Şi dacă chiar şi o singură persoană protestează, încerc să o ascult. Unele dintre solicitările de modificări sunt logice şi rezonabile”, a declarat Borisov.
Câteva mii de bulgari au manifestat miercuri seară în faţa parlamentului de la Sofia împotriva proiectului de buget pentru 2026 ce prevede o creştere a salariilor în sectorul public şi majorare a impozitelor, care în opinia lor maschează corupţia. Manifestanţii au încercuit clădirea pentru a împiedica ieşirea deputaţilor, scandând ”Demisia” şi ”Mafia”.
În timpul protestului, trei agenţi de poliţie antirevoltă şi trei manifestanţi au suferit răni minore în ciocniri care au izbucnit la scurt timp după miezul nopţii.
Articolul continuă mai jos
Poliţia a informat EFE că grupuri de protestatari, convocaţi de opoziţia pro-europeană Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată (PP-DB), au blocat toate intrările în parlament, au ridicat o baricadă de containere şi au încercat să răstoarne un autobuz al poliţiei.
Poliţia a răspuns cu gaze lacrimogene, dar nu au fost efectuate arestări.
Proiectul de buget a fost aprobat în primă lectură la 21 noiembrie şi a generat tensiuni suplimentare între coaliţia tripartită de guvernământ, condusă de GERB, care include Partidul Socialist şi populistul Există un astfel de popor, şi opoziţie, întărite de criticile sindicatelor şi liderilor de afaceri la adresa bugetului public.
Proiectul de buget prevedea o creştere economică de 2,7% în 2026, o inflaţie de 3,5% şi o datorie publică de 31,3% din PIB. Proiectul includea şi o creştere a salariului minim, o actualizare a pensiilor şi creşteri ale contribuţiilor şi impozitelor la asigurările sociale.
Noul buget a fost criticat şi de oamenii de afaceri şi de sindicate: primii au avertizat asupra unor costuri mai mari cu forţa de muncă şi asupra unor investiţii mai mici, în timp ce cei din urmă au cerut creşteri salariale mai mari pentru a compensa pierderea puterii de cumpărare cauzată de inflaţia ridicată din ultimii ani.