
Cine este Alexandru Nazare, membru în CA al BNR, propus ministru al Finanțelor: propulsat de Anca Boagiu în politica la vârf, a mai fost ministru la Transporturi / A condus Ministerul Finanțelor 6 luni în Guvernul Cîțu / S-a opus în 2021 achiziției vaccinurilor anti-COVID
Alexandru Nazare (44 de ani) a fost propus ministru al Finanțelor în Guvernul condus de Ilie Bolojan. În prezent membru în Consiliul de Administrație al BNR, Nazare a fost propulsat în politica la vârf de către Anca Boagiu. A deținut funcția de secretar de stat la Finanțe, în 2010, a fost ministru al Transporturilor în Guvernul Ungureanu (2012) și ministru al Finanțelor timp de 6 luni în Cabinetul condus de Florin Cîțu, post din care a fost revocat de către premier, în anul 2021. El s-a opus achiziției a 120 de milioane de vaccinuri anti-COVID.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Fostul ministru de Finanțe a explicat, doi ani mai târziu, la B1TV, de ce s-a opus semnării contractelor pentru achiziția dozelor de vaccinuri COVID-19: „Evident că Ministerul Finanțelor la momentul respectiv s-a opus în sensul în care voia să pună această procedură de achiziție într-o altă logică, într-o logică în care să cumpărăm doze de vaccin adaptate la nevoile noastre, la numărul populației, la ritmul de veccinare și să prevină această situație în care avem doze care rămân în depozite și bani risipiți. Am făcut acest lucru prin mai multe adrese, prin pozițiile pe care le-am luat. Era nevoie de achiziția vaccinurilor, România avea nevoie de dozele de vaccin pentru a-și vaccina populația dar nu atât de multe pentru că sunt costuri enorme și e nevoie de resurse în foarte multe locuri și era nevoie și atunci în 2021, nu doar acum. Resursele trebuie gestionate în așa fel încât să fie disponibile pentru școli, spitale. Presiunea pe bugetul de stat vine din foarte multe direcții. De ce să aruncăm doze la canal și să plătim bani aiurea când putem să îi gestionăm cu cap. situația în linii mari este prezentă și astăzi. E clar că avem nevoie de disciplină bugetară”.
Alexandru Nazare este absolvent al SNSPA (2005) și al European College of Liberal Arts – Berlin (2004). Are un master în Administrație Publică la Hertie School of Governance (2017).
Nazare și-a început activitatea profesională la Ministerul Integrării Europene, în calitate de consilier al ministrului de la acea vreme, Anca Boagiu, în perioada premergătoare aderării României la Uniunea Europeană.
În 2007, Nazare a devenit consilier la Grupul Partidului Popular European din Parlamentul European, iar un an mai târziu, a candidat pe listele PDL la alegerile europarlamentare, devenind cel mai tânăr europarlamentar român. În anul 2009, după finalizarea mandatului de europarlamentar, Alexandru Nazare a fost numit secretar de stat la Departamentul pentru Afaceri Europene, având în responsabilitate reprezentarea României în dialogul cu instituțiile europene
A fost ministrul Transporturilor în Guvernul Ungureanu (februarie – mai 2012), perioadă scurtă în care a lansat licitații ale unor mari proiecte de infrastructură.
În acest an, Nazare a fost reprezentant special al României în dosarul de candidatură pentru găzduirea de către București a Centrului Cyber al UE. Consiliul UE a decis că aplicația României este câștigătoare, Centrul Cyber devenind prima agenție europeană găzduită de țara noastră.
În 2019 – 2020, Nazare a fost consilier al ministrului Transporturilor, Lucian Bode, și membru în Consiliul de Administrație al CNAIR.
Alexandru Nazare a mai fost ministru, secretar de stat și subsecretar de stat la Ministerul Transporturilor și la Departamentul pentru Afaceri Europene.
În legislatura 2012 – 2016 a fost deputat PDL de Brăila. Apoi a fost ales senator în următoarele legislaturi, până în octombrie 2024 când a fost numit în CA al BNR.
În calitate de ministru al Transporturilor, a negociat și obținut o finanțare de 800 de milioane de euro de la Comisia Europeană pentru proiecte de modernizare a căilor ferate și a scos la licitație mai multe tronsoane de autostradă finanțate cu fonduri UE în valoare de 850 de milioane de euro. Din mandatul său datează licitațiile pentru refacerea vechilor studii de fezabilitate pentru autostrăzile Sibiu-Pitești și Comarnic – Brașov. Guvernul Ponta a anulat licitațiile în 2012.
Ca secretar de stat la Ministerul Transporturilor a avut atribuții de negociator-șef din partea Ministerului pentru misiunile comune de evaluare cu instituțiile financiare internaționale și monitorizare a proiectelor cu finanțare externă.
El vorbește limbile engleză și germană.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.