G4Media.ro

China sancţionează şapte oficiali taiwanezi pe care îi acuză că sunt ”susţinători…

Sursa foto: DoD photo by Army Sgt. Amber I. Smith via Wikimedia Commons

China sancţionează şapte oficiali taiwanezi pe care îi acuză că sunt ”susţinători îndârjiţi ai independenţei”

China a impus marţi sancţiuni, inclusiv interdicţia de intrare în ţară, împotriva a şapte oficiali şi parlamentari taiwanezi pe care i-a acuzat că sunt „susţinători îndârjiţi ai independenţei”. Măsura a atras condamnări din partea insulei guvernate democratic, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Sancţiunile vin după ce preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a vizitat Taiwanul în această lună, o călătorie despre care China a spus că a trimis un semnal greşit către ceea ce ea consideră a fi forţele pro-independenţă.

China consideră că Taiwanul este propriul său teritoriu şi nu o ţară separată. Guvernul taiwanez contestă această afirmaţie a Chinei.

Biroul chinez pentru afaceri taiwaneze a declarat că printre cei sancţionaţi se numără ambasadorul de facto al Taiwanului în Statele Unite, Hsiao Bi-khim, secretarul general al Consiliului Naţional de Securitate din Taiwan, Wellington Koo, şi politicieni din Partidul Democrat Progresist din Taiwan, aflat la putere.

Un purtător de cuvânt al Biroului pentru afaceri taiwaneze a declarat că cei sancţionaţi nu vor putea vizita China, Hong Kong şi Macao. De asemenea, firmele şi investitorii care au legătură cu aceştia nu vor avea voie să facă profit în China.

”De ceva timp, câteva elemente separatiste îndârjite, din interese proprii, au făcut tot posibilul să colaboreze cu forţe externe în provocări care pledează pentru independenţa Taiwanului”, a declarat purtătorul de cuvânt, citat de agenţia de presă de stat chineză Xinhua.

”Activităţile lor au devenit cu atât mai evidente în timpul vizitei preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, în regiunea chineză Taiwan, expunând şi mai mult natura lor persistentă în căutarea independenţei Taiwanului”.

Ministerul taiwanez de Externe a declarat că insula este o democraţie în care „nu se poate interveni din partea Chinei”, în timp ce Consiliul pentru Afaceri Continentale din Taiwan, care elaborează politica faţă de China, a declarat că Beijingul încearcă să „creeze antagonism şi anxietate”.

Guvernul taiwanez susţine că doar cei 23 de milioane de locuitori ai insulei au dreptul de a-şi decide propriul viitor.

Sancţiunile vor avea un impact practic redus, deoarece înalţii oficiali taiwanezi nu vizitează China, scrie Reuters.

Cei şapte se adaugă premierului taiwanez Su Tseng-chang, ministrului de externe Joseph Wu şi preşedintelui parlamentului You Si-kun, care au fost sancţionaţi anterior de China.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...