G4Media.ro

CFR Cluj, la prima victorie cu Adi Mutu pe bancă: 4-1 cu…

sursa foto: Inquam Photos / Flaviu Buboi

CFR Cluj, la prima victorie cu Adi Mutu pe bancă: 4-1 cu FC Voluntari

CFR Cluj a învins, luni seară, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia ilfoveană FC Voluntari, în ultimul meci al etapei a 23-a. A fost debutul lui Adrian Mutu pe banca tehnică a clujenilor, transmite News.ro

Gazdele au început partida cu două ocazii ratate de Tachtsidis şi Otele, dar clujenii au reuşit să deschidă scorul abia în minutul 36, prin Bîrligea, cu un şut din careu. Oaspeţii au egalat repede, în minutul 43, când Nemec a înscris cu o lovitură de cap. Voluntari a rămas în atac şi Robert Popescu a trimis în bara transversală, în minutul 45+2.

Repriza secundă a arătat o altă faţă a clujenilor, care au preluat conducerea în minutul 62, atunci când Otele a profitat de gafa lui Carnat şi a înscris. După două minute a înscris şi Deac, dar golul a fost anulat pentru ofsaid, însă imediat acelaşi Deac i-a pasat lui Tachtsidis, în careu, şi acesta a făcut 3-1. Ilfovenii au căzut, iar elevii lui Mutu au mai înscris o dată. Nigerianul Peter Michael, abia intrat în joc, a marcat şi el în minutul 74, din pasa lui Deac, stabilind scorul final, 4-1 pentru CFR Cluj şi a fost debut cu dreptul pentru Adrian Mutu pe banca tehnică a echipei din Gruia.

În clasamentul Superligii, CFR are 39 de puncte şi a revenit pe locul secund, iar FC Voluntari rămâne cu 25 de puncte şi se află pe locul 14.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...