Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Vicepreşedintele PNL Siegfried Mureşan a declarat miercuri că există politicieni, precum Ilie Bolojan, în care mulţi oameni au încredere, dar şi politicieni, ca Sorin Grindeanu, în care oamenii nu vor avea niciodată încredere, menţionând că este „fals” ceea ce susţine liderul PSD, şi anume că economia s-ar resimţi după evenimentele nefericite din ultimul an, transmite Agerpres.
„Sorin Grindeanu ne spune că economia se resimte după evenimentele nefericite din ultimul an. Fals. Economia a început să se resimtă încă de anul trecut, când Guvernul condus de Marcel Ciolacu ne-a dus la deficit record, datorie record şi la un pas de blocarea fondurilor europene şi de retrogradarea ratingului de ţară. După ce economia s-a mai stabilizat datorită măsurilor premierului Ilie Bolojan, cifrele macroeconomice au fost, din nou, afectate de criza politică generată de moţiunea de cenzură PSD-AUR. La fiecare criză politică generată de PSD-AUR au crescut atât dobânzile la care ne împrumutăm, cât şi cursul leu-euro. În realitate, economia României a fost puternic afectată în ultimii ani de iresponsabilitatea PSD-AUR”, a scris Mureşan pe Facebook.
Într-o altă postare, Siegfried Mureşan a arătat că mereu PSD a încercat să lase impresia că toţi politicienii sunt la fel – corupţi şi incompetenţi, menţionând că sunt „şi politicieni serioşi, şi politicieni neserioşi”.
„Sorin Grindeanu a spus că încrederea românilor în clasa politică este zero. Asta a încercat mereu PSD: să lase impresia că toţi politicienii sunt la fel – corupţi şi incompetenţi. Să ne convingă că nu merită să mergem la vot, iar ei să câştige prin voturile clientelei de partid şi prin absenteism. În realitate, există şi politicieni serioşi, şi politicieni neserioşi. Şi politicieni care ascund bani în cutii de pantofi, şi politicieni care aprind lumina ca să vedem cutiile de pantofi. Există politicieni, ca Ilie Bolojan, în care mulţi oameni au încredere. Dar şi politicieni, ca Sorin Grindeanu, în care oamenii nu vor avea niciodată încredere”, a susţinut Mureşan.
Potrivit acestuia, în urmă cu două zile, Sorin Grindeanu şi PSD au formulat o propunere de Guvern cu un premier desemnat netransparent.
„Sorin Grindeanu spune că PSD îşi poate asuma guvernarea doar în condiţii clare şi transparente. Realitatea este, însă, fix pe dos. Acum două zile, Sorin Grindeanu şi PSD au formulat o propunere de Guvern, cu un premier desemnat în cel mai netransparent mod posibil, şi au sperat la o majoritate alături de AUR şi alte partide mici, fără să fie deranjaţi de faptul că sunt partide proruse”, a mai scris Mureşan.
Biroul Permanent Naţional al PSD a decis miercuri, în unanimitate, ca partidul să îşi asume guvernarea şi preşedintele social-democraţilor, Sorin Grindeanu, să fie propunerea de premier. Grindeanu a precizat că a desemnat o echipă – alcătuită din Ovidiu Popa, Radu Oprea şi Marian Neacşu – pentru a negocia cu celelalte partide în vederea încheierii unui acord pentru susţinerea parlamentară a unui Guvern PSD.