Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
China a calificat marţi drept „nepoliticoase” comentariile vicepreşedintelui american JD Vance, care a spus săptămâna trecută că Washingtonul împrumută bani de la „ţăranii chinezi” pentru a le cumpăra ulterior produsele, transmite Agerpres.
Într-o apariţie de joi la televiziunea conservatoare Fox News, Vance a luat apărarea ofensivei comerciale a preşedintelui Donald Trump, care a zdruncinat economia globală cu impunerea de tarife, în special Chinei, în pofida temerilor de repercusiuni şi a criticilor din interiorul propriului său partid.
Vicepreşedintele SUA a calificat aceste măsuri drept un antidot pentru „economia globalistă”, care, potrivit lui, nu funcţionează în beneficiul americanilor.
„Împrumutăm bani de la ţăranii chinezi pentru a cumpăra lucrurile pe care le produc acei ţărani”, a spus el.
„Asta nu e o reţetă de prosperitate economică. Nu e o reţetă pentru preţuri mici şi nu e o reţetă pentru locuri de muncă bune în Statele Unite ale Americii”, a adăugat mâna dreaptă a lui Donald Trump.
Articolul continuă mai jos
Marţi, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing a reacţionând afirmând că „poziţia Chinei cu privire la relaţiile economice şi comerciale chino-americane (a fost) clar exprimată”.
„Este surprinzător şi trist să auzim cuvinte atât de ignorante şi nepoliticoase din partea acestui vicepreşedinte”, a adăugat Lin Jian la o conferinţă de presă obişnuită.
Donald Trump a impus deja de la învestirea sa, în ianuarie, un tarif suplimentar de 20% pentru produsele chinezeşti care intră în Statele Unite, acesta urmând să crească la 54% miercuri. Ca răspuns, Beijingul a anunţat impunerea, începând de joi, a unor noi tarife la mărfurile americane, în valoare de 34%. Preşedintele american a ameninţat că va creşte în continuare taxe vamale cu încă 50%, dacă Beijingul îşi va menţine răspunsul.
E ca-n banc:
Un taran, mergand pe ogor, vede pe jos un pestisor de aur. Cum se zbatea pestisorul pe uscat, minune mare, incepe sa vorbeasca:
– Tarane, fie-ti mila de mine, arunca-ma te rog in balta aia, ca eu sunt regele pestisorilor si ti-oi da tot ce vrei.
– …
– Te rog frumos, tarane, arunca-ma in apa ca ti-oi da toate bogatiile pamantului!
– …
– Indura-te tarane, o sa-ti dau cel mai frumos palat din lume sa stai in el!
Cu naduf si indesat, taranul nostru puse calciiul pe pestisor si il strivi in tarana.
– Ma, pe cine faci tu taran?!
Redneck-ul absolut,ii face pe altii tarani.Mai dureaza putin pana iau foc „taranii” americani care au pus botu’ la vrajelile Maga,si aia toti au pușcoace in rastelul din pick-up. O sa cereti azil politic in Rusia…
Un redneck . Who’s talking.
E greu de crezut, dar un înalt oficial american e mai necioplit și mai ignorant decât comuniștii chinezi.