Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cel puţin trei persoane au fost ucise şi zeci de clădiri rezidenţiale au fost avariate în oraşul rus Belgorod, din apropiere de graniţa cu Ucraina, a anunţat guvernatorul regional Viaceslav Gladkov, după relatări potrivit cărora în oraş au avut loc mai multe explozii, transmite duminică Reuters, citată de Agerpres.
Cel puţin 11 blocuri şi 39 de case au fost avariate, iar cinci dintre ele au fost distruse, a explicat Gladkov, într-un mesaj postat pe aplicaţia Telegram.
Anterior, Gladkov a declarat că „incidentul” este investigat. „Probabil că sistemul de apărare aeriană a funcţionat”, a adăugat el.
Cel puţin patru persoane au fost rănite şi două spitalizate, între care un băiat de 10 ani, potrivit lui Gladkov.
Reuters notează că nu a putut verifica independent relatările şi că, de partea ucraineană, nu există deocamdată o reacţie.
Belgorod, oraş cu aproape 400.000 de locuitori, situat la circa 40 km nord de graniţa cu Ucraina, este centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume.
De când Rusia a invadat Ucraina, la 24 februarie, au existat numeroase relatări privind atacuri asupra Belgorodului şi asupra altor regiuni aflate la graniţa cu Ucraina, Moscova acuzând Kievul că a lansat aceste atacuri.
Ucraina nu şi-a asumat responsabilitatea pentru atacurile anterioare, însă a descris incidentele drept răzbunare şi „karma” pentru invazia Rusiei, care numeşte asaltul asupra Ucrainei drept „operaţiune militară specială” menită să dezarmeze ţara vecină şi să o protejeze de fascişti. În schimb, Ucraina şi aliaţii săi din Occident afirmă că acuzaţia de fascism este fără fundament şi că războiul este în fapt un act neprovocat de agresiune.
Inca o dovada ca si ucrainenii si rușii sunt „de neam prost”: cum au pus mana de pe rachete ucrainenii se comporta exact ca rușii, lovesc zone civile.
Articolul nu da decit declaratia rusilor. Nu spune exact ce a fost lovit/unde au fost exploziile. Cladirile pot fi avariate si fara sa fie lovite direct.
De unde ai tras tu concluzia ca au dat ucrainenii cu rachete???
“Articolul nu da decit declaratia rusilor. Nu spune exact ce a fost lovit/unde au fost exploziile. Cladirile pot fi avariate si fara sa fie lovite direct.”
@sana nu isi da seama ca daca schimba cuvantul “rusilor” cu “ucrainenilor” va descoperi filtrul de informatie pus pe tara noastra. Nu m au platit cu nicio rubla…