Home » Analize » China a mobilizat avioane cu „muniții reale” și port-avionul Shandong pentru a simula o „încercuire a Taiwanului”

China a mobilizat avioane cu „muniții reale” și port-avionul Shandong pentru a simula o „încercuire a Taiwanului”

China a mobilizat avioane cu "muniții reale" și port-avionul Shandong pentru a simula o "încercuire a Taiwanului"
Sursa foto: Hector RETAMAL / AFP
Ascultă articolul

China a anunţat luni că a mobilizat avioane de vânătoare ce „transportă muniţii reale” pentru a întreprinde „lovituri simulate” lângă Taiwan, precum şi port-avionul său Shandong, informează AFP, citată de Agerpres.

„Mai multe grupuri de avioane de vânătoare H-6K ce transportă muniţii reale au efectuat mai multe valuri de lovituri simulate asupra unor ţinte importante ale insulei Taiwan”, a anunţat televiziunea de stat CCTV.

- articolul continuă mai jos -

Comandamentul teatrului de operaţiuni Est al armatei chineze a precizat că portavionul Shandong de asemenea „a participat la exerciţiul zilei”.

Potrivit unui comunicat al armatei chineze, Beijingul încearcă să simuleze cu testele sale militare „o încercuire” a Taiwanului.

Mai multe zeci de avioane au fost desfăşurate pentru a aplica o „blocadă aeriană” a teritoriului revendicat de Beijing, a mai informat CCTV.

La rândul său, Ministerul Apărării al Taiwanului a anunţat că a detectat luni 11 nave de război şi 59 de avioane chineze în jurul insulei.

Armata chineză „continuă să conducă exerciţii militare în jurul Taiwanului”, a anunţat ministerul, precizând că avioane de luptă şi bombardiere se numără printre aparatele reperate în jurul orelor locale 10:00 (02:00 GMT).

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole