Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Circulaţia rutieră pe DN 7, în pasajul de la Bascov, se va închide în perioada de 24 – 26 august, în intervalul orar 22:00 – 4:00, pentru executarea unor lucrări de întreţinere şi reparaţii, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), potrivit Agerpres.
Lucrările presupun închiderea circulaţiei prin pasaj pe câte un sens de mers.
Astfel, pentru direcţia A1 – Râmnicu Vâlcea circulaţia se va închide în noaptea 24 – 25 august, iar pentru direcţia Râmnicu Vâlcea – A1, se închide traficul prin pasaj în noaptea 25 – 26 august, circulaţia rutieră desfăşurându-se pe deasupra obiectivului, respectiv pe bretelele existente, precizează CNAIR.