G4Media.ro

Cineastul Tim Burton, prezent la reprezentaţia „Faust” din cadrul Festivalului Internaţional de…

Sursa Foto: festivalul de teatru sibiu / Facebook

Cineastul Tim Burton, prezent la reprezentaţia „Faust” din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu

Cineastul american Tim Burton a fost prezent, sâmbătă seară, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, invitat de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, şi de directorul evenimentului, Constantin Chiriac, pentru a viziona spectacolul „Faust” pus în scenă de Silviu Purcărete, transmite News.ro

„Faust”, producţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca”, adaptare a textului lui J.W. Goethe, este un spectacol multipremiat şi a fost prezentat în numeroase evenimente internaţionale, precum Festivalul „Goethe” de la Frankfurt în 2008 şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Edinburgh 2009.

Rolul principal este interpretat de Ofelia Popii, premiată de UNITER, în 2008, pentru interpretarea sa.

Sursa Foto: urban.ro

Burton, cunoscut pentru filme ca „Edward Scissorhands”, „Batman”, „Batman Returns”, „Ed Wood”, „Mars Attacks”, „Corpse Bride” şi „Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street”, se află în România pentru că filmează „Wednesday”, un serial cu opt episoade care continuă povestea din „Familia Addams”, potrivit urban.ro.

Din distribuţia producţiei realizate de Netflix împreună cu MGM TV şi produsă în colaborare cu Icon Productions (România) fac parte Catherine Zeta Johnes, Jenna Ortega si Luis Guzmán, iar mai multe nume urmează să fie anunţate.

Este programat ca filmările să aibă loc timp de şase luni, în mai multe locuri din ţară, şi ca serialul să fie lansat la finalul anului 2022.

„Wednesday” este unul dintre puţinele seriale din cariera lui Burton, care a primit de-a lungul carierei două nominalizări la Oscar şi a fost recompensat cu un Glob de Aur şi un premiu Emmy. El a mai regizat episoade din „Alfred Hitchcock Presents” şi a fost producător executiv al serialului animat „Beetlejuice”.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...