G4Media.ro

Ciorba rădăuțeană împlinește 40 de ani de când a intrat în meniurile…

Sursa foto: Captură video

Ciorba rădăuțeană împlinește 40 de ani de când a intrat în meniurile restaurantelor / A fost inventată de o bucătăreasă din Bucovina

Cornelia Dumitrescu, o bucătăreasă din Rădăuți, este cea care a inventat și a introdus într-un meniu ciorba rădăuțeană, iar luni se împlinesc 40 de ani de când aceasta a fost servită pentru prima oară într-un restaurant, scrie Monitorul de Suceava.

Ciorba de burtă, de la care s-a inspirat, nu era suportată de nimeni din familie, era și greu de făcut, pentru că nu se găsea materia primă și nici nu era bine “văzută” de comuniști, fiind considerată decadentă.

“Locuind la curte creșteam păsări și având carne la dispoziție am făcut tot felul de preparate, inclusiv cârnați de curcan. Ciorba de burtă nu-i plăcea nici unuia dintre noi, iar într-o zi soțul, Serafim, m-a întrebat dacă aș putea face din pieptul de curcan o ciorbă ceva mai deosebită… La final de săptămână am făcut ciorba rădăuțeană, am chemat și copiii și le-a plăcut tuturor. El mi-a spus să introduc acest fel de mâncare la restaurant, că o să le placă oamenilor. Și așa am pornit cu ciorba rădăuțeană…”, povestește Cornelia Dumitrescu despre ideea de la care a plecat acest preparat.

Prima dată a pornit cu 10-20 de porții pe zi, în cadrul Restaurantului Nordic (așa se numea înainte de Revoluție), dar în scurt timp ciorba a devenit atât de căutată încât se făceau sute de porții pe zi, pentru că lumea venea special pentru asta.

Bucătăreasa are o ușoară nemulțumire, pentru că rețeta originală, după care se servește și acum ciorba la Rădăuți, a mai fost modificată pe parcurs, de cei care au preluat-o și au dus-o mai departe, încât, în oricâte localuri sau case ai mânca ciorbă rădăuțeană, nici una nu e la fel cu cealaltă.

“Am dat rețeta de foarte multe ori, am tot spus-o și am rugat bucătarii să o preia așa cum este. Când văd pe undeva că nu e făcută așa cum trebuie, îmi pare rău…”, spune Cornelia Dumitrescu, mama ciorbei rădăuțene.

“Chiar sunt foarte bucuroasă, iar uneori îmi vine și să plâng. Datorită ciorbei, Rădăuți, un orășel din nordul Bucovinei, este cunoscut în toată lumea. E cea mai mare bucurie pe care o am, că rămâne ceva după mine. Nu m-am așteptat niciodată să ia asemenea amploare”, spune Cornelia Dumitrescu, cu emoție.

Sursa foto: Captură video

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. mare invetie o copie de ciorba ala grec.

    • Acum 40 ani, in plin bolsevism, nu exista a la grecul tau nicaieri in meniurile restaurantelor in Ro. Ro era o societate inchisa. Probabil n-ai prins binefacerile bolsevismului astfel incat nici nu te-a dus capul sa te intrebi daca exista ciorba ta pe piata, ca sa fie copiata. Dar frustrat fiind, nefacand nimic notabil toata viata ta, oricine face ceva nou, cat de mic, e o ofensa adusa nimicniciei tale..

    • Beria , nici nu stiu ce intelegi tu . Ma refer ca a dat copy pate la o reteta. Nu stiu ce te ataci atat si incepi cu bolsevismul , alt termin care nu il intelegi =))

    • Spuse un postaci care n-a realizat nimic in viata lui.

    • Corect . Ciorba a la grec , dar cu usturoi. Mare minune

  2. Felicitari dnei.
    Si o dovada ca bucataria „traditionala” este un organism viu, care evolueaza continuu.

    • Nu exista nimic traditional. Toate sunt copii dupa bucataria internationala. Inclusiv mamaliga, suntem printre ultimile tari europene unde a ajuns porumbul, fasolea, rosiile si cartoful din America.

    • Legumele „aU” ajuns. Asta pentru tine.
      Sa inteleg ca mamaliga / polenta nu este traditionala nici in Italia? Sau toate mancarurile lor la care rosia este ingredient de baza?
      Nu intelegi nici bucataria, nici conceptul de „traditional”.

  3. Reteta originala fiind? 🙂

  4. Sunt sute de supe ca astea prin toata zona asta a Europei: Balcani, Europa Centrala, de Est si chiar Rusia si orientul mijlociu, dar s-a gasit o melteanca si marea presa muncitoreasca sa inventeze ca deobicei: absolut nimic.

    • Cum era aia cu sa fii bun si nu sa carcotesti tot timpul? Nu stiu reteta, dar cred ca o femeie poata sa faca ceva din capul ei fara sa “copieze”. Acum patruzeci de ani nu prea exista internet sa copiezi o reteta, sa-ti faci website si reclama si sa declari ca fetele de la Savori ca toate retetele “sunt de familie” sau unguresti. Nu, romanii nu faceau mancare nici in Moldova, nici in Sud, niciunde. Sa vezi tu cum suedezii spun ca sarmalele si chitelele sunt mancare traditionala suedeza. Si asa este, au reteta lor, se mananca acasa si in restaurante, face parte din viata de familie, din obisnuinta. Plus restaurantul IKEA, 😉.

  5. Cea mai oribilă ciorbă. 🤮 Mă surprinde să aflu că lătura asta a trebuit „inventată”.

  6. Ciorba ” a la grec” exista in 1968, in statiunile de la mare, dar probabil era preparata la noi cu mult inainte de acei ani . In mai toate orasele de la noi au locuit mereu cetateni cu origine greaca si ciorba respectiva a fost probabil asimilata demult.

  7. Sunt extrem de dezamăgit. Eu credeam că ciorba rădăuțeană, pe care o consider cea mai bună ciorbă din lume, vine din moși-strămoși. Acum aflu că are numai 40 de ani… În plus ar putea fi copiată de la greci. Mare păcat.

  8. Vreti ceva original românesc? Incercati un borândău. Dupa ce vedeti cum se face, veti spune ca ciorba rădăuțeană e delicatesă.

  9. Bai, naucilor! „A la grec” pot fi multe feluri de ciorbe fiindca de fapt e un mod de a „drege” ciorba (daca intelegeti conceptul.
    Mie, prima oara cand am gustat-o – cred ca prin anii ’90, la Suceava, sau poate la Pascani…. nu are importanta … mi-a parut o replica cu carne de pasare la ciorba de burta.
    Pentru cei care au o strangere de „gatlej” cand se gandesc din ce-i facuta ciorba de burta, este chiar o alternativa.
    La urma urmei, nu-ti place, nu manca! Slava domnului, ai de unde alege.
    Poate preferati lacuste prajite.

  10. Ciorba „radauteana” este ciorba „aita”, ciorba de carne de pui si usturoi din defunctul imperiu Autro-Ungar, au exact acelasi gust si reteta si in Ardeal si in Bucovina; si seamana cu ciorba „a la grec” de i mai pui ceva usturoi sau cu ciorba de burta, de e mai acrita…asa ca s povesti cele cu madam Dumitrescu si alte prostii