G4Media.ro

Cercetarea explicată de oamenii de știință: GeoEcoMar este implicat în 3 proiecte…

Proiectul european MONOCLE / Sursa foto: Albert Scrieciu

Cercetarea explicată de oamenii de știință: GeoEcoMar este implicat în 3 proiecte europene care dezvoltă aplicații pentru datele satelitare Copernicus și NASA

Analiza de mai jos a fost realizată de echipa de cercetători ai Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină GeoEcoMar. Vezi proiectele europene în care sunt implicați cercetătorii GeoEcoMar și povestea lor, trimisă Edupedu.ro:

Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină GeoEcoMar este partener în trei proiecte europene care dezvoltă aplicații prin care imaginile satelitare vor putea fi folosite la monitorizarea calității apelor de suprafață. Cele trei proiecte au la bază oportunitățile oferite de Programul Uniunii Europene de Observare a Terrei – Copernicus, precum și de misiunea Landsat 8, anunță Institutul, într-o analiză trimisă Edupedu.ro.

În ciuda părerii generale, în lipsa unor măsurători detaliate în teren, în prezent nu pot fi făcute analize satelitare detaliate privind calitatea apelor de suprafață. De aceea, programul european Copernicus are printre misiunile sale și dezvoltarea de soluții prin care să poată fi evaluată rapid calitatea acestor ape. Pentru ca acest lucru să fie funcțional, trebuie să înțelegem care e componența particulelor aflate în suspensie în apele de suprafață: câte dintre aceste particule sunt alge microscopice (fitoplancton, aflat în concentrații diferite în apele de suprafață în funcție de numeroși factori – temperatură, concentrații în diferite substanțe organice, viteza de curgere a apei), care e concentrația de materie organică dizolvată, care e concentrația de particule de origine anorganică transportate în suspensie. Pentru ca informațiile satelitare să poată fi folosite cu o precizie foarte mare, sunt necesare măsurători repetate în diferite medii acvatice – mări, oceane, zone costiere, lagune și lacuri -, fiecare dintre acestea având proprietăți diferite.

Cele trei proiecte în care GeoEcoMar este partener sunt:

  • MONOCLE
  • CERTO – ambele finanțate de Uniunea Europeană – Directoratul General pentru Cercetare – Inovare prin programul Orizont 2020
  • proiectul CCI LAKES – finanțat de către Agenția Europeană Spațială prin programul Climate Change Intiative.

Proiectul european MONOCLE a început în anul 2018

Proiectul, în care sunt analizate date obținute din satelit și din măsurători directe, în teren, contribuie le dezvoltarea unor metode care să permită o evaluare precisă și rapidă a calității apelor de suprafață.

MONOCLE reunește 12 institute de cercetare, universități și organizații din Europa și Africa, printre care Marea Britanie, Olanda, Spania, România și Tanzania.

În cadrul proiectului, dezvoltăm o serie de senzori optici care vor asigura o precizie cât mai ridicată a măsurătorilor din teren, dar și tehnologii alternative, cu costuri foarte reduse, pentru monitorizarea calității apelor de suprafață și a mediului în general. Aceste tehnologii alternative vor face parte dintr-o rețea amplă ce va putea fi utilizată în programele de monitorizare naționale de către specialiști, dar și de către cetățeni”, spune Albert Scrieciu, coordonatorul echipei GeoEcoMar care face parte din proiect.

Cercetătorii vor folosi o combinație între datele satelitare și cele obținute cu ajutorul sondelor de măsurători, bărcilor, dronelor și altor dispozitive portabile.

Sursa foto: Albert Scrieciu

Testele periodice pe teren în condiții reale sunt esențiale. Echipele de cercetători au lucrat deja în doua perimetre demonstrative – Loch Leven din Scoția, în august 2018, și Lacul Balaton din Ungaria, în iulie 2019. În anul 2020, urmează alte două campanii de teren, prima va fi într-un sistem de lacuri din Suedia, în iulie 2020, iar cea de-a doua, în Complexul Lagunar Razelm – Sinoe din România (preponderent în partea cu ape dulci a acestuia), în septembrie 2020.

Sursa foto: Albert Scrieciu

Proiectul CERTO

Tot de îmbunătățirea metodelor de studiere de la distanță ale apelor de suprafață se ocupă și proiectul CERTO, care a început recent, în ianuarie 2020, și în care GeoEcoMar este partener.

Activitățile proiectului se axează pe mediile de tranziție, cele în care apele dulci se amestecă cu cele marine, precum deltele, estuarele și lagunele. Vor fi puse la punct servicii de analiză a calității apelor de tranziție, servicii care vor putea fi utilizate de către agențiile de monitorizare a calității mediului, a celor care lucrează în domeniul politicilor de mediu, dar și a diferitelor companii private și publicului larg.

Sursa foto: Viorel Gheorghe Ungureanu

Din consorțiu, pe lângă GeoEcoMar, fac parte universități, institute de cercetare și companii din 7 țări europene (Elveția, Franța, Italia, Germania, Marea Britanie, Olanda, Portugalia). Și în acest proiect vor fi făcute măsurători de teren și analize în diferite lagune, estuare, delte și lacuri costiere, cu scopul de a calibra cât mai precis, cu date reale, ceea ce se obține prin imagistica satelitară.

Razelm Sentinel / Sursa foto: Adriana Constantinescu

Cele două proiecte – MONOCLE și CERTO – vor contribui astfel la împlinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă adoptate de către Organizația Națiunilor Unite. Succesul celor două proiecte depinde mult și de buna colaborare cu toate comunitățile de potențiali utilizatori, de la agențiile de protecția mediului la companiile private și publicul larg. Proiectul CERTO va fi dezvoltat în strânsă coordonare cu viitoarea Infrastructură pan-europeană de cercetare DANUBIUS-RI (Centrul Internațional de Studii Avansate pentru Sisteme Fluviu – Mare), precum și cu inițiativele globale GEO AquaWatch, BluePlanet și Lagoons for Life.

Sursa foto: Adriana Constantinescu

Proiectul CCI Lakes

CCI Lakes a început în 2019, face parte din Inițiativa Agenției Spațiale Europene de studiere a schimbărilor climatice și constă într-o evaluare a stării actuale mediului a în 250 de lacuri mari din întreaga lume.

Sursa foto: Adriana Constantinescu

Datele satelitare folosite în proiect acoperă o perioadă de 40 de ani, din anii 1980 până în prezent, fiind astfel una din cele mai cuprinzătoare baze de date de acest fel. În acest proiect, GeoEcoMar testează în lacurile din Delta Dunării trei variabile esențiale: temperatura apei, extinderea luciului de apă și culoarea apei. Analiza acestor elemente va arăta efectul schimbărilor climatice și a activităților umane asupra ecosistemelor acvatice din Delta Dunării.

Până în acest moment, măsurătorile din teren au evidențiat o încălzire a apei din lacuri care se produce din ce în ce mai devreme primăvara, dar și o creștere a mediei temperaturii apei din aceste lacuri în timpul verii. Aceste încălziri ale apei sunt mai accentuate în lacuri, unde apa, cu o dinamică mai redusă, este expusă mai mult radiației solare.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...